joi, 27 ianuarie 2011

Dreptul ctitoricesc în Biserica Ortodoxă

Lect. univ. dr. Iulian Mihai Constantinescu
Acest termen provine din grecescul κτῆτωρ, ορος, ὁ - posesor, stăpân (can. 4, 8, 24 IV ec.; 49 Trul.; 12, 13, 14, 17 VII ec.; 1 I-II), prin acesta înțelegându-se orice creștin care, cu învoirea episcopului locului, a zidit cu mijloacele sale o biserică, fie pe proprietatea sa, fie pe a altora, înzestrând-o cu toate cele necesare cultului și întreținerii slujitorilor bisericești. Un astfel de credincios al Bisericii primește așa numitul drept ctitoricesc (κτητορικὸν δίκαιον), prin care este îndreptățit la administrarea averii unei biserici sau a unui institut cu scop bisericesc, ca excepție în ceea ce privește în general administrarea averii bisericești, fără ca acest drept să mai aparțină, așadar, vreunei epitropii.
După încetarea persecuțiilor asupra creștinilor, în timpul lui Constantin cel Mare, religia creștină a fost recunoscută, prin urmare Biserica având o existență legală a primit și dreptul de a poseda bunuri, adică un patrimoniu. În acest context, unii credincioși au construit biserici pe proprietățile lor sau pe alte locuri, înzestrându-le cu tot ceea ce era necesar cultului și pentru întreținerea clerului, astfel de creștini fiind direct interesați în administrarea după cuviință a bunurilor bisericești cu care înzestraseră bisericile sau instituțiile cu scop bisericesc. Pentru aceasta, Biserica a recunoscut pe seama acestor persoane (numite ctitori) anumite drepturi, ca privilegii, pe care le exercitau în dependență față de episcopul locului, cum ar fi administrarea averii bisericești sau numirea clericilor la respectivele biserici. Privilegii primeau și acei credincioși ai Bisericii care numai restaurau o biserică și care asigurau toate cele necesare unui demn serviciu divin, precum și personalului bisericesc. Mai târziu, în timpul împăratului Justinian, prin legislația sa civil-bisericească, respectiv prin Novela 123 (546), toate aceste privilegii au primit formă legală, formând dreptul de ctitor, care nu trebuie să se confunde cu dreptul de patronaj dezvoltat în Biserica Apusului, așa cum găsim pe larg expus în operele erudiților canoniști Μελ. Σακελλαρόπουλος, Έκκλησιαστικόν δίκαιον της άνατολικης όρθοδόξου έκκλησίας. Έν Άθήναις, 1898 și Joseph von Zhishman, Das Stifterrecht in der morgenländischen Kirche, Wien, 1888.
Astfel, din epoca împăratului Justinian s-a reglementat în mod special dreptul de ctitor, adică toate drepturile și obligațiile ctitoricești, în conformitate cu dreptul canonic al Bisericii care nu accepta recunoașterea legală a dreptului de proprietate pe seama ctitorilor pentru bisericile și mănăstirile întemeiate ca milostenie și fără să recunoască, după cum afirmă mitropolitul canonist Andrei Șaguna, dreptul ctitorului, legiferat de Justinian, de a numi clerici pentru ctitoria sa. Fără a fi acceptat de Biserică, din timpul împăratului Constantin cel Mare se poate vorbi totuși de recunoașterea civilă a unui drept de proprietate al particularilor asupra edificiilor consacrate, după cum susține și canonistul J. Zhishman și se îngăduia acestora să dobândească bunuri sfinte și să construiască pe proprietățile lor, fără donație, biserici și capele. Consecința acestui fapt consta în abuzurile proprietarilor care încercau să se folosească de bunurile bisericești în interes personal, în același timp intervenind în numirea preoților și a stareților. De biserici particulare se pomenește și în legislația din timpul împăraților Valentinian al II-lea și Teodosie I sau în cea a împăraților Honorius și Arcadius, din care reiese că laicii puteau avea drept de proprietate asupra bisericilor și capelelor pe care le și puteau înstrăina. Pentru a pune capăt unor practici necanonice, mai întâi împăratul Anastasie (510) a interzis înstrăinarea bisericilor și a capelelor către eretici, iar mai apoi Justinian a legiferat prin novela 67, în conformitate cu sfintele canoane (can. 31, 34 ap.; 5, 6 Gangra; 4 IV ec.), obligativitatea celui ce avea să zidească o biserică de a obține binecuvântarea episcopului locului și acceptarea obligației și oferirea de garanții de a întreține biserica și personalul bisericesc, urmând să doneze bisericii bunurile ctitorite. Așadar, de la împăratul Justinian avem cea mai completă legiferare civilă a dreptului de ctitor, conform tradiției canonice a Bisericii, care nu se confunda cu dreptul de patronaj, străin de ceea ce înseamnă administrarea canonică a averii bisericești. Cei ce nu se conformau și continuau cu săvârșirea Sfintelor Taine, împotriva voii episcopului, în capele și biserici particulare, deci fără binecuvântarea episcopului și fără a se conforma legii, erau pedepsiți cu confiscarea caselor și vânzarea lor în folosul tezaurului public.
Un mijloc de evitare a abuzurilor din partea laicilor care întemeiau și înzestrau biserici a fost actul consacrării, fără de care biserica respectivă nu ar fi fost redată cultului divin, iar în cazul în care aceștia nu respectau condițiile canonice impuse de autoritatea competentă bisericească, atunci episcopul interzicea preoților să slujească în astfel de biserici, sub pedeapsa caterisirii (can. 31 VI ec.). Nu numai laicii, dar și clericii și călugării au încălcat prevederile canonice, mai ales din rândurile călugărilor, care au ridicat mănăstiri fără binecuvântarea episcopului, determinând atât autoritatea politică, dar și autoritatea bisericească să dispună că nimeni și nicăieri nu poate să ridice o mănăstire fără învoirea episcopului locului (can. 4 IV ec.; 17 VII ec.).
După epoca de înflorire a dreptului bizantin a împăratului Justinian, în timpul lui Carol cel Mare s-a recunoscut dreptul de proprietate al laicilor asupra bisericilor ctitorite, cu consecințele firești, îngăduindu-se din 794 oamenilor liberi chiar dreptul de a înstrăina locașurile de cult cu condiția de a nu fi schimbată destinația, adică să nu înceteze de a fi folosite pentru cult. Abuzurile create au dus în mod firesc la înlocuirea dreptului real de proprietate într-un drept personal de patronaj.
Cu privire la persoanele fizice, cel mai erudit canonist ortodox, episcopul Nicodim Milaș arată în tratatul său sistematic numit Dreptul bisericesc oriental (trad. după ediția a II-a germană de D. I. Cornilescu și Vasile S. Radu, revăzută de I. Mihălcescu, București, 1915, p. 439): „Acest drept poate să-l câștige orice persoană fizică ce aparține bisericii ortodoxe și se bucură pe deplin de drepturile civile și bisericești, fără deosebire de stare, sex și chemare, cu privire la orice biserică, la oraș sau la țară, cu privire la o mănăstire sau instituție de binefacere, care depinde de autoritatea bisericească”. Dar, în Biserica Ortodoxă, atât persoanele fizice, cât și cele juridice care funcționează legal pot să dobândească acest drept de ctitor de la autoritatea bisericească, mai precis, episcopul competent analizând condițiile mai sus menționate atribuie numai drepturi și obligațiile care vizează exclusiv afacerile externe ale obiectului dreptului ctitoricesc.
Drepturile și obligațiile ctitorului nu afecteză în niciun fel drepturile spirituale ale episcopului, care are jurisdicție necondiționată asupra tuturor bisericilor, mănăstirilor și instituțiilor de binefacere cu scop bisericesc de pe teritoriul său canonic (granițele eparhiei sale), toate aceste drepturi și îndatoriri privind clădirea respectivă, mijloacele de întreținere a clădirii și a personalului, precum și raportul cu autoritatea competentă bisericească, trebuind să fie menționate în chip explicit în actul sau documentul de fundație sau de întemeiere (κτητορικὸν τυπικὸν), încheiat de ctitor în acord cu episcopul eparhiot în a cărui jurisdicție bisericească se află ctitoria sa. Acest document de fundație primește autoritate de lege atunci când este redactat în condițiile legale, având caracter imperativ pentru toate timpurile și pentru toate persoanele, atât pentru ctitor, cât și pentru autoritatea bisericească, fiind păstrat în arhiva eparhială.
Între datoriile ctitorului privind bisericile, mănăstirile sau alte instituții bisericești care fac obiectul dreptului de ctitor, menționăm: 1. datoria de a se îngriji de buna stare a clădirilor, de înzestrarea bisericii cu obiectele de cult necesare, cu veșminte, cărți etc. și întreținerea bisericii și a personalului bisericesc; 2. datoria de a se îngriji de săvârșirea slujbelor la timpul liturgic prescris și de pomenirea tuturor binefăcătorilor vii sau adormiți la sfintele slujbe; 3. datoria de a se îngriji de buna administrare a bunurilor bisericești și de sporirea acestora; 4. datoria de a respecta dreptul de jurisdicție a episcopului locului asupra bisericii respective. Referitor la drepturile ctitorului, acestea sunt: 1. administrarea averii bisericești în conformitate cu prevederile dreptului canonic; 2. posibilitatea recomandării, nu a numirii directe, către episcopul eparhiot a clericului care urmează a fi numit pe seama bisericii ctitorite, făcând aici precizarea că episcopul competent își păstrează dreptul de a alege dintre mai mulți candidați pe cel mai vrednic în cazul în care cel propus inițial nu îndeplinește toate condițiile canonice; 3. primește anumite privilegii specifice, precum dreptul special în cadrul cultului, de a fi pomenit la slujbe (chiar s-au creat liste de ctitori și alți binefăcători ai Bisericilor), de a avea o poziție de întâietate cu ocazia adunărilor bisericești, de a ocupa un loc de onoare în biserică sau de a fi pictat înpreună cu familia în pronaosul bisericii ș.a. Facem precizarea că unele drepturi și obligații ale ctitorilor s-au generalizat, având la bază legislația bizantină, dar și numeroase tipice aprobate de Patriarhia de Constantinopol care cuprindeau rânduieli privitoare la săvârșirea anumitor slujbe, la viața monastică și la administrarea bunurilor mănăstirilor, care au trecut și în Biserica noastră, ctitorii folosindu-le ca temei pentru întocmirea actelor de ctitorie.
Ctitorul unei biserici, mănăstiri sau a unei fundații cu scop bisericesc poate să piardă privilegiile conferite de autoritatea bisericească atunci când nu îndeplinește datoriile sale consemnate în chip pozitiv în actul sau documentul de fundație, mai precis atunci când nu administrează averea bisericească, neglijează datoria de a înzestra și întreține biserica și personalul bisericesc, devine nedemn de privilegiile acordate sau atunci când nesocotește competența autorității bisericești. În aceste condiții, episcopul locului are dreptul de a retrage privilegiile acordate ctitorului, fie că este persoană fizică, fie că este persoană juridică, privându-l de dreptul de ctitor și dispunând asupra instituției respective, în conformitate cu doctrina canonică și cu legislația civilă.
Există și posibilitatea ca acest drept de ctitor să înceteze în condițiile în care după moartea ctitorului nu există moștenitori legali și nici vreun testament în care să fie desemnat un moștenitor testamentar, dreptul de ctitor trecând pe seama comunității respective ca persoană juridică.
În timp, dreptul ctitoricesc s-a exercitat în mod diferit în Bisericile autocefale locale, după propriile legislații bisericești, ținându-se cont și de legislațiile statelor. Astfel, administrarea averii bisericești a trecut în competența epitropiilor, iar dreptul de a recomanda clericii s-a exercitat în mod diferit în Bisericile locale, fie de către comunitățile de credincioși (mai ales acolo unde au devenit subiect al dreptului de ctitor), fie de către consistoriile eparhiale sau de către episcopi. În trecutul Bisericii noastre, acest drept de ctitor s-a exercitat și s-a păstrat în adevăratul său sens, cu excepția Bisericii din Bucovina unde dreptul de ctitor s-a transformat în drept de patronaj, împotriva dreptului bisericesc oriental, prin decizia imperială a lui Iosif al II-lea nr. 23526 din 16 octombrie 1788, prin care fiecare biserică trebuia să aibă patronul ei.
Cu toate acestea, în Biserica Ortodoxă, ctitorii se bucurau de privilegii consemnate în actul de fundație, fără a fi în contradicție cu rânduielile canonice și cu prevederile legale (Sint. At. II p. 651). Într-adevăr, faptul că unii dintre ctitori, laici cât și clerici, au exercitat drept de proprietate și de administrare asupra bunurilor bisericești, a dus la înmulțirea abuzurilor și chiar la concepția greșită conform căreia fondatorul rămâne proprietar și beneficiar al bisericii sau mănăstirii construite. Aceasta i-a determinat și pe unii episcopi să-și neglijeze eparhiile și să investească veniturile în construirea de mănăstiri, uneori prin acapararea veniturilor mănăstirilor și a altor instituții religioase din eparhiile respective. Aceste abuzuri ale laicilor și ale clericilor de a fi proprietari de biserici și mănăstiri, dispunând asupra bunurilor bisericești, chiar vânzându-le după ce în prealabil le donaseră bisericii, nu au putut constitui o normă întrucât contraziceau principiul conform căruia un obicei practicat timp îndelungat nu poate primi valoare normativă dacă se află în contradicție cu legislația și cu normele canonice (Sint. At. I, p. 39), privilegiile ctitorilor fiind o concesie în semn de recunoștință din partea Bisericii pentru milostenia și sentimentele pioase ale ctitorilor și nu o consecință firească a dreptului de proprietate, cum greșit s-a înțeles uneori.
Însă, pentru a se înțelege corect privilegiile ctitorului de biserici sau mănăstiri și raportul cu autoritatea bisericească, relevant este canonul 1 (Întemeierea mănăstirilor. Neînstrăinarea averilor lor. Mănăstiri patronale) al Sinodului I-II de la Constantinopol (861) în care se precizează că mănăstirile nu se pot întemeia fără binecuvântarea episcopului competent, iar averea lor trebuie să rămână intactă, fără a fi folosită în scopuri străine de rânduiala bisericească și fără să treacă în proprietatea particularilor.

