În perioada 17-24 noiembrie 2008, a avut loc deplasarea în Republica Arabă Siriană a unei delegații române, pentru organizarea căreia şi-au dat concursul atât Ambasada României din Siria în persoana Excelenţei Sale, Dl. Ambasador Dan Sandovici, precum şi reprezentanţii autorităţilor locale siriene, în mod special, Dl. Dr. Muhammad Habash, membru în Parlamentul Siriei şi directorul Centrului de Studii Islamice din Damasc.
Delegaţia română, condusă de Înaltpreasfinţitul Dr. Irineu Ioan Popa, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, a fost alcătuită din Conf. Univ. Dr. Mihai Valentin Vladimirescu, Prodecanul Facultății de Teologie a Universității din Craiova, Parintele Arhimandrit Mihail Bălan - Starețul Mănăstirii Râșca, Informatician Corneliu Daniel Ene, Responsabilul Laboratorului de Informatică al Facultății de Teologie din Craiova, Preparator drd. Mihai Ciurea și Marcel Glăvan, consilier economic în cadrul Arhiepiscopiei Craiovei. Conform celor spuse de Înaltpreasfinţitul Dr. Irineu Popa, care este şi decanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Craiova, „scopul principal al vizitei a fost stabilirea de contacte academice între Universitatea din Damasc şi Universitatea din Craiova, în vederea schimbului de studenţi şi de profesori între cele două instituţii de învăţământ superior, dată fiind şi tradiţia îndelungată a numărului mare de tineri sirieni care şi-au desăvârşit studiile în cadrul diferitelor facultăţi din România”. Pe lângă întâlnirea cu Preşedintele Universităţii din Damasc, Prof. Dr. Wael Mualla, precum şi cu decanul şi cu profesorii Facultăţii de Jurisprudenţă şi Teologie Islamică, programul vizitei a presupus şi o serie de întâlniri atât cu diverse personalităţi de pe scena politică actuală a ţării gazde: Dna Dr. Najjah Al Attar – Vicepreşedinte al Republicii Arabe Siriene, precum şi cu cei mai importanţi lideri religioşi musulmani: Eminenţa Sa, Dr. Ahmad Badr Al-Din Hassoun – Marele Muftiu al Siriei; reprezentanţii Asociaţiei Savanţilor în Teologie; Dr. Suheib Al Shami – Membru al Consiliului Superior Religios; Dr. Mahmoud Kiftaru – fiul fostului Mare Muftiu al Siriei. Un moment cu totul și cu totul impresionant l-a reprezentat întâlnirea cu membrii comunității românești din Damasc, întâlnire în cadrul căreia Înaltpreasfințitul Irineu a răspuns numeroaselor întrebări adresate de către românii stabiliți în Siria. S-a avut, de asemenea, în vedere şi salutarea frăţească adresată mai multor conducători spirituali ai creştinilor din Siria, care reprezintă un procent de aproximativ 10% din populaţia ţării: Preafericirea Sa Ignatie IV Hazim – Patriarhul ortodox grec al Antiohiei şi al Întregului Orient; Ignatius Zakka I Iwas –Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Siriene; Arhiepiscopul Salwanos Butros al-Nameh – Arhidioceza din Homs şi Hama; Alexis Abdul Karîm – Arhiepiscop ortodox de Homs; Gregorios Yohanna Ibrahim – Arhiepiscopul grec ortodox de Alep.
Siria a fost încă din primele clipe ale istoriei umanităţii un important leagăn de civilizaţie, care a redat lumii veritabila sa dimensiune filosofică, socială şi culturală. Numeroasele monumente descoperite aici (precum şi cele nedescoperite, a căror existenţă este numai presupusă de specialişti), provenind din perioade istorice diferite, constituie mărturia trecutului glorios al acestei ţări. De asemenea, zorii creştinismului au răsărit şi asupra acestui pământ binecuvântat de Dumnezeu. Antiohia Siriei este al doilea mare centru al creştinismului primar, constituind – după Biserica-mamă din Ierusalim – principalul vector al misiunii creştine în lumea păgână. Damascul, cel mai vechi oraş locuit în mod neîntrerupt până astăzi, este locul în care prigonitorului Saul i s-a revelat Mântuitorul Iisus Hristos Înviat. Celebra sintagmă „pe drumul Damascului” a devenit astfel sinonimă cu vocaţia sa, care l-a transformat în Sfântul Pavel - Apostolul Neamurilor. „Uliţa Dreaptă” şi Biserica Sfântului Anania ne vorbesc şi astăzi, în mod tainic, despre prezenţa, botezul, misiunea, transformarea radicală a uneia dintre cele mai importante personalităţi a credinţei creştine. Aşadar, numeroasele vestigii arheologice descoperite pe teritoriul actual al Siriei reamintesc evenimentele memorabile ale istoriei creştinismului de la începuturi şi desfăşurate de-a lungul secolelor până astăzi. Este vrednic de amintit şi faptul că aici a rânduit Dumnezeu să se odihnească moaştele Sfântului Elian din Homs (sec. al III-lea d.Hr.), precum şi capul întreg al Sfântului Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Mântuitorului Hristos. Există însă în Siria două locuri remarcabile, care ne frapează în mod special, emblematice pentru caracterul autentic al creştinismului de aici: Ma’aloula şi Qal’at Sem’an.
O veche tradiţie locală spune că Iisus Hristos a călcat pământurile Siriei, a propovăduit aici pe Dumnezeul iubirii creştine şi a săvârşit o serie de minuni pe aceste meleaguri (pe vremea aceea păgâne), în timpul activităţii Sale publice. Probabil sub influenţa relatărilor evanghelice despre incursiunile Mântuitorului în ţinutul Siro-Feniciei (mai precis, în regiunea oraşelor Tir și Sidon – cf. Mt 15, 21-28; Mc 7, 24-30) şi datorită faptului că Damascul făcea parte din „Confederaţia celor zece cetăţi” (Decapolis), tradiţia pioasă şi-a revendicat acest lucru, care nu poate fi susţinut în mod concret de nici un argument serios. Cu toate acestea, Siria este pământul lui Iisus Hristos! Domnul a ajuns aici într-o manieră unică şi este prezent până astăzi aşa cum nu se mai întâlneşte în nici un alt loc din lume: în trei sate din regiunea montană a Siriei (Ma’aloula, Bakha’a şi Juba’adin), localnicii folosesc încă „limba pe care o vorbea Iisus”, aramaica, una dintre cele mai vechi, mai frumoase şi mai savuroase limbi ale omenirii. Probabil că nu este nimic mai frumos şi mai venerabil decât faptul de a rosti Rugăciunea Domnească în aramaică, dialectul local din Ma’aloula, exact aşa cum a făcut-o acum două milenii Însuşi Mântuitorul Hristos, când i-a învăţat pe Sfinţii Săi Apostoli cum trebuie să se roage (cf. Mt 6, 9-14; Lc 11, 1-4).
Oraşul Alep se distinge, ca de altfel toate oraşele importante ale Siriei, prin monumentele, templele, palatele, bisericile şi moscheile sale. Creştinul care îl vizitează se simte, însă, mânat de un dor inefabil spre locul unde s-a nevoit Sfântul Simeon. Situată la NE de Alep, construită pe un loc înalt şi calcaros, Biserica sa (acum un loc părăsit, în a cărui taină pătrunzi mai degrabă cu ochii credinţei) nu s-a lăsat doborâtă nici de vicisitudinile timpurilor, nici de furia duşmanilor. Dumnezeu nu putea îngădui să dispară memoria vie a unui sfânt creştin, a cărui practică ascetică individuală nu a întârziat să se transforme într-una colectivă. Grupul discipolilor s-a apropiat de el, l-a luat drept model şi i-a imitat efortul de mortificare a trupului şi nevoinţa: a petrecut 3 ani într-o cabană din lemn şi 40 de ani pe stâlpul său. De aceea, posteritatea l-a cinstit cu numele de Stâlpnicul (sau Stilitul). Ruinele mânăstirii pe care a construit-o se ridică şi acum impunător, mărturisind despre oamenii sfinţi pe care moartea nu-i face să dispară, ci dimpotrivă să transpară. Cuvintele sunt de prisos… este suficient numai să fii aici pentru a simţi prezenţa Sfântului Simeon şi a miilor de persoane botezate de el. Qal’at Sem’an este, aşadar, un loc sfânt, o picătură de mir coborâtă pe unul dintre pământurile căruia creştinismul îi datorează toată atenţia.
Prep. Univ. Drd. Mihai Ciurea
Sursa: http://www.mihaivladimirescu.ro/ ; 26 nov. 2008
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu