miercuri, 8 februarie 2012

Pozitia ierarhilor din Mitropolia Clujului privitoare la reechilibrarea teritorială a celor două Mitropolii ardelene

07 feb. 2012

Sinodul Mitropolitan al Mitropoliei Clujului, Albei, Crişanei și Maramureșului întrunit în şedinţă de lucru, marţi, 7 februarie 2012, la reşedinţa mitropolitană din Cluj-Napoca a luat în discuţie intențiile eparhiilor Alba Iuliei şi Oradiei de a trece în jurisdicţia Mitropoliei cu sediul la Sibiu.

În acest context, ierarhii Mitropoliei Clujului consideră îndreptăţită orice discuţie privitoare la reechilibrarea teritorială a celor două Mitropolii ardelene, care însă trebuie să pornească de la principiul enunţat de Sfântul Sinod, în noiembrie 2005, că aceste două structuri canonice sunt complementare şi nu concurente. O viitoare reorganizare a celor două Mitropolii trebuie să respecte principiul proximităţii, al omogenităţii teritoriale şi al echilibrului demografic al eparhiilor.

Un astfel de demers, asupra căruia numai Sfântul Sinod, potrivit prevederilor art. 114, lit. k din Statut, are autoritatea de a se pronunţa, nu trebuie să ilustreze doar sensibilităţile istoriei, ci, în primul rând, necesităţile prezentului.

Având în vedere complexitatea confesională, istorică şi culturală a Transilvaniei, iniţiativa organizatorică trebuie să urmeze doar principiile pastorale şi de misiune ale Bisericii. Potrivit tradiţiei canonice a Ortodoxiei, structurile mitropolitane au un caracter de coordonare şi îndrumare a pastoraţiei şi misiunii într-o regiune, motiv pentru care reşedinţa mitropolitană trebuie să se afle la propriu în mijlocul teritoriului de jurisdicţie, comunicând nemijlocit cu eparhiile sufragane. Oricare altă construcţie mitropolitană, contrară acestui principiu al proximităţii, nu ar fi de folos misiunii Bisericii şi credincioşilor ei.

Astfel, opţiunea Arhiepiscopiei Alba Iuliei de a trece sub jurisdicţia Mitropoliei Ardealului ar crea posibilitatea consolidării unei structuri mitropolitane omogene geografic pentru Transilvania de sud, cu peste 2.000.000 de credincioși, care ar fi complementară şi în echilibru cu cea a Mitropoliei Clujului, Crişanei şi Maramureşului, cu peste 1.800.000 de credincioși.

În acest sens, Sinodul Mitropolitan consideră propunerea Episcopiei Oradiei de a ieşi din jurisdicţia canonică a Mitropoliei Clujului nejustificată, nici sub aspect demografic, dar nici sub aspect geografic, ea nefiind limitrofă Mitropoliei Ardealului. Pusă în practică, o asemenea iniţiativă ar dezechilibra inutil raportul dintre cele două structuri mitropolitane din Transilvania şi, mai grav, ar anula principiul complementarităţii, al teritorialității și al proximității, enunţat deja de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române şi ar duce la crearea unui climat de nesiguranţă şi relativizare instituţională.

Biroul de presă al Mitropoliei Clujului


vineri, 3 februarie 2012

CEDO a miluit preoţii cu sindicat. Amin!

1 februarie 2012, 21:42

Autor: Cristina Ghenea, Mihai Mincan
1305 afişări
Cuvinte cheie: CEDO, Mitropolia Olteniei, sindicat, BOR, actualitate,





Interzis în România, ca urmare a pierderii procesului cu Mitropolia Olteniei, sindicatul preoţesc „Pastorul cel Bun“ ia fiinţă în urma unei sentinţe CEDO.





În 2008, 35 de preoţi şi angajaţi „civili" din parohiile subordonate Mitropoliei Olteniei au decis înfiinţarea sindicatului „Pastorul cel Bun". Speriaţi de demersul fără precedent al preoţilor, capii Mitropoliei au decis imediat atacarea în Justiţie a deciziei de înfiinţare a sindicatului. Evident, forul superior a avut câştig de cauză la toate instanţele româneşti. În cele din urmă, după mai bine de trei ani, instanţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO) a condamnat România la plata a 10.000 de euro, despăgubiri, şi obligă statul român să recunoască sindicatul „Pastorul cel Bun". Între timp însă, majoritatea sindicaliştilor au cedat presiunilor BOR, astfel încât nou-înfiinţatul sindicat nu mai are membri.



Banii de la stat, efectul bumerang



În iulie 2008, BOR ataca decizia Judecătoriei Craiova privind înfiinţarea sindicatului preoţesc „Pastorul cel Bun". Motivul: sindicatul contravine Legii cultelor. Membrii sindicatului, prin purtătorul de cuvânt de atunci, preot Viorel Dică, anunţa că fie vor găsi o altă formulă de organizare, fie vor merge până la CEDO. Au ales cea de-a doua variantă şi au câştigat. Ieri, instanţa de la Strasbourg a publicat decizia: sindicatul „Pastorul cel Bun" este legal constituit.



CEDO îşi susţine decizia, printre altele, prin faptul că preoţii şi angajaţii bisericilor îşi primesc salariile în mare parte de la statul român, fiind, de asemenea, contribuabili la sistemul social, deci îşi pot face, la rândul lor, sindicat. De asemenea, instanţa a mai reţinut faptul că în România nicio lege nu prevede interzicerea înfiinţări sindicatelor în rândul clericilor.



Practic, faptul că BOR este una dintre instituţiile care absorb masiv fonduri de la bugetul de stat, face ca Patriarhia română să se identifice cu statul şi să suporte consecinţele legilor „civile".



Plecarea membrilor



Ideea înfiinţării sindicatului a încolţit în minţile unor preoţi nemulţumiţi de lipsa de comunicare a înalţilor prelaţi şi de faptul că în sânul Bisericii se instalase un regim autoritar. Mai mulţi preoţi au susţinut atunci că sunt obligaţi să cotizeze lunar către protoierii cu sume enorme, prin instituirea unor taxe. „Mai-marii Bisericii s-au închis într-un turn de fildeş şi nu i-a mai interesat de soarta noastră, a preoţilor săraci. Şi-au văzut de propriul interes, de propriile buzunare. A fost călcat în picioare Statutul Bisericii Ortodoxe Române şi a fost creată o adevărată clică. Ca să plătim taxele, suntem obligaţi să le cerem bani enoriaşilor, care sunt şi ei săraci. Dar nu-i interesează, vor banii în fiecare lună, indiferent de situaţie", a spus, sub protecţia anonimatului, unul dintre cei care au pus bazele sindicatului „Pastorul cel Bun" în urmă cu patru ani.



Uimirea Patriarhiei



„Patriarhia Română a luat cunoştinţă cu uimire de hotărârea în primă instanţă a completului de judecători din cadrul Secţiei a III-a a Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO) în cauza autointitulatului sindicat al preoţilor din Mitropolia Olteniei «Pastorul cel Bun» contra României având ca obiect dreptul clericilor la libera asociere în organizaţii de tip sindical", se arată într-un comunicat al Patriarhiei. BOR acuză" cunoaşterea trunchiată (insuficientă) de către CEDO a specificului relaţiilor dintre stat şi culte în România şi ignorarea prevederilor Constituţiei României (...) şi reţinerea total eronată în hotărârea CEDO că statutul aşa-numitului sindicat nu ar contraveni prin nimic Statutului Bisericii Ortodoxe Române, Legii cultelor şi canoanelor. Patriarhia consideră că „o eventuală adoptare finală a acestei hotărâri de către CEDO ar constitui un atac direct la organizarea constituţională şi legală a cultelor din România şi din statele membre ale Consiliului Europei, asimilând vocaţia sacerdotală misionară cu acţiunea sindicală protestatară".



Pentru BOR, singura şansă de anulare a deciziei europene ar fi ca statul român să conteste la Marea Cameră a Curţii Europene a Drepturilor Omului hotărârea de ieri.

HOTĂRÂRE INADECVATĂ LA CEDO - Vocaţia sacerdotală a fost asimilată cu acţiunea sindicală -

BIROUL DE PRESĂ AL PATRIARHIEI ROMÂNE, ne informează:



Patriarhia Română a luat cunoştinţă cu uimire de hotărârea în primă instanţă a completului de judecători din cadrul secţiei a III-a a Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO) în cauza autointitulatului sindicat al preoţilor din Mitropolia Olteniei Păstorul cel bun contra României având ca obiect dreptul clericilor la libera asociere în organizaţii de tip sindical. Studiind cu atenţie această hotărâre, Patriarhia Română constată următoarele:



1. Cunoaşterea trunchiată (insuficientă) de către CEDO a specificului relaţiilor dintre stat şi culte în România şi ignorarea prevederilor Constituţiei României (art. 29), a Legii Cultelor nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor din România (art. 8) şi a Statutului pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române recunoscut prin HG nr. 53/2008 şi publicat în Monitorul oficial nr. 50/22 ianuarie 2008 - Statut, care enunţă cu claritate autonomia şi libertatea Bisericii faţă de Stat;



2. Confuzia între specificul vocaţional al preoţiei care este chemare la misiune sfântă prin actul hirotoniei sau „slujire liber asumată a comunităţilor de credincioşi” (art. 123 alin. 7 din Statut), pe de o parte, şi raporturile de muncă specifice angajaţilor civili, pe de altă parte;



3. Reţinerea total eronată în hotărârea CEDO că statutul aşanumitului sindicat nu ar contraveni prin nimic Statutului Bisericii Ortodoxe Române, Legii cultelor şi canoanelor. Însă, în realitate, sindicatul are obiective total incompatibile cu slujirea sacramentală şi pastorală a preoţilor, şi anume:

- „organizarea de mitinguri, demonstraţii şi greve” (pct. 3.2 lit. j din Statutul sindicatului), menţiune care contravine statutului recunoscut cultelor de către statul român de „factori ai păcii sociale” (art. 7 alin. 1 din Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor);

- „respectarea prevederilor legale privind concediile de odihnă şi sărbătorile legale” (pct. 3.2 lit. c din Statutul sindicatului) în cazul clericilor, ceea ce înseamnă că zilele de sâmbătă şi duminică, prima şi a doua zi de sărbătorile Sfintelor Paşti, Naşterii Domnului şi Rusaliilor, precum şi în alte sărbători legale care coincid cu sărbătorile religioase ar fi zile libere pentru clericii membri ai sindicatului, când tocmai atunci credincioşii sunt în număr mai mare prezenţi la biserică;

- „asigurarea prezenţei şi reprezentării sindicatului la toate nivelurile şi în toate organismele de decizie bisericească” (art. 3, pct. 2, lit. i din Statutul sindicatului), inclusiv la lucrările Sfântului Sinod (art. 3, pct. 2, lit. ş), ceea ce ar reprezenta o încălcare flagrantă a autonomiei Bisericii şi o încercare a Sindicatului de a deveni un grup de presiune şi de a eluda căile statutare de consultare a clericilor în adunările eparhiale, în conferinţele preoţeşti administrative lunare, cercurile pastorale, conferinţele preoţeşti pastoral-misionare semestriale sau în Permanenţele Consiliilor eparhiale, inclusiv în Consiliul Naţional Bisericesc şi Adunarea Naţională Bisericească ale Bisericii Ortodoxe Române.



Reamintim că, potrivit Sfintelor Canoane universale şi Statutului pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române, preoţii – asemenea magistraţilor şi militarilor – nu au dreptul să se angajeze în politică partinică, să desfăşoare activităţi economice, direct sau prin interpuşi, şi să participe la alte forme de asociere, inclusiv de tip sindical pentru a fi imparţiali şi total angajaţi în slujirea binelui comun al populaţiei.



O eventuală adoptare finală a acestei hotărâri de către CEDO ar constitui un atac direct la organizarea constituţională şi legală a cultelor din România şi din statele membre ale Consiliului Europei, asimilând vocaţia sacerdotală misionară cu acţiunea sindicală protestatară. De altfel, această decizie a CEDO a trezit nedumerire în rândurile unor reprezentanţi ai altor Biserici europene care şi-au exprimat intenţia de a se solidariza cu Statul român şi Biserica Ortodoxă Română deoarece consideră această hotărâre un precedent inacceptabil care subminează autonomia tuturor cultelor religioase din Europa.



În plus, această hotărâre contravine deciziilor anterioare, unele chiar recente (de pildă, în cauzele Műller, Reuter şi Baudler contra Germaniei din 6 decembrie 2011), ale Curţii Europene a Drepturilor Omului, precum şi opiniei separate a doi dintre judecătorii din această cauză, care au confirmat că statutul, drepturile şi obligaţiile slujitorilor unui cult religios faţă de acest cult ţin de competenţa exclusivă a cultului respectiv.



Ne exprimăm speranţa că Statul român va contesta cu fermitate această hotărâre inadecvată şi avem convingerea că Marea Cameră a Curţii Europene a Drepturilor Omului va corecta o hotărâre pripită în cauza autointitulatului sindicat al preoţilor din Mitropolia Olteniei Păstorul cel bun contra României, care nu ţine cont de autonomia şi de specificul organizării şi funcţionării activităţii cultelor religioase, recunoscute şi garantate ca atare în toate statele democratice.

joi, 2 februarie 2012

ÎNDEMN LA UNITATE ŞI CORESPONSABILITATE BISERICEASCĂ

BIROUL DE PRESĂ AL PATRIARHIEI ROMÂNE, ne informează:



Referitor la comentariile apărute în mass-media din ultimele zile în legătură cu hotărârile Adunărilor eparhiale ale unor eparhii din Transilvania de revenire sub jurisdicţia canonică a Mitropoliei Ardealului, Patriarhia Română face următoarele precizări:



Hotărârile Adunărilor eparhiale respective nu reprezintă destrămarea sau ruperea Mitropoliei Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului, aşa cum eronat s-a afirmat în mass-media, ci au ca scop echilibrarea jurisdicţiei teritoriale a celor două Mitropolii ortodoxe din Transilvania.



În anul 2005, hotărârea de înfiinţare a Mitropoliei Clujului a fost luată în grabă de către Sfântul Sinod, fără consultarea prealabilă a clerului şi credincioşilor din eparhiile desemnate să depindă jurisdicţional de Mitropolia nou înfiinţată.



Intenţia actuală de echilibrare teritorială a celor două Mitropolii îşi are originea în hotărârea comună a Sinoadelor mitropolitane ale Mitropoliei Ardealului şi Mitropoliei Clujului, Albei,Crişanei şi Maramureşului, reunite în şedinţă de comună de lucru la mănăstirea Sâmbăta de Sus, judeţul Braşov, din 16 decembrie 2011, urmată de consultarea membrilor clerici şi mireni din Adunările eparhiale ale Arhiepiscopiei Alba-Iuliei şi Episcopiei Oradiei, la solicitarea Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Andrei al Clujului. Celor două Adunări eparhiale dornice de a reveni la Mitropolia Ardealului, li s-a adăugat Adunarea eparhială a Episcopiei Devei şi Hunedoarei care a primit în acest sens aprobarea Sinodului mitropolitan al Mitropoliei Banatului.



Prin urmare, modificarea apartenenţei canonice la cele două Mitropolii reprezintă dorinţa ierarhilor, clerului şi credincioşilor din eparhiile respective de care Sfântul Sinod trebuie să ţină cont atunci când va analiza propunerea înscrisă pe ordinea de zi a şedinţei de lucru din 16-17 februarie 2012.



Din punct de vedere bisericesc, cele două Mitropolii au aceeaşi importanţă pentru că, pe de o parte Mitropolia Clujului îşi are reşedinţa în municipiul Cluj-Napoca, cel mai însemnat oraş din punct de vedere numeric, economic şi cultural din Transilvania, unde funcţionează cea mai prestigioasă Universitate din acestă regiune a ţării, iar pe de altă parte Mitropolia Ardealului, a marilor ierarhi ardeleni apărători ai demnităţii naţionale, îşi păstrează importanţa sa istorică de mitropolie mamă din care s-a desprins în anul 2005 Mitropolia Clujului. În orice caz, totdeauna modificările de jurisdicţie teritorială şi înfiinţare de noi eparhii trebuie să fie mai întâi discutate şi acceptate de către Adunările eparhiale şi de Sinoadele mitropolitane din zona respectivă şi apoi prezentate Sfântului Sinod spre aprobare.



Ca atare, Patriarhia Română preţuieşte în acelaşi timp ambele Mitropolii şi îndeamnă ierarhii, preoţii, mirenii şi jurnaliştii din Transilvania să nu agite spiritele în mod alarmist şi nejustificat, acum când societatea românească este destul de tulburată, ci să coopereze practic, în duh de frăţietate şi unitate, la nivel pastoral-misionar, social şi cultural pentru binele comun al credincioşilor ortodocşi români din Transilvania.
SURSA: http://www.basilica.ro/, 02.02.2012

miercuri, 1 februarie 2012

TEXT-EVENIMENT. “Urmaşii separatişti ai Mitropolitului”, un articol scris de teologul Radu Preda la un an de la moartea ÎPS Bartolomeu Anania

January 31st, 2012 CLUJ. La exact un an de la moartea ÎPS Bartolomeu Anania, teologul Radu Preda, unul dintre ucenicii săi de suflet, ne face onoarea de a ne încredinţa un text scris în memoria primului Mitropolit al Clujului.
Din păcate, contextul bisericesc este unul în care moştenirea ierarhului atât de iubit de clujeni să fie pusă în pericol de câţiva dintre cei pe care el i-a ocrotit şi încurajat.
Diagnosticul pus de Radu Preda, titularul catedrei de Teologie Socială de la Facultatea de Teologie Ortodoxă a UBB, este, din acest motiv, de o luciditate necruţătoare. (Redacţia ORA de Cluj)


Urmaşii separatişti ai Mitropolitului
de RADU PREDA
În amintirea Mitropolitului Bartolomeu
la un an de la începutul călătoriei spre Împărăția lui Dumnezeu

În urmă cu mai bine de cinci ani, odată cu înfiinţarea noii mitropolii de la Cluj, am fost printre puţinii care, la faţa locului, încercam să arăt, cu riscurile de rigoare, că procedura adoptată este periculoasă. Am făcut experienţa traumatizantă de a dori să slujesc Biserica mea cu luciditate în plină atmosferă euforică. Așa cum se ştie, lupta păguboasă dintre Cluj şi Sibiu a ţinut câteva luni prima pagină a ziarelor, acuzaţiile curgând în ambele direcţii. Deciziile recente privind “rearondarea” Mitropoliei Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului îmi confirmă, din păcate, temerile. Pentru a fi limpezi, să distingem cel puţin între două planuri.
Pe de o parte, confirmarea vocaţiei mitropolitane a Clujului a fost o reuşită ca atare. Altminteri, dacă nu se petreceau evenimentele din 2005, actul de recunoaștere al noii poziţii eclesiale a centrului clujean ar fi fost amânat sine die, motiv să vedem în decizia sinodală de reorganizare a teritoriului canonic al Ardealului un moment pe bună dreptate istoric. El nu este însă singular în istoria Bisericii. Pentru a da un exemplu la îndemână, mutarea capitalei Ţării Românești la Bucureşti va atrage după sine inclusiv mutarea scaunului mitropolitan, Târgoviştea rămânând cu amintirea vechii sale glorii. Raţiunea importanţei administrative va determina, cu secole înainte, inclusiv ridicarea Constantinopolului la rangul de prim scaun al Orientului creştin bizantin, o decizie de “eclesiologie politică” discutată intens inclusiv azi, mai ales de către adepţii teoriei celor trei Rome. Evident, există şi cazuri de contra-timp între istoria bisericească și cea profană. Concret, în vreme ce Curtea de Argeş îşi va pierde treptat importanța, Piteștiul va creşte demografic, economic și administrativ, sediul episcopal rămânând însă cetatea lui Basarab. La fel se vor dezvolta legăturile dintre Caransebeş şi Reşiţa sau dintre Huşi şi Vaslui, centrul administraţiei publice nefiind același cu centrul bisericesc. Mai există și ecuația în care, precum la Braşov, în ciuda importanței urbei, al optulea oraș ca mărime, treburile eclesiale sunt conduse de la Sibiu. Similar, Alba Iulia este mai importantă din punct de vedere bisericesc decât un oraş precum Târgu Mureş. În spaţiul non-ortodox, ceva asemănător se petrece în raportul de forţe dintre Blaj şi Alba Iulia (pentru greco-catolici) sau, în străinătate, între Lyon şi Paris, primatul catolic al Franței fiind în continuare în primul oraş, chiar dacă cu titlu onorific, sau între reşedinţa de jure a primatului Ungariei, Esztergom, și capitala Budapesta. Cu alte cuvinte, revenind la Cluj, dincolo de patriotisme locale și alte inflamaţii penibile, importanța orașului de pe Someș a devenit în ultimul secol evidentă. Nu este vorba de a confunda argumentele canonice și istorice, deosebit de consistente, cu cele privind numărul populației sau al blocurilor. Discuția este exclusiv pastorală, un oraș devenit între timp important din punct de vedere demografic, decisiv într-o regiune, trebuind să se bucure din partea Bisericii de o atenţie pe măsură. Cum am tot spus şi în 2005, reorganizarea teritorială a unei Biserici nu poate ilustra doar sensibilităţile istoriei, de multe ori concurente, ci necesităţile prezentului, misiunea fundamentală fiind aducerea lui Hristos în mijlocul oamenilor de azi şi de mâine.
Pe de altă parte, să nu uităm cum s-a ajuns la alcătuirea noii mitropolii de la Cluj, în 2005. Foarte pe scurt, după alegerea succesorului Mitropolitului Antonie în persoana Episcopului Laurențiu de Caransebeş, episcopii din Ardeal, cu excepţia celui de Harghita şi Covasna, au constatat că niciunul nu a votat cu cel cărora urmau să le fie sufragrani. În ciuda faptului că Biserica Ortodoxă din România este unica în Ortodoxia universală care menţine structura mitropolitană, aşa cum a fost aceasta articulată în secolele III și IV, nici vechiul Statut al BOR, dar nici actual, nu disting cu claritate între alegerea episcopului şi cea a mitropolitului. Or, chiar dacă nu mai are atribuţiile pe care le prevedea dreptul canonic bizantin, mitropolitul prezidează totuşi sinodul mitropolitan, motiv ca, la alegerea acestuia, adunările eparhiale din episcopiile sufragrane să aibă votul decisiv. În spiritul comuniunii și al consensului frăţesc, mitropolitul face corp comun cu sufragranii săi, cu episcopii din acel sinod. Întreaga eclesiologie ortodoxă este bazată pe acest sens al sinodalităţii ca expresie a unităţii în diversitate. Iată de ce, alegerea împotriva sufragranilor a PS Laurenţiu pentru Sibiu a pus fundamental sub semnul întrebării posibilitatea funcționării sinodalităţii la nivel mitropolitan. Soluția a părut să fie înfiinţarea unei structuri mitropolitane din care noul mitropolit ales era exclus. Spun că a fost doar aparent o soluţie deoarece, iată, a creat un precedent periculos de soluţionare a unor conflicte personale cu instrumente instituționale. De acest precedent fac uz inclusiv cei care, acum, doresc “rearondarea” mitropoliei de la Cluj, fără a mai fi însă în situația care a generat noua mitropolie. Un detaliu semnificativ: la votul Sfântului Sinod din 4 noiembrie 2005 privind înființarea noii mitropolii, PS Laurențiu a votat pentru! Au fost doar două voturi împotrivă: cel al între timp răposatului episcop Damaschin și cel al actualului patriarh.
Defectul “tehnic” de la înfiinţarea mitropoliei clujene este compensat cu asupra de măsură de însăşi recunoașterea statutului mitropolitan al centrului geografic şi cultural al Transilvaniei. Iată de ce punerea sub semnul întrebării a existenţei Mitropoliei Clujului este nu doar un atac la adresa memoriei vrednicului de pomenire mitropolit Bartolomeu, dar mai ales un gest profund anti-pastoral. Principial, echilibrarea din punct de vedere teritorial a celor două mitropolii ardeleneşti este o dorință până la un punct legitimă. Ceea ce este mai puțin de înţeles este modul cum se produce o asemenea reaşezare, grăbită şi evident marcată de presiunea plăcerii necamuflate de a plăti unele poliţe. Abia instalat la Alba Iulia, după două decenii de vicariat la Cluj, bucurându-se de respectul constant al Mitropolitului Bartolomeu, fapt rar în raporturile dintre titulari și vicari, Arhiepiscopul Irineu se precipită spre Sibiu. Gestul lui este cu atât mai inoportun, cu cât cel pe care l-a moștenit a fost, tot timp de două decenii, arhipăstor în orașul unirii. Din orice unghi am privi situația, IPS Irineu confirmă “vocația” ereziarhă, faptul că este în posesia unui depozit inepuizabil de resentimente și frustrări. Figură tristă, incapabil să întrețină raporturi firești, umane, cu cei din jur, acest ierarh ilustrează dramatic patologia aferentă inter-regnului episcopatului de mâna a doua. Și mai greu de înțeles, la limita inacceptabilului, este dorința, deja consemnată printr-o decizie a Adunării Eparhiale, a episcopiei Oradiei de a intra în jurisdicția Mitropoliei Ardealului de la Sibiu. Motorul acestei mișcări este episcopul Sofroniu, încurajat la vremea sa de însuși Mitropolitul Bartolomeu. Cum recunoștința este tradusă în termeni vindicativi, același Sofroniu, având în comun cu Irineu porniri ereziarhe similare, nu va pregeta să muște mâna care l-a hrănit. Prin acțiunile lui, el este inventatorul traseismului mitropolitan. Ambițios fără idealuri și luptător fără miză, vlădica Sofroniu întruchipează abjecția carieristică a parvenitului intelectual și spiritual, cultivând compensatoriu un delirant cult al personalității. Așa cum Irineu nu a pregetat să maculeze memoria Mitropolitului Bartolomeu, de a cărui longevitate era disperat (sic!), Sofroniu nu a pregetat să își alunge înaintașul, episcopul Ioan Mihălțan, din reședință. Priveliștea celor doi este, într-adevăr, tristă. Nu ai cum să nu te amărăști văzând cum oameni chemați să propovăduiască Evanghelia sfârșesc prin a fi caricatura modelului de păstor și copia din ce în ce mai fidelă a lupului.
Deciziile din ultima vreme de la Alba Iulia și Oradea, la care se adaugă cea de la Deva, invocă o hotărâre luată la ședința reunită a sinoadelor mitropolitane din Ardeal din 16 decembrie 2011. Comunicatul oficial de presă nu menționează însă nimic despre o astfel de turnură. Ceea ce înseamnă că, la Alba Iulia și la Oradea, s-a mizat pe menținerea în necunoaștere a opiniei laice și publice. Concret, ierarhii știau ce se va întâmpla în următoarele săptămâni, dar nu au comunicat nimic credincioșilor. Nu au dus lipsă de mijloace, Pastoralele de Crăciun fiind un vehicol ideal de informare a pleromei Bisericii locale. Nu, ierarhii nu au spus nimic. Au abuzat astfel de Adunările Eparhiale, punându-le în fața faptului împlinit și falsificând cu bună știință voința laicatului. O astfel de manieră de lucru compromite, că vrem sau nu, încrederea în ierarhie și accentuează impresia că aceasta acționează politicianist, nu părintește. Acum, unica speranță este la Sinodul din februarie și, să nu ne ascundem, la patriarh. Reorganizarea pe latura de sud a Ardealului, da. Bihorul, nu. În funcție de cum o să decidă, ierarhii îşi vor onora slujirea sau, obedienţi altei agende decât celei bisericeşti, vor confirma faptul că deficitul de legitimitate nu este caracteristic doar clasei politice. Dumnezeu să îi lumineze!
Sursa: http://oradecluj.oradestiri.ro/text-eveniment-urmasii-separatisti-ai-mitropolitului-un-articol-scris-de-teologul-radu-preda-la-un-an-de-la-moartea-ips-bartolomeu-anania/cultural/2012/01/31/