BIBLIOGRAFIE: I. G. ARGHIROPOL, Ce se înțelege prin avere bisericească, București, 1937; Gh. CRONȚ, „Dreptul de ctitorie în Țara Românească și Moldova. Constituirea și natura juridică a fundațiilor din evul mediu”, în SMIM, IV (1960); Arhid. Prof. Dr. Ioan N. FLOCA, Prof. Dr. Sorin Joantă, Administrație bisericească parohială și legislație, Sibiu, 2001; Arhid. Prof. Dr. Ioan N. FLOCA, Canoanele Bisericii Ortodoxe. Note și comentarii, Ed. a III-a îmbunătățită, Sibiu, 2005; Arhid. Prof. Dr. Ioan N. FLOCA, Drept canonic ortodox. Legislație și administrație bisericească, vol. I, EIBMBOR, București, 1990; Iorgu IVAN, Bunurile bisericești în primele șase secole, București, 1937; Nicodim MILAȘ, Dreptul bisericesc oriental, trad. după ediția a II-a germană de D. I. Cornilescu și Vasile S. Radu, revăzută de I. Mihălcescu, București, 1915; Liviu STAN, „Iubește pe aproapele tău”, în rev. Mitropolia Olteniei 9-12/1959; Andreiu baron de ȘAGUNA, Compendiu de Dreptul canonic al Unei Sântei Sobornicești și Apostolești Biserici, Ed. a III-a, Sibiiu, 1913.
Un grup de preoţi olteni va participa la un schimb intercultural în regiunea Emilia-Romagna din Italia


În perioada 17 - 22 februarie a.c., o delegație a facultății de Teologie din Craiova, constituită din pr. lector univ. dr. Sergiu-Grigore Popescu, pr. Grosu Ion-Gabriel, pr. Coliță Marius, pr. Bîrlădeanu Radu-Marius şi pr. Pungă Marius-Cătălin, va participa la un atelier intercultural organizat de EUROPE DIRECT – Carrefour Europeo Emilia, în regiunea Emilia – Romagna din Italia.

Mobilitatea se desfășoară în cadrul Poiectului ”Metode Interculturale de Dezvoltare Comunitară” finanțat de Comisia Europeană prin Programul de învățare pe tot parcursul vieții Grundtvig și derulat de Facultatea de Teologie a Universității din Craiova, în calitate de instituție coordonatoare, în parteneriat cu alte 4 instituții europene: Facultatea de Teologie a Universităţii „Sf. Kliment Ochridsky” din Sofia – Bulgaria (http://www.uni-sofia.bg/index.php/eng/faculties/faculty_of_theology2), Europe Direct – Carrefour Europeo Emilia - Italia (http://www.europedirect-emilia.eu/Carrefour/it/Partners/index.asp), Institutul Teologic al Bisericii Evanghelice Luterane Estoniene (http://ui.eelk.ee/english.php) şi Şcoala Norvegiană de Teologie din Oslo (http://www.mf.no/index.cfm?id=179065). Proiectul îşi propune să creeze un cadru adecvat facilitării schimbului de experienţă şi colaborării între cele cinci instituţii partenere, în scopul dezvoltării abilităţilor unui număr de 80 de preoţi din comunităţile rurale defavorizate din ţările de origine ale partenerilor în proiect, de a contribui la procesul de dezvoltare a comunităţilor în care aceştia activează.

În cadrul atelierului intercultural organizat de partenerii din Italia, reprezentanții Facultății de Teologie vor participa la diferite activităţi care au ca scop facilitarea schimbului de experienţă şi identificarea de modalităţi comune de implicare a Bisericilor creştine în dezvoltarea comunitară. Pe agenda atelierului intercultural se regăsesc activităţi precum:
• prezentarea metodelor de intervenţie în comunitate folosite de Biserica Romano-Catolică în regiunea Emilia-Romagna (Italia);
• întâlnire de lucru cu Giancarlo Gozzi, Directorul Institutului pentru Ştiinţa Religiilor şi al Şcolii de Teologie din regiunea Emilia-Romagna (Italia);
• vizitarea unor centre medicale şi sociale administrate de parohiile catolice din regiune;
• întâlniri de cunoaştere şi discuţii cu preoţi, diaconi şi membri ai ordinelor monahale catolice care activează în regiunea Emilia-Romagna (Italia);
• vizitarea Cooperativei Sociale „Sammartini” pentru persoanele dezavantajate;

Menționăm, totodată, că atelierul intercultural organizat de partenerul din Italia este cel de-al treilea din cele cinci care se vor desfășura până la finalul proiectului, și care urmăresc facilitarea cunoașterii reciproce a preoților participanți la proiect, schimbului de bune practici în domeniul dezvoltării comunitare și împărtășirea de experiențe proprii fiecărei țări.

Rezultatul final al proiectului, care se va încheia în iulie 2011, urmărește înființarea și funcționarea unei rețele interculturale de dezvoltare comunitară, care, prin intermediul celor 5 instituții partenere în proiect, va constitui o interfață între grupurile de preoți din cele 5 țări participante la proiect, în vederea identificării și diseminării celor mai eficiente și inovative metode de participare și implicare a preoților la nivelul comunităților lor, în vederea producerii unor schimbări pozitive pentru membrii acestora.


Facultatea de Teologie,
Secretariatul proiectului
0766.44.75.63

miercuri, 26 ianuarie 2011


Raport cu privire la participarea delegației române în Estonia
la primul atelier intercultural organizat
în cadrul proiectului LLP Grundtvig
”Metode Interculturale de Dezvoltare Comunitară”


În perioada 29 septembrie – 3 octombrie 2010, o delegație a facultății de Teologie din Craiova, constituită din 4 preoți (în calitate de learneri) și 1 profesor (asistent de proiect), a participat la primul atelier intercultural organizat în cadrul proiectului ”Metode Interculturale de Dezvoltare Comunitară”, finanțat de Comisia Europeană prin Programul de Învățare pe tot Parcursul Vieții Grundtvig. Proiectul este derulat de Facultatea de Teologie a Universității din Craiova, în calitate de instituție coordonatoare, în parteneriat cu alte 4 instituții europene: Facultatea de Teologie a Universităţii „Sf. Kliment Ochridsky” din Sofia – Bulgaria (http://www.uni-sofia.bg/index.php/eng/faculties/faculty_of_theology2), Europe Direct – Carrefour Europeo Emilia - Italia (http://www.europedirect-emilia.eu/Carrefour/it/Partners/index.asp), Institutul Teologic al Bisericii Evanghelice Luterane Estoniene (http://ui.eelk.ee/english.php) şi Şcoala Norvegiană de Teologie din Oslo (http://www.mf.no/index.cfm?id=179065).

Atelierul intercultural a fost organizat de Institutul de Teologie al Bisericii Evanghelice Luterane din Estonia, în capitala țării - orașul Tallin. Din delegația care a reprezentat Facultatea de Teologie au făcut parte următoarele persoane: Pr. Sanda Alin (județul Gorj), Pr. Pavel Ion, Pr. Palea Dorin și Pr. Pîrvu Ionel (județul Dolj), care au fost însoțiți de lect. univ. dr. Gelu Călina.

În vederea desfășurării în cât mai bune condiții a schimbului de experință așteptat atât de organizatori cât și de preoții din grupul țintă, membrii delegației române au fost în prealabil convocați în cadrul unei întâlniri, cu scopul de a identifica cele mai bune metode de promovare a instituțiilor reprezentate și de a alcătui lista materialelor de prezentare necesare pentru mobilitate. În acest sens, s-a hotărât ca fiecare preot participant să pregătească pentru a expune în fața reprezentanților delegațiilor partenere următoarele materiale:
- un scurt rezumat al activității desfășurată de acesta în cadrul parohiei, cu accent pe relațiile cu comunitatea locală sau parohială, metode de strângere de fonduri utilizate, tipuri de grupuri țintă ale activităților organizate de parohie etc, precum și o serie de fotografii sugestive care să întărească informațiile din prezentare;
- O prezentare în imagini a satului sau comunei în care își desfășoară activitatea misionar-pastorală;
Totodată, aceștia au fost încurajați să se documenteze cu privire la așezarea geografică, clima, obiectivele turistice, istoria, religia și cultura Estoniei, pentru a se putea adapta mai ușor la specificul acestei țări și, mai ales, pentru a înțelege metodele de dezvoltare comunitară utilizate de preoții din această țară și atitudinea lor față de profesie și comunitate. S-a insistat, în același timp, și pe importanța cunoașterii și prezentării la întâlnirea cu partenerilor europeni, a activității Bisericii Ortodoxe Române în domeniul social, cu exemple de parohii și preoți care au o bogată activitate socială, atât la nivel național cât mai ales în cadrul Mitropoliei Olteniei.
La sosirea în Tallin, în data de 28 septembrie, membrii delegației române au fost întâmpinați la aeroport de reprezentanții instituției organizatoare, care i-au însoțit la locația proprie de cazare, împreună cu reprezentanți ai delegațiilor partenere.

Reprezentanții Institutului de Teologie din Estonia au pregătit pentru cele 4 delegații ale partenerilor în proiect un program foarte diversificat, constând atât în prelegeri și prezentări cu privire la Situația Bisericii Luterane și poziția ei în societatea Estoniană, Slujirea diaconală a Bisericii Luterane Evanghelice Estoniene, Conceptul de dezvoltare comunitară și bune practici din Estonia, cât și vizite în diferite comunități rurale în care Biserica Evanghelică Luterană a dezvoltat programe de asistență socială pentru diferite categorii de beneficiari: copii ai străzii, persoane aflate în situație de risc social, dependenți de droguri și alcool, grupuri de tineri etc.

Prima zi a atelierului a început în dimineața zilei de 29 septembrie, la ora 9.00, cu rugăciunea de dimineață, rostită de reprezentanții instituției partenere, urmată de un cuvânt de bun venit. Au urmat apoi două prelegeri:
- Prelegerea cu titlul Situația Bisericii Luterane în Estonia și poziția ei în societate, susținută de pastorul Urmas Viilma – cancelarul Bisericii Luterane Evanghelice Estoniene (http://et.wikipedia.org/wiki/Urmas_Viilma)
- Prelegerea cu titlul Activitatea de asistență socială/diaconie a Bisericii Luterane Evanghelice Estoniene ca posibilitate de participare la dezvoltarea comunităților, susținută de pastorul Avo Uprus.
Prezentarea referatelor a fost urmată de o sesiune de întrebări și discuții pe marginea temelor abordate și de servirea prânzului în comun (bufet cu autoservire) la unul din restaurantele locale cu specific internațional (www.turg.ee).
Sesiunea de după-amiază a constat în vizitarea unei comunități a Bisericii Evanghelice Luterane din Estonia – Comunitatea Bethel, situată în Tallin (www.peeteli.com/kogudus), ca exemplu de bună practică în asistența socială bazată pe sprijin comunitar, și al cărei specific constă în furnizarea de servicii sociale pentru copii ai străzii și persoane dezavantajate social. Seara s-a încheiat cu o scurtă excursie în partea veche a orașului (Tallin Old Town), urmată de cina în comun la un restaurant local cu specific medieval (www.peppersack.ee).

Cea de-a doua zi a atelierului (30 septembrie) a început cu o rugăciune comună, urmată de două sesiuni teoretice de prezentare a conceptului de dezvoltare comunitară și a metodelor de dezvoltare comunitară și exemple de bune practici specifice Estoniei, susținute de profesorul dr. Rein Tuutsoo de la Institutul de Științe Politice și Administrative al Universității din Tallin (http://www.tlu.ee/?LangID=2&CatID=4732).
După servirea prânzului la același restaurant din ziua anterioară (www.turg.ee), întâlnirea interconfesională a continuat cu o excursie cu autobuzul la parohia Viimsi (http://viimsijaakobi.edicypages.com/kirik) situată în apropierea orașului Tallin, model de bună practică a implicării comunitare a Bisericii Evanghelice Luterane Estoniene. Cu această ocazie, au fost prezentate diverse posibilități de implicare și participare comunitară ale reprezentanților parohiei și membrilor comunității. Seara a continuat cu servirea cinei într-o mânăstire catolică (Sfânta Birgit) din Tallin (www.piritaklooster.ee).
În cea de-a treia zi a atelierului (1 octombrie) partenerii estonieni au organizat o serie de vizite la diferite proiecte de dezvoltare comunitară și insituții de asistență socială înființate și dezvoltate de diverse comunități creștine din Estonia. Unul din punctele vizitate a fost un centru creștin de reabilitare pentru foști consumatori de droguri și alcool – Satul speranței (”Village of hope”) (www.lootusekula.ee), situat în localitatea estoniană Laitse.
Ulterior, delegațiile partenerilor au avut ocazia de a vizita partea centrală a Estoniei și orașul Turi, unde s-au întâlnit și au purtat discuții cu reprezentanți ai Comunității Luterane locale, precum și o parohie luterană din mediul rural – Pilistvere – foarte activă în domeniul activităților de tineret. Turul comunităților locale a fost încheiat cu sosirea într-o zonă rurală din apropierea orașului Viljandi pentru servirea cinei și cazare la pensiunea Kivi talu (www.kivitalu.ee).

Cea de-a patra zi a atelierului (2 octombrie) a fost dedicată participării la Conferința cu tematică în aria slujirii diaconale și dezvoltării comunitare Parohia și comunitatea: paradoxuri ale secolului 21, care s-a desfășurat în parohia luterană Sf. Ioan (www.eelk.ee/viljandi.jaani/) din Viljandi. În prima parte a programului conferinței au fost cuprinse 2 prelegeri despre ideea de comunitate bisericească în context actual:
- Provocări ale comunității secolului 21, susținută de profesorul dr. Rein Ruutsoo (Universitatea din Tallin) și
- Parohia și comunitatea: relații și atitudini, susținută de pastorul Marko Tutus, profesor de Teologie Practică la Institutul de Teologie al Bisericii Evanghelice Luterane Estoniene și pastor al parohiei luterane Sf. Ioan din Viljandi.
Cea de-a doua parte a programului conferinței a permis celor 4 delegații ale partenerilor în proiect, din Bulgaria, Norvegia, Italia și România, să prezinte propriile metode și bune practici de dezvoltare comunitară utilizate de preoți în mediile rurale defavorizate.
Ulterior, după servirea prânzului și vizitarea orașului, în drumul de întoarcere spre Tallin, delegațiile partenerilor în proiect au avut ocazia de a observa frumoasele regiuni rurale ale Estoniei și de a degusta specificul bucătăriei estoniene în restaurantul Põhjaka (www.pohjaka.ee).

Ultima zi a atelierului (3 octombrie) a fost dedicată participării la slujba de Duminică, fiecare delegație având posibilitatea de a asista la o slujbă oficiată în propriul cult, având în vedere că în orașul Tallin există biserici pentru toate confesiunile reprezentate în proiect: ortodoxă, luterană și catolică.

