APARIŢIE EDITORIALĂ:
Iulian Mihai L. Constantinescu, Biserica şi instituţia căsătoriei. Condiţiile administrării căsătoriei. Studiu juridico-canonic, Editura Aius, Craiova, 2008, 252 p., (ISBN 978-973-1780-81-8).
Prezenta carte, Biserica şi instituţia căsătoriei. Condiţiile administrării căsătoriei. Studiu juridico-canonic, a Domnului Lect. Univ. Dr. Iulian Mihai L. Constantinescu a apărut cu binecuvântarea IPS Prof. Univ. Dr. Irineu Popa, Mitropolitul Olteniei, în condiţii grafice deosebite la Editura Aius din Craiova, în august 2008, având 252 de pagini, două capitole ample şi numeroase subcapitole. Lucrarea, fără a se pretinde a fi o tratare exhaustivă a dreptului matrimonial privind condiţiile pentru căsătorie şi cununie, este rodul activităţii autorului de documentare şi de cercetare ştiinţifică de mai mulţi ani asupra problematicilor diverse ale domeniului matrimonial, atât din perspectivă canonică ortodoxă, cât şi din perspectiva tradiţiei canonice a Bisericii Romano-Catolice, precum şi cu evidenţierea legislaţiei din România privind reglementarea condiţiilor de fond şi de formă ale căsătoriei. După cum însuşi autorul afirmă „în ultimii ani s-au dezvoltat diferite lucrări care au vizat tratarea căsătoriei din perspectiva teologiei sistematice şi istorice, constatând în acelaşi timp puţine studii în cadrul teologiei practice, dacă avem în vedere actualele secţii teologice cu disciplinele lor, cu excepţia anumitor lucrări de teologie liturgică şi pastorală. Este cert faptul că lucrările de drept canonic şi legislaţie civilă, cu o viziune juridică actuală asupra condiţiilor căsătoriei, sunt din ce în ce mai puţine, atât în Biserica Ortodoxă Română, cât şi în celelalte Biserici Ortodoxe locale, o explicaţie fiind prezenţa a puţini specialişti în Drept canonic şi cu studii în domeniul juridic în sânul Bisericii”.
Din cuprinsul cărţii: Capitolul I Căsătoria în Biserică şi în reglementările autorităţii seculare; I. Căsătoria – Sfântă Taină a Bisericii; II. Secularizarea căsătoriei şi revendicarea competenţei matrimoniale. Căsătoria în dreptul familiei din România; 1. Căsătoria între legislaţia bisericească şi autoritatea imperială; 2. Secularizarea instituţiei căsătoriei în unele ţări. Situaţia actuală în România; 3. Prevederi ale dreptului familiei privind căsătoria; a. Instituţia juridică a familiei în legislaţia civilă; b. Principiile generale şi noţiunea de căsătorie în dreptul familiei din România; c. Actul juridic bilateral al căsătoriei; 4. Raportul dintre cununie şi căsătoria civilă; Capitolul II Condiţiile de fond şi de formă la căsătorie şi cununie; I. Noţiuni introductive; II. Condiţiile de fond ale căsătoriei civile şi cununiei ortodoxe; III. Condiţiile de formă ale căsătoriei civile şi cununiei ortodoxe; IV. Căsătoria în Catolicismul Roman. Noţiunea de căsătorie (can. 1055-1062) şi condiţiile celebrării.
Referindu-se la prezenta lucrare, Părintele Conf. Univ. Dr. Dumitru Găină, specialist în Drept canonic, precizează: „Lucrarea de faţă este un studiu juridico-canonic de înaltă ţinută academică, bazată pe valoroase izvoare şi temeinică cercetare ştiinţifică în domeniul matrimonial. Este de semnalat puterea de analiză şi sinteză dovedită de autor în a prezenta căsătoria, atât din punct de vedere ortodox şi romano-catolic, cât şi privind legislaţia din România. Prin întregul ei conţinut, lucrarea este un aşteptat compendiu ce clarifică unele probleme canonice şi juridice privind dreptul canonic matrimonial ortodox în raport cu normele dreptului familiei din România, precum şi cu dreptul canonic romano-catolic în domeniu. Structura şi fundamentarea ei dezvăluie că Domnul Lect. Univ. Dr. Iulian Mihai Constantinescu este un veritabil căutător de izvoare istorice, canonice şi juridice, din care cu mult rafinament intelectual şi maximă credibilitate a ştiut să prezinte în chip analitic, critic şi obiectiv această problemă; să îmbine prezentul cu trecutul şi să vadă în perspectivă rânduieli şi modalităţi de integrare a familiei ortodoxe în contextul european, unde tot mai des apar căsătoriile mixte. Lucrarea este rodul activităţii sale de documentare şi de cercetare teologică de mai mulţi ani, în ţară şi în străinătate, în perioada studiilor de specializare în domeniu. Autorul expune sistematic şi comparativ chestiuni aflate în discuţie, din perspectiva ortodoxă şi romano-catolică, dar şi a legislaţiei civile privind căsătoria, găsind răspunsuri la diferite întrebări de specialitate, având întotdeauna în vedere principiile de interpretare specifice abordărilor canonico-juridice pentru evaluarea corectă a tradiţiei canonice a Bisericii Ortodoxe şi a Bisericii Romano-Catolice privind dreptul matrimonial canonic”.
Autorul, ca teolog şi jurist, a încercat prin demersul ştiinţific de faţă o tratare interdisciplinară şi interconfesională (aspectele canonico-juridice în Ortodoxie şi în Catolicismul Roman), apreciind de reală importanţă şi definitorie abordarea acestui subiect în contextul teologiei practice, sistematice şi istorice, cu unele referiri la teologia biblică, pentru a întări ideile promovate, având în vedere şi aspectele juridice privind condiţiile încheierii căsătoriei ca act juridic bilateral şi aceasta din perspectivă ortodoxă. Tratarea interdisciplinară canonică şi juridică, adică din perspectiva dreptului canonic şi a dreptului familiei din România, este de bază, plecând de la considerentul prezenţei căsătoriei civile ca obligatorie pentru căsătoria religioasă în ţara noastră. În acest raport, pe lângă sublinierea celor mai importante aspecte canonice şi juridice, s-a dorit scoaterea în evidenţă a decalajelor de viziune asupra căsătoriei în cele două legislaţii, bisericească şi civilă, dar şi viziunea catolică privind contractul căsătoriei, promovând anumite idei şi soluţii la coliziunile ce iau naştere între legea bisericească şi cea civilă, relaţia Biserică-Stat fiind esenţială în găsirea căilor legale posibile pentru reglementarea condiţiilor căsătoriei pe bazele autentice ale moralei şi disciplinei bisericeşti.
Având în vedere actualitatea, necesitatea şi importanţa unei astfel de lucrări astăzi, Domnul Lect. Univ. Dr. Iulian Mihai L. Constantinescu afirmă: Consider că lucrarea de faţă va fi de folos atât teologilor, canoniştilor şi specialiştilor în ştiinţele juridice, cât şi studenţilor teologi şi credincioşilor mireni interesaţi, fiind un impuls în lupta actuală a Bisericii pentru afirmarea pe baze canonice a căsătoriei, o poziţie actuală faţă de problemele ridicate în domeniul matrimonial de condiţiile pentru căsătorie şi cununie în societatea parcă tot mai săracă spiritual în care trăim, o reconsiderare canonică, teologică şi juridică a căsătoriei ca Sfântă Taină a Bisericii şi ca instituţie juridică de dreptul familiei din România.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu