marți, 30 noiembrie 2010

LA MULTI ANI!


LA MULTI ANI, SANATATE, BUCURII SI REALIZARI TUTUROR CELOR CARE POARTA NUMELE SFANTULUI APOSTOL ANDREI, CEL DINTAI CHEMAT, OCROTITORUL ROMANIEI!

marți, 23 noiembrie 2010

„METODE INTERCULTURALE DE DEZVOLTARE COMUNITARĂ” – CRAIOVA 8-13 NOIEMBRIE 2010

AGENDA DE LUCRU ŞI CONCLUZIILE ATELIERULUI INTERCULTURAL GĂZDUIT DE FACULTATEA DE TEOLOGIE CRAIOVA ÎN CADRUL PROIECTULUI „METODE INTERCULTURALE DE DEZVOLTARE COMUNITARĂ” – CRAIOVA 8-13 NOIEMBRIE 2010

Facultatea de Teologie a Universității din Craiova, în calitate de instituție coordonatoare, în parteneriat cu alte 3 instituții europene de învăţământ superior – Facultatea de Teologie a Universităţii „St. Kliment Ochridsky” din Sofia (Bulgaria), , Institutul Teologic al Bisericii Evanghelice Luterane Estoniene (Estonia) şi Şcoala Norvegiană de Teologie din Oslo (Norvegia) și un centru de informare al Comisiei Europene ”Europe Direct-Carrefour Europeo Emilia” (Italia)– derulează în perioada August 2009 / Iulie 2011 Proiectul ”Metode Interculturale de Dezvoltare Comunitară”, finanțat de Comisia Europeană prin Programul de Învățare pe tot Parcursul Vieții – Grundtvig.

În România, proiectul a fost finanțat de Comisia Europeană cu suma de 20.000 Euro, prin intermediul Agenției Naționale pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale (ANPCDEFP).

Acest proiect oferă cadrul necesar facilitării schimbului de experienţă şi colaborării între cele cinci instituţii partenere, în scopul dezvoltării abilităţilor unui număr de 80 de preoţi din comunităţile rurale defavorizate din ţările de origine ale partenerilor în proiect, de a contribui la procesul de dezvoltare a comunităţilor în care aceştia activează.

Rezultatul final al proiectului va urmări înființarea și funcționarea unei rețele interculturale de dezvoltare comunitară, care, prin intermediul celor 5 instituții partenere în proiect, va constitui o interfață între grupurile de preoți din țările participante la proiect, în vederea identificării și diseminării celor mai eficiente și inovative metode de participare și implicare a preoților la nivelul comunităților lor, în vederea producerii unor schimbări pozitive pentru membrii acestora.

În cadrul acestui proiect, în perioada 8-13 noiembrie 2010, la Casa Universitarilor din Craiova, s-a desfăşurat cel de-al doilea Atelier Intercutural organizat în beneficiul preoţilor din zonele rurale defavorizate. La atelier au participat preoţi (pastori, diaconi și călugărițe) din ţările implicate în proiect – România, Bulgaria, Estonia, Italia şi Norvegia – care au avut ocazia să facă schimb de informaţii şi de experienţă cu privire la cele mai bune practici în activitatea pastoral-misionară de îmbunătăţire a vieţii membrilor comunităţii lor şi să construiască astfel o strategie comună de dezvoltare comunitară care să fie compatibilă şi aplicabilă tuturor comunităţilor şi regiunilor europene vizate de proiect.

Arhiepiscopia Craiovei, partener local al proiectului, a fost reprezentată de un grup de preoţi care slujesc în parohii rurale defavorizate din Judeţul Dolj: Pr. Bîrlădeanu Marius (Parohia Ciutura), Pr. Aurel Florea (Parohia Amărăștii de Jos), Pr. Coliță Marius (Parohia Bîrca), Pr. Pungă Marius (Parohia Sadova), Pr. Grosu Gabriel (Parohia Bechet I), Pr. Palea Dorin (Parohia Ciupercenii Noi), Pr. Pavel Ioan (Parohia Salcia), Pr. Pîrvu Ionel (Parohia Giubega), Pr. Tuiu Stancu (Parohia Predești) şi preoţi din parohii rurale defavorizate din Judeţul Gorj: Pr. Stoicoiu Nicolae (Parohia Cartiu), Pr. Negoescu Mihai (Parohia Iezureni), Pr. Popescu Ovidiu (Parohia Strâmtu), Pr. Antonie Făiniși (Parohia Strâmba), Pr. Mogosanu Mircea (Parohia Budieni).

În prima parte a zile întâi a atelierului au fost audiate comunicări informative susţinute de reprezentanţii grupurilor naţionale, obiectivul principal fiind cunoaşterea instituţiilor partenere şi a situaţiei Bisericii în ţările reprezentate în proiect. Partea română a fost reprezentată de lect. univ. dr. Răzvan Stan și Asist. univ. drd. Mihai Ciurea (Facultatea de Teologie Craiova), preot Marcel Răduţ Selişte (comitetul de organizare), Iulia Poenaru (ofițer programare ADR SUD-VEST Oltenia), prof. univ. dr. Daniela Tarniţă (Comisia de Cultură a Consiliului Judeţean Dolj) şi Asistent social Anca Ştefan (Asociaţia „Vasiliada”). Din partea delegaţiei europene au susţinut prezentări: Carla Cavallini (director „Europe-Direct Carrefour Europeo Emilia”), asist. univ.drd. Andrian Alexandrov (Facultatea de Teologie din Sofia), prof. univ. dr. Gunnar Heiene (Școala Norvegiană de Teologie din Oslo) şi pator Matthias Burghardt (Biserica Luterană Evanghelică din Estonia). În cea de a doua parte a zilei, participanţii au vizitat trei centre sociale administrate de Arhiepiscopia Craiovei prin intermediul Asociației Vasiliada, și anume Centrul pentru Copii „Aripi de lumină”, Adăpostul de urgență „Sf. Vasile” şi Centrul de Informare şi Consiliere pentru persoane cu dizabilităţi „Sf. Ecaterina”.

A doua zi a atelierului internaţional a fost dedicată activităţii pe grupuri mixte de lucru. Preoţii din comunităţile rurale din judeţul Dolj, precum şi preoţi, diaconi, călugărițe şi pastori ai celorlalte Biserici implicate în proiect, au prezentat metodele şi instrumentele de pastoraţie pe care le folosec în parohie pentru a contribui la dezvoltarea comunitară. Au fost adresate întrebări, au fost dezbătute aceste metode şi au fost identificate punctele comune, dar şi aspectele specifice în activitatea fiecărei Biserici reprezentate. La finalul zilei, participanţii au vizitat una din secţiile Muzeului de Istorie „Oltenia” din Craiova precum și Catedrala Episcopală Madona Dudu și Catedrala Mitropolitată Sf. Dumitru din Craiova.

În cea de a treia zi a atelierului, participanţii s-au deplasat în Judeţul Gorj, unde primul obiectiv vizitat a fost Centrul Social Parohial din Strâmba-Jiu, înființat de preotul paroh cu sprijinul membrilor comunității, fiind un real model de bună practică în ceea ce privește colaborarea tuturor actorilor și membrilor unei comunități la producerea unei schimbări pozitive pentru binele comun. Preoţii gorjeni şi unul dintre membri delegaţiei italiene au prezentat şi supus dezbaterii metodele şi instrumentele de pastoraţie folosite în parohiile lor pentru a contribui la dezvoltarea comunitară. Înainte de masa de prânz, a fost vizitată Mânăstirea „Sfânta Treime” – Strâmba, iar la finalul zilei au fost vizitate în oraşul Tg. Jiu, Centrul Social „Sf. Vasile cel Mare”, administrat de Arhiepiscopia Craiovei prin Asociația Vasiliada Gorj, şi parcul din localitate, unde se află Complexul Statuar realizat de marele sculptor român Constantin Brâncuşi.

În ultima zi a atelierului internaţional au fost organizate două sesiuni de lucru pentru identificarea concluziilor rezultate în urma lucrărilor care s-au desfășurat. În cadrul primei sesiuni, fiecare grup naţional a dezbătut metodele şi instrumentele de pastoraţie prezentate de celelalte grupuri naţionale şi a realizat o selecţie a acelor metode şi instrumente pe care le-ar putea aplica în parohiile lor. Sesiunea finală a atelierului a oferit cadrul pentru ca reprezentanţii instituţiilor şi Bisericilor implicate în proiect să prezinte concluziile pe care le-au formulat în urma lucrărilor. Ultima zi a atelierului internaţional s-a încheiat cu o conferinţă de presă la care au participat reprezentanţi ai presei din Craiova, invitatul principal fiind Înaltpreasfinţia Sa Dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, care a adresat un cuvânt de mulţumire şi binecuvântare participanţilor la proiect.

Atelierul Intercultural organizat de Facultatea de Teologie din Craiova reprezintă un succes prin rezultatele sale, prin recunoaşterea de către reprezentanţii instituţiilor partenere a rolului activ european pe care îl are Biserica Ortodoxă Română în viaţa spirituală a Uniunii Europene, cât şi prin faptul că a confirmat statutul de instituţie universitară europeană importantă al Facultăţii de Teologie din Craiova.

Următoarea etapă a Proiectului ”Metode Interculturale de Dezvoltare Comunitară” va fi găzduită în Italia, unde se va organiza cel de-al treilea atelier internaţional, în coordonarea partenerului nostru, Centrul de Informare Europeană „Europe-Direct Carrefour Europeo Emilia”.

Universitatea din Craiova – Facultatea de Teologie

Secretariatul proiectului

0766.44.75.63 – Diana Răduț-Seliște

Asistent proiect

Dr. Mohammad Habash - Doctor Honoris Causa al Universității din Craiova


Parlamentar sirian şi director al Centrului de Studii Islamice din Damasc, dr. Mohammad Habash a primit, ieri, 12 noiembrie a.c., titlul de Doctor Honoris Causa din partea Senatului Universităţii din Craiova, la propunerea Facultăţii de Teologie. La ceremonia de decernare, organizată în Sala Albastră a Universităţii, au participat prorectorul Nicolae Panea, cadre didactice, studenţi, dar şi Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, ÎPS dr. Irineu Popa, care a fot în vizită în Siria.

„Personalitate de necontestat a culturii islamice şi a lumii religioase, Excelenţa Sa, dr. Mohammad Habash a reuşit să creeze un dialog deosebit între lumea creştină şi cea islamică. Acest moment de acordare a titlului academic pune Universitatea din Craiova într-o lumină de recunoaştere. Totodată, instituţia de învăţământ superior îndeplineşte o misiune importantă, nu aceea de a forma intelectuali, ci oameni conştienţi de lumea în care trăiesc. Este nevoie de dialog între culturi astfel încât lumea să fie mai puţin stresată”, a precizat prof.univ.dr Nicolae Panea, prorectorul Universităţii din Craiova.

A doua oară la Craiova


Mohammad Habash s-a născut la 1 octombrie 1962 în Damasc, într-o familie religioasă, şi şi-a dedicat întreaga viaţă detensionării relaţiilor dintre culturi şi religii, dintre lumea islamică şi lumea creştină. A început studiile religioase la vârsta de doisprezece ani şi a reuşit să memoreze Coranul. A studiat la Universitatea din Damasc, unde a devenit licenţiat în Legea islamică. Este, de asemenea, licenţiat în limba arabă la Universitatea din Beirut. După acumulările de cunoştinţe a început să ocupe demnităţi în învăţământul superior. În 1988, el a deţinut funcţia de profesor de ştiinţe islamice la Universitatea Islamică din Damasc, apoi în 1992 a devenit profesor ("Tafsirul"), de la Universitatea Usul Ed-DIN. A fost secretar în Centrul de introducere a civilizaţiei arabo-islamice. În plus faţă de profesia de cadru didactic, în 1989 a fost director a două institute de introducere a Coranului în Siria. Din 2003 este membru independent al Parlamentului Sirian. A reprezentat Siria la 62 de conferinţe internaţionale pe teme de dialog religios. Pe această temă a scris mai mult de douăzeci de cărţi. În 2008, dr. Mohammad Habash a vizitat pentru prima dată Craiova. „Ca membru în Parlamentul sirian subliniez faptul că această vizită are o importanţă deosebită. S-a creat o punte de legătură între Craiova şi Siria. Nu sunt pentru prima dată în oraşul dumneavoastră. Prima vizită am făcut-o în 2008 şi am simţit de atunci că sunt mai multe lucruri în comun. Se pot întări relaţiile dintre lumea islamică şi cea creştină. Islamul nu contrazice celelalte religii, ci le confirmă şi le acceptă. Dumnezeu e unul singur, chiar dacă are mai multe nume, aşa cum dragostea e una şi există în mai multe inimi. Religia trebuie să aducă mesaje de pace”, a spus dr. Mohammad Habash, după ce a primit titlul academic.

CARMEN RUSAN

PROGRAMAREA STUDENȚILOR ANULUI III P. PENTRU SUSȚINEREA LUCRĂRILOR DE SEMINAR

Ariciu - Breană - 9 nov. a.c.
Butuc - Chisim - 23 nov.
Ciunel - Crețu - 7 dec.

Mănescu - Neciu - 19 oct.
Negrilă - Ochenatu - 2 nov.
Păcuraru - Popa Ionuț Florentin - 16 nov.
Popa Tică Nicolae - Potcovaru - 14 dec.

Studenții care se regăsesc în intervalul alfabetic respectiv trebuie să pregătească lucrarea de seminar pentru data menționată. Ceilalți studenți nemenționați vor fi programați în semestrul 2.

Nota primită la lucrarea de seminar este 30% din media finală din sesiunea de vară 2011.

PROGRAMAREA STUDENȚILOR ANULUI IV P. PENTRU SUSȚINEREA LUCRĂRILOR DE SEMINAR

Anuța - Chelaru - 3 nov. a.c.
Chiriță - Dinuț - 20 oct.
Dragomir - Ghiră - 17 nov.
Gruiosu - Mărgineanu - 15 dec.

Militaru - Niță - 27 oct.
Petcu - Stănescu - 10 nov.
Stoica - Tucă - 24 nov.
Velcu - Zorilă - 8 dec.

Ababe - Vodoiu (gr. a III-a) - 8 dec.

Studenții care se regăsesc în intervalul alfabetic respectiv trebuie să pregătească lucrarea de seminar pentru data menționată.

Nota primită la lucrarea de seminar este 20% din media finală din sesiunea de iarnă 2011.

PROGRAMAREA MASTERANZILOR PENTRU SUSȚINEREA LUCRĂRILOR DE SEMINAR

Ababe - Bîrlădeanu - 29 oct. a.c.
Boantă - Călugărescu - 5 nov.
Cetinoiu - Dărac - 12 nov.
Diaconu - Ene - 19 nov.
Feraru - Ghimpu - 26 nov.
Giurghița - Mălinaș - 3 dec.
Mănăilă - Milea - 10 dec.

Masteranzii care se regăsesc în intervalul alfabetic respectiv trebuie să pregătească lucrarea de seminar pentru data menționată. Ceilalți masteranzi nemenționați vor fi programați în semestrul 2.

Nota primită la lucrarea de seminar este 30% din media finală din sesiunea de vară 2011.