Pe parcursul celor 5 zile ale atelierului intercultural, reprezentanții Facultății de Teologie au avut oportunitatea de a lucra în comun cu preoți de diferite religii (catolică, luterană), de a se informa cu privire la metodele de dezvoltare comunitară pe care aceștia le folosesc în comunitățile lor și de a împărtăși propriile metode și rezultatele obținute în urma aplicării lor la nivelul satelor în care slujesc. Atelierul organizat de partenerul din Estonia este primul din cele 5 care se vor desfășura până la finalul proiectului, și care urmăresc facilitarea cunoașterii reciproce a preoților participanți la proiect, schimbului de bune practici în dezvoltare comunitară, împărtășirea de experiențe proprii fiecărei țări, dar mai ales, analizarea, dezbaterea în comun și identificarea celor mai eficiente metode de dezvoltare comunitară, care să poată fi utilizate ulterior de toți cei interesați.

Preoții români participanți la acest schimb de experiență au fost puternic impresionați de provocările cu care un preot luteran se confruntă în slujirea sa misionar-pastorală, dar și de numeroasele exemple de implicare și intervenție a acestora în comunitățile rurale în care activează. Redăm mai jos câteva dintre impresiile pe care preoții români le-au consemnat în rapoartele lor de mobilitate, la întoarcerea în țară:
”În urma vizitării centrelor sociale și de tineri din Estonia am observat că se pune foarte mare accent pe semenul de lânga ei .... văd foarte bine mântuirea prin aproapele, interactionează, sunt dispuși să facă sacrificii pentru a-i ajuta pe alții, au foarte bine pusă la punct instituția voluntariatului.”
”Sigur că astfel de oportunităţi sunt binevenite oricând, deoarece numai aşa poţi să obţii informaţii şi, văzând efectiv modul lor de lucru, cred că am câştigat foarte multă experienţă în activitatea mea pastorală.”

Toate aceste experiențe au constituit o sursă de inspirație pentru preoții români, care sunt convinși de faptul că ”în cadrul parohiei se resimte nevoia unei treziri spirituale și sociale” și sunt interesați să aplice la nivelul propriilor parohii metodele utilizate de preoții estonieni. Dintre acțiunile pe care aceștia și-au propus să le inițieze la nivelul comunităților rurale din cele două județe (Dolj și Gorj) amintim:
- Organizarea de întâlniri cu membrii comunității în vederea conștientizării beneficiilor ”iubirii aproapelui”, ale solidarității cu semenii aflați în dificultate și sprijinirii acestora,
- Întărirea legăturilor cu ceilalți preoți români participanți la proiect, în vederea identificării unor posibilități de realizare de proiecte comune pe plan social,
- Înființarea unei organizații nonguvernamentale a parohiei, în scopul atragerii de resurse financiare naționale și europene,
- Inițierea de parteneriate cu consiliile locale pentru renovarea unor clădiri aflate în patrimoniul acestora și înființarea de centre sociale pentru diferite categorii aflate în dificultate,
- Inițierea unui program de informare a elevilor asupra modului în care reprezentanții Bisericii îi pot ajuta în rezolvarea problemelor personale (materiale, spirituale etc), în parteneriat cu școala din localitate.
- ”Odată întors acasă, am început să povestesc tuturor liderilor locali experiența trăită în Estonia, și am făcut unele propuneri pentru a crea un centru de pregătire a tinerilor, unde cei care doresc pot să-și petreaca timpul liber citind, pregătindu-și temele, socializând cu ceilalți ....”

Metodele de diseminare a informațiilor și experiențelor trăite în acest schimb de experiență intercultural, menționate de preoții români la întoarcerea din mobilitate, au în vedere, în principal:
- împărtășirea experienței trăite în Estonia către membrii comunității, fie după slujbele duminicale, fie în cadrul întâlnirilor cu grupurile de tineri voluntari înființate pe lângă parohie, și descrierea metodelor de strângere de fonduri și dezvoltare comunitară utilizate de preoții estonieni, accentuând faptul că aceștia nu beneficiază de surse financiare de la Stat,
- organizarea unor întâlniri de informare cu membrii comitetului de inițiativă al parohiei (constituit din primar, medic, director de școală, consilieri locali), cu preoții din parohiile învecinate sau cu cei din diverse rețele de intervenție la nivel social (spre exemplu rețeaua creată de World Vision);

Cei 4 preoți participanți la schimbul de experiență din Estonia afirmă că participarea la atelierul intercultural organizat prin proiect le-a reîmprospătat interesul pentru munca pe care o desfășoară, ajutându-i să conștientizeze ce anume lipsește din viața lor misionar-pastorală, unde se poziționează în relația lor cu enoriașii și cât de profundă este aceasta, și motivându-i să ia inițiativa de a veni ei primii în întâmpinarea nevoilor membrilor comunității, de a fi proactivi și nu reactivi, așa cum consideraseră până atunci că este bine și corect să procedeze. Redăm mai jos câteva impresii mult mai concludente referitoare la acest aspect:
”Mi-am întărit curajul de a pune în practică proiectele pe care le aveam și îmi era teamă să încerc să le pun în aplicare, dându-mi în același timp speranța că voi reuși”.
”... am primit un impuls pentru a crea un program mai vast, față de cel pe care îl am în prezent, de catehizare, de întâlniri cu tinerii și cu bătrânii, de intensificare a vizitelor pastorale. Voi implica mai mult tinerii în toate activitățiile culturale, sociale și ecologice ale comunității, printr-o strânsă colaborare biserică-școală-autorități.”

Discuțiile cu ceilalți preoți din Estonia, Norvegia, Italia și Bulgaria, vizitele organizate și relațiile de colaborare care s-au stabilit între preoții participanți, împărtășirea din propria experiență și activitate misionar-pastorală au contribuit la îmbunătățirea competențelor preoților români de a vorbi în limba engleză, fapt ce îi va motiva să inițieze viitoare acțiuni de colaborare transnațională cu preoții europeni, în scopul dezvoltării propriilor comunități.
”Mi-am îmbogățit limba engleză prin comunicarea cu ceilalți participanți la această întâlnire, prin faptul că am fost nevoit să pot da răspuns la întrebările acestora despre situația și activitatea Bisericii din România. Această experiență a fost practic examenul de engleză, fiind modalitatea cea mai elocventă de autoapreciere a cunoștințelor.Totodată, a fost și un prilej de observare a lipsurilor și de încurajare spre un studiu mai aprofundat al unei limbi straine.”

Mobilitatea a fost promovată pe blogul proiectului (http://teologie.central.ucv.ro/blogs/imcod/) și pagina de facebook a acestuia (http://www.facebook.com/pages/IMCoD-Intercultural-Methods-of-Community-Development/107275969302033), pe blogurile profesorilor din echipa de implementare a proiectului (http://teologie.central.ucv.ro/blogs/dianaradut/category/participare-la-diverse-proiecte/) precum și în mass-media locală și regională, sau site-uri de știri: Ziarul Lumina al Patriarhiei Române (http://www.ziarullumina.ro/articole;1484;0;46551;0;Metode-interculturale-de-dezvoltare-comunitara.html) – 2 apariții (14 octombrie și 16 noiembrie). Știrea despre schimbul de experiență din Estonia a fost preluată și de Asociația Zamolxe din Slatina, județul Olt (http://www.asociatia-zamolxe.ro/node/692) unul din partenerii regionali ai Facultății de Teologie din Craiova.



Conf. Univ. Dr. Mihai Vladimirescu,
Manager proiect

Demisia din preotie - o problema canonica actuala a Bisericii noastre

Lect. univ. dr. Iulian Mihai Constantinescu
Prin demisie se înțelege voința manifestată într-un act unilateral, cererea scrisă prin care cel ce este implicat într-o misiune (lat. missiō,-ōnis; missus,-ūs – trimitere, însărcinare), într-o demnitate, se retrage din funcțiunea respectivă. Termenul este de origine latină (dēmissiō,- ōnis – lăsare în jos, coborâre), exprimând contrariul lui missiō,-ōnis – trimitere, adică renunțarea liberă la misiunea încredințată, adică după ce inițial s-a acceptat tot liber demnitatea și funcțiunea respectivă (can. 6, 20, 81, 83 ap.; 3, 7, 16 IV ec.; 21 Trulan; 10 VII ec.; 16 Cartagina; 11 I-II)
Noțiunea de demisie, din perspectiva celor ce sunt angajați prin hirotonie în slujirea preoțească, ca membri ai clerului, stârnește numeroase discuții cu privire la efectele harice și canonice ale Sfintei Taine a Preoției, determinându-i pe canoniștii Bisericii noastre să dea un răspuns pe baza doctrinei canonice la o problemă acutizată în ultimii ani. Pentru a se înțelege corect această noțiune în contextul slujirii preoțești trebuie plecat inevitabil de la ceea ce înseamnă hirotonia și care sunt efectele ei, constatându-se dint-un studiu aprofundat, în lumina învățăturii de credință a Bisericii și a doctrinei canonice ortodoxe, că hirotonia primită solemn pe temelia celei mai importante condiții pentru intrarea în cler, vocația, are ca efect legătura indisolubilă între preot și slujirea preoțească, între om și Biserică pentru întreaga viață. De aceea, unul dintre primele efecte ale hirotoniei canonice este imposibilitatea renunțării după bunul plac la preoție, gravitatea acestui act fiind reflectată în textul canonului 7 al Sinodului IV ecumenic (Calcedon, 451) care prevede că cei rânduiți în cler, precum și monahii, dacă s-ar lepăda de slujirea lor pentru a îmbrățișa o dregătorie lumească, să fie anatema (ἀναθεματίζεσθαι), cea mai gravă pedeapsă a Bisericii. Faptul că pentru lepădarea de slujirea preoțească se prevede anatema ca pedeapsă bisericească se poate explica, așa cum găsim la Zonaras și la Balsamon, avîndu-se în vedere că abandonarea de bunăvoie a preoției este, de fapt, propria dezbrăcare de demnitatea preoțească (... εαυτους της αξιας της ιερατικης γυμνοσαντες), fiind apoi pedepsiți ca simpli mireni. Cel ce renunță la preoție pentru o slujbă lumească, cu siguranță nu are vocație pentru preoție și nu s-a cercetat pe sine, nu a reflectat îndeajuns asupra importanței și a responsabilității preoțești, în deplină libertate, neglijând greutatea jugului slujirii preotului care trebuie să fie credincios slujirii preoțești până la sfârșitul vieții, ca iconom al tainelor dumnezeiești și ca slujitor al lui Hristos (I Cor. IV, 1-2). Astfel, atitudinea unor astfel de clerici, care pentru unele plăceri lumești, cu mare ușurință și inconsecvență renunță de bunăvoie la misiunea sa asumată prin hirotonie, este considerată în tradiția canonică a Bisericii Ortodoxe drept infidelitate, o gravă încălcare a jurământului de la hirotonie depus înaintea lui Dumnezeu, chiar trădare a Bisericii.
Unirea preotului cu Biserica lui Hristos prin harul Sfintei Taine a Preoției, prin sublimitatea și sfințenia slujirii sacerdotale a lui Hristos în Biserică, este asemănată unirii bărbatului cu femeia sa în Taina Cununiei, avînd drept icoană unirea deplină dintre Hristos și Biserica Sa. Tocmai această legătură indisolubilă a făcut să nu se amintească în Sfintele Canoane ale Bisericii Ortodoxe despre motive canonice pentru ieșirea din cler, întrucât prin hirotonie trebuie să se stăruiască pe calea fără întoarcere spre împlinirea datoriilor spirituale. Pentru acest motiv în Biserica Romano-Catolică s-a născut învățătura despre caracterul indelebil al preoției (sec. XII), care a primit o importanță dogmatică deosebită la Conciliul tridentin (sec. XVI). Indisolubilitatea absolută dintre cel ce este hirotonit și Biserică, precum și teoria despre caracterul indelebil al harului preoției, de altfel condamnată în Ortodoxie, stau în strânsă legătură cu practica actuală a celibatului preoților în Biserica Romano-Catolică. Facem aici precizarea că și astăzi este în uz practicarea celibatului obligatoriu pentru episcopi şi preoţi, diaconii putând fi căsătoriţi dacă rămân diaconi permanenţi. Celibatul clerical în Catolicismul Roman este o problemă de actualitate dacă avem în vedere implicaţiile pe care acesta le are în viaţa practică bisericească, morală şi socială. În primele trei secole nu a existat o lege care să-i oblige pe preoţi să păstreze celibatul, autorii acestor secole neafirmând obligativitatea celibatului. Începând cu secolul al IV-lea, sub influenţa rigorismului şi a practicilor religioase specifice popoarelor barbare care cotropiseră Imperiul Roman de Apus, s-a practicat celibatul clerului, impus pozitiv prin canonul 33 al Sinodului de la Elvira (300-305): „Placuit in totum prohibere episcopis, presbyteris et diaconibus vel omnibus clericis positis in ministerio abstinere se a coniugibus suis et non generare filios; quicumque vero fecerit ab honore clericatus exterminetur”, această lege aplicându-se iniţial numai în Spania, ulterior în tot Occidentul. Obligativitatea celibatului clerului a fost combătută de Sinodul I ecumenic de la Niceea (325), iar Sinodul Trulan (691-692) a respins celibatul clerului (can. 13 VI ec.), admiţând în schimb numai celibatul episcopilor (can. 12 VI ec.) şi constatând practica necanonică din Biserica Apusului, împotriva prevederilor canonului 5 apostolic şi a altor canoane precum 3, 4, 33 ale Sinodului de la Cartagina.
Practica celibatului a devenit regulă generală obligatorie în Biserica Apusului după Schisma cea mare din 1054, atunci când papa Grigorie al VI-lea l-a impus prin Epistola a III-a din anul 1074. Dacă în secolul al X-lea disciplina celibatului a fost adesea încălcată, în secolul al XI-lea celibatul preoţilor a fost restaurat, susţinut fiind de numeroşi papi precum Leon al IX-lea, Grigorie al VII-lea, Urban al II-lea şi Calist al II-lea. Totuşi, în Biserica Occidentului căsătoria unui preot n-a fost declarată nulă, novelele împăratului Justinian, care pronunţau nulitatea unei astfel de căsătorii, nefiind primite în Biserica latină, în schimb căsătoria încheiată de un preot in sacris era declarată nulă, această hotărâre aparţinând Conciliului III Lateran (1139), promulgată de papa Inocenţiu al II-lea. În secolele al XIV-lea şi al XV-lea, legea celibatului a fost încălcată, fiind atacată în secolul al XVI-lea de protestantism şi determinând Conciliul Tridentin să confirme celibatul prin canonul 9 al sesiunii a XXIV-a, De matrimonio, dar cu o oarecare ezitare, hirotonia fiind un impediment dirimant.
Având un fundament biblic, Sfintele Canoane, aflate în Colecția oficială a Bisericii Ortodoxe, îi condamnă pe acei clerici care abandonează slujirea preoțească din rațiuni pur materialiste, lumești, neputând cel ce a fost rânduit în cler să practice vreo slujbă profană (can. 81, 83 ap.). Canonul 62 apostolic se exprimă lămurit, condamnând părăsirea slujirii preoțești prin acte scrise și neadmițând vreun motiv canonic. A renunța în scris la preoție este împotriva normelor scrise ale Bisericii, a tradiției canonice bisericești, urmând ca cei ce sunt într-adevăr nevrednici pentru preoție, implicându-se aici și responsabilitatea episcopului competent care i-a hirotonit, să se supună dreptului penal bisericesc prin condamnarea lor de tribunalele bisericești (can. 21 Trulan), nu numai fiind supuși caterisirii, dar chiar și anatemei.
Menționăm că prin caterisire trebuie să se înțeleagă acea pedeapsă (poena vindicativa) impusă de o instanță de judecată bisericească, prin care un cleric este privat permanent de treapta sa pentru unele păcate grele. Pentru aceasta, clericul nu se poate întoarce din proprie inițiativă la starea de laic, neputând demisiona din preoție pentru avantaje materiale întrucât aceasta contravine principiului Nemo ex suo delicto meliorem suam conditionem facere potest, ci ar putea cere numai să fie deprivat de funcțiile sale, pe baza mărturisirii vreunui păcat care l-ar opri de la exercitarea puterii bisericești din starea clericală. Astfel, după hirotonie slujirea preoțească este o îndatorire pentru întreaga viață la care nu se poate renunța unilateral, aceasta reieșind și din canonul 3 al Sfântului Chiril al Alexandriei: „Iar scrisoarea de demisie zice că n-a dat-o de a sa bunăvoie, ci din constrângere și de frică, și în urma amenințării unora; dar și, de altfel, nu este în conformitate cu legiuirile bisericești ca unii dintre preoți să dea scrisori de demisie. Că de sunt vrednici de a sluji, să rămână în această slujbă, iar dacă nu sunt vrednici, să nu iasă prin demisie, ci mai vârtos fiind osândiți pentru fapte în privința cărora cineva i-ar fi acuzat că sunt împotriva a toată rânduiala. Salută comunitatea fraților de la tine. Cea de pe lângă noi te salută întru Domnul”. În acest canon se condamnă practica unor preoți care cu ușurință renunțau la slujba lor din diferite motive, precum amenințările diferitelor persoane sau de frică sau de nevoie, nici chiar aceste motive nefiind întemeiate și deci acceptate. Canonistul Balsamon a remarcat că demisia din starea clericală este în contradicție cu acrivia canonică și cu Tradiția Bisericii.
Relevantă este și hotărârea Sinodului III ecumenic de la Efes (431), mai precis scrisoarea adresată de acest sinod ecumenic către sinodul mitropolitan al Bisericii autocefale a Pamfiliei (numărat ca al 9-lea canon), în care se face mențiune despre demisia bătrânului episcop Eustatie, căreia i-a urmat caterisirea, blamându-l pentru acest act unilateral de voință și, găsindu-i circumstanțe atenuante, a cerut sinodului mitropolitan din Pamfilia să-l restabilească în demnitatea episcopală. Demisia episcopilor este interzisă, primind pedeapsa caterisirii, din textul scrisorii reieșind că totuși, în cazuri de forță majoră, demisia poate fi admisă. Ioan Zonaras, cunoscut drept un susținător fervent al principiului acriviei, a încercat să minimalizeze această hotărâre canonică de la Efes, în același timp, canonistul Teodor Balsamon arătând că această prevedere nu este altceva decât punerea în practică a principiului iconomiei bisericești, precizând că o astfel de hotărâre dată cu pogorământ nu se poate întări și confirma drept regulă generală și imperativă aplicabilă în Biserică în timp și spațiu pentru viitor.
Astăzi, demisia din preoție reflectă înțelegerea preoției ca o simplă profesie care exclude sfințirea prin hirotonie, o acțiune împotriva Dreptului canonic scris. Însă, organele competente bisericești sunt oarecum constrânse să aplice principiul iconomiei bisericești, fără abuz, înțelegându-se că iconomia nu este o practică ordinară în Biserică, ci un remediu, o excepție care nu știrbește autoritatea dreptului pozitiv, Zonaras afirmând că nu se poate ca ceea ce se întâmplă adeseori să fie perceput drept o lege bisericească.

BIBLIOGRAFIE: Iulian Mihai L. CONSTANTINESCU, „Le problème du célibat clerical dans la tradition canonique de l’Eglise Catholique-Romaine”, în AUC, seria Teologie, IX (2004), nr. 12; Prof. Dr. Ioan N. FLOCA, Canoanele Bisericii Ortodoxe. Note și comentarii, Ed. a III-a îmbunătățită, Sibiu, 2005; Iorgu D. IVAN, Demisia din preoție. Studiu de drept canonic, București, 1937; Nicodim MILAȘ, Dreptul bisericesc oriental, trad. după ediția a II-a germană de D. I. Cornilescu și Vasile S. Radu, revăzută de I. Mihălcescu, București, 1915; R. NAZ, Dictionnaire de droit canonique, t. III, Paris, 1942 ; Pr. Prof. Dr. Constantin RUS, „Teoria perpetuării efectelor hirotoniei: revenirea clericilor la starea de laici”, în rev. Studii Teologice, Seria a III-a, anul I, 2005, nr. 1; E. SCHILLEBEECKX OP, Celibacy, New York, 1968; A. M. STICKLER, „Le célibat en Occident au Moyen Age”, în Sacerdoce et célibat, études historiques et théologiques, XXVIII Louvain, 1971.

Anul I, Asistenta sociala

Notele la disciplina Legislatie in asistenta sociala le puteti gasi la situatia scolara in Evidenta studentilor de pe site-ul universitatii. Nu se afiseaza pe acest blog.

vineri, 21 ianuarie 2011

NOTELE DE LA EXAMENUL LA LIMBA LATINĂ

ANUL I, PASTORALĂ

GRUPA I

Nr.
crt. Numele şi prenumele

1. AMZA A. M 7
2. ANDREESCU M. N 10
3. ANTON M. F 7
4. BĂDESCU G. I 10
5. BĂRBUCEANU T. M 6
6. BIRCEANU S. C 9
7. BIVOLARU C. M 9
8. BIVOLAN D. C ABS
9. BUNU (ANDREESCU) T. C 10
10. BUSUIOC N. M ABS
11. BUZULICĂ I. P 7
12. CAMEN D. ȘT ABS
13. CANTOS SALES ABS
14. CATANĂ V. V 7
15. CĂTUN M. C ABS
16. CIOIU N. Gh ABS
17. CIOCIOI N. A ABS
18. CIOREI I. V ABS
19. CISMARU C. N 8
20. CIULUVICĂ R. C 9
21. CÎRȚU C. M 8
22. COLAC I. M 10
23. COLIȚĂ V. D 6
24. CORBAN C. C 8
25. DANCIU F. S 10
26. DĂNESCU C. C 6
27. DELCEA M. C 9
28. DIACONU D. D 9
29. DINA C. V 7
30. DIOȘTEANU I. I 10
31. DOVLEAC A. A 6


GRUPA a II-a

Nr.
crt. Numele şi prenumele

1 DRAGOMIR I 10
2 DRĂGHICI M. I 6
3 DUMITRESCU C. I 6
4 ENCIOIU G. C 10
5 FAIER P. Eduard 7
6 FICHITIU G. C 6
7 FÎȚĂ M. I 10
8 FOFÎSNAC C. M 6
9 GÎRNICEANU C.V. C ABS
10 GÎTAN A. G 7
11 GLĂVAN C 6
12 GRIGORIE V. M 10
13 HOLTEI V. V ABS
14 ISUF I. A 5
15 JILAVU I. Gh 6
16 MARCU M. I 9
17 MARTIE C. Cici 10
18 MEREI N. R 6
19 MONAFU T.C. T 6
20 NEACȘU N. I 6
21 NEGOMIREANU A 10
22 NIȚĂ D. F 10
23 ODĂ GH. A 10
24 PANFILOIU A. D 6
25 POPA N. ȘT 10
26 POPESCU I. M ABS
27 POPESCU V. G 9
28 PREDESCU I. D 10
29 PREDUȚ I. M 7
30 PUNGOCIU I. T 10


GRUPA a III-a

Nr.
crt. Numele şi prenumele

1 ROȘIU R. C 7
2 ROȘU N. G 9
3 RUPA D. M 10
4 SALCĂ E. A 8
5 SEMEN C. A 6
6 STAN G.D. Gh 7
7 STĂNICĂ A. D 10
8 STOIAN I. I 6
9 STOCHIȚOIU T. M 10
10 ȘNEAPOTĂ N. G 9
11 ȘTEFĂNICĂ P. C ABS
12 ȘTOMLEGA R. D 8
13 TITERLEA G. M 9
14 TOMESCU N. L 10
15 TOROP T. I 7
16 TRANCĂ C. Gh 6
17 TRANTE S. S 7
18 TRUFELEA D. D 9
19 TUDORAN V. F 9
20 TURCITU ȘT 8
21 ȚEPEȘ-ONEA M. M ABS
22 ȚICLEANU C. M 10
23 UNGUREANU I. S 9
24 VANCIU GH. A 10
25 VINTILESCU I. I 9
26 VÎNĂ F. I 8
27 VÎNĂTORU R. R 10
28 VLAD GH. M 8
29 VOINEA GH. C ABS
30 ZOTIC N. N ABS


EXAMINATOR,
LECT. DR. IULIAN MIHAI CONSTANTINESCU

AFIȘAT: 21 01 2011

joi, 13 ianuarie 2011

NOTELE LA COLOCVIUL DE DREPT CANONIC


ANUL III, SEMESTRUL I

Nume si prenume

Nota

ARICIU M. Remus

10

BĂCESCU M. Bogdan-Ștefan

10

BĂDOIU V. Alin-Ionuț

abs

BĂRBULESCU C. Mihai

7

BECHEANU A. Laurențiu-Bebe

abs

BOGOSLOV D. Marian

6

BONCEA E. Elvis-Emil

abs

BREANĂ P. Marius

abs

BUTUC-ANDREESCU F. Octavian

7

BUZULOIU V. Vasile-Cristinel

8

CATA E. Stelică-Marian

6

CĂLIN I. Alexandru-Andrei

7

CĂRBUNESCU A. Petre-Alexandru

6

CERNĂZANU V. Florin

abs

CHIRION I. Dorin

7

CHISIM GH. Ionel-Ninel

abs

CIUNEL D. Daniel-Alexandru

4

COANDĂ V. Vasile-Robert

6

COCOȘATU T. Florin-Augustin

5

CONDESCU E. Marian-Cătălin

6

CONSTANTIN C. Gheorghe-Alin

6

CONSTANTINESCU I. Ionuț-Aurelian

10

CORÎCI C. Ioan

9

COTÂRGĂ I. Iulius-Ionuț

abs

CREȚU GH. Daniel-Sorin

5

CROITORU I. Alexandru-Valentin

6

CURETEU D. Georgian

5

DELCEA M. Marius-Laurențiu

abs

DESPĂU Z. Ionel

abs

DIACONU D. Costinel

10

DOROBANȚU M. Nicolae

8

DRĂGAN I. Ovidiu-Andrei

abs

DRĂGHICI D. Dumitru-Andrei

6

DRUȚU N. Liviu-Ionuț

abs

DURLECI Laurențiu

abs

DUȚĂ V. Sorinel-Ionel

10

ENACHE I. Alexandru

10

ENACHE N. Constantin

9

FOANENE C. Daniel

10

GĂINĂ I. Adelin-Ionuț

abs

GÎLCĂ P. Constantin

10

GÎTAN A. Mihai-Adrian

6

GHEORGHE J. Sorin-Ionuț

5

GIURGI G. Elvis-Marian

8

GRECU GH. Florin

5

GROZA M. David

7

HANTEA D. Vasile-Ionel

abs

IANCU D. Viorel-Adrian

5

IERIMA M. Mihai

abs

ILIE E. Valentin

5

ISPAS M. Mihai-Adrian

9

LĂZĂRICĂ N. Ionel

abs

MAFTEI-DULĂMIȚĂ P. Alexandru-Emil

9

MATEI C. Iulian

abs

MAZILIȚA I. Marian-Ovidiu

10

MĂNESCU V. Cătălin-Vasile

8

MILĂ I. Constantin-Adrian

6

MILITARU F. Liviu-Viorel

abs

MIROIU G. Florin-Alin

9

MITROI G. Florian-Alin

9

NECIU I. Iulian-Eduard

abs

NEGRILĂ L. Cristian-Marius

8

NEGRU O. Marian

abs

NEȚOI N. Sorin-Nicolae

abs

NICOLA G. Vasile-Alexandru

abs

NICOLAE G. Claudiu-Cosmin

5

OCHENATU M. Constantin-Daniel

abs

PĂCURARU N. Eugen-Alexandru

abs

PÂRVU N. Gabriel

5

PÂRVULEȚ I. Ion

7

PĂTĂȘANU P. Petrică

9

PĂUN C. Mihail

abs

POPA P. Ionuț-Florentin

10

POPA-TICĂ Nicolae

9

POPESCU C. Constantin

10

POPESCU C. Florin-Victor

10

POPESCU D. Dumitru-Vlad

abs

POPESCU I. Adrian-Iulian

abs

POPESCU I. Nicolae-Daniel

7

POTÂRNICHE C. Marian-Cosmin

7

POTCOVARU L. Ionuț-Alexandru

7

PREDA M. Bogdan-Mihai

6

PREJBEANU S. Silviu-Cristian

10

RADA P. Petre

9

RADU D. Cătălin-Constantin

abs

RADU D. Marian

10

ROGOBETE A. Florin-Ion

8

ROȘCA I. Aurelian

6

SAMOILĂ I. Ionuț

abs

SAVU E. Emanoil

abs

SĂNDOIU A. Laurențiu-Dumitru

7

STÂNGĂ A. Răzvan-Mircea

6

STELEA G. Nicolae-Mihai

7

STOENESCU A. Alexandru-Gabriel

7

ȘEICĂRIN M. Ionuț-Alin

6

TICĂ C. Nicolae-Daniel

abs

TOMA G. Florin

7

TUDOR C. Cătălin-Nicușor

5

TUDOR GH. Eugen

5

ȚUNĂ D. Sever-Constantin

6

UNGUREANU I. Constantin

abs

UNGUREANU M. Emanoil-Iulian

abs

VULCĂNESCU J. Alexandru-Petru

abs

ZANFIRESCU M. Mihai-Valeriu

8

Examinator,

Lect. dr. Iulian Mihai L. Constantinescu

Craiova, 11.01.2011