marți, 26 iulie 2011

Cristian Bădiliță a trecut la greco-catolici

”Redau mesajul postat ieri pe oglindantet.ro care anuntă trecerea la greco-catolici a lui C.Bădiliță, pe care l-am citat de multe ori pe acest blog, si pe care il vom cita. Nu comentez confesional acest lucru, deoarece nici nu este nevoie.


De acum fac parte din episcopia greco-catolică de Oradea



Cristian Bădiliţă
Vineri, 22 Iulie 2011 00:00
Pentru că nu-mi plac ascunzişurile de niciun fel şi pentru că doresc să evit orice răstălmăcire sau interpretare a trecerii mele sub jurisdicţia episcopiei greco-catolice de Oradea, public mai jos mesajul pe care i l-am trimis Preasfinţiei Sale Virgil Bercea, duminică, 17 iulie 2011. Acest mesaj a fost precedat de un altul, trimis cu câteva luni în urmă fostului meu mitropolit, Iosif Pop, de la Paris, în care îi expuneam principalele motive ale desprinderii mele juridice, nicidecum dogmatice ori sacramentale, de Biserica ortodoxă română. Ortodoxia este esenţa dogmatică a Bisericii greco-catolice. Oricâte aberaţii s-ar spune împotriva acestei evidenţe. Mundanizarea instituţiei BOR, politizarea ei pănă-n măduvă, îndepărtarea de mesajul evangheliei şi a vieţii creştine adevărate, menţinerea unei atmosfere de ură şi primitivism confesional m-au determinat să iau această hotărâre cât se poate de firească. Tocmai pentru că iubesc ortodoxia şi o simt conaturală sufletului meu. Iată mesajul către PS Virgil Bercea.
„Preasfinţia Voastră,

În 1991 am recunoscut oficial, prin semnătură, la parohia romano-catolică din Botoşani, autoritatea Papei, fără să renunţ vreo clipă la tainele, tradiţia sau ritualul ortodoxiei.
Ar fi fost inutil, stupid şi neloial. Am crezut că prezenţa mea în BOR va mişca lucrurile spre normalitate, dar acum sunt convins că acest lucru nu se va produce.
Întrucât am obosit să-mi irosesc energia şi, în fond, darul lui Dumnezeu dând cu capul în ziduri de beton (asta e BOR la ora actuală) doresc sa fiu primit în episcopia greco-catolică de Oradea, pe care o păstoriţi. Îmi ajunge un simplu mesaj de încuviinţare din partea Dvs.
Cât voi putea voi sluji, prin tot ce bunul Dumnezeu mi-a dăruit şi-mi va dărui, Biserica lui Cristos în comunitatea Preasfinţiei Voastre. [...]
Vreau să devin, în sfârşit, nu un „bun ortodox”, ci un ortodox împăcat cu ortodoxia.
Să mă simt şi eu mai „acasă” în religia mea.
Dumnezeu să ne ajute,
Cristian Bădiliţă”
Mesajul de încuviinţare a sosit, prin urmare mă consider acceptat în episcopia greco-catolică de Oradea, sub păstorirea episcopului Virgil Bercea”.


Sursa: http://persarazvan.blogspot.com/

marți, 12 iulie 2011

Simpozionul international „Misiunea sacramentala a Bisericii Ortodoxe în context european”, Bruxelles, 28 iunie - 1 iulie 2011









În perioada 28 iunie – 1 iulie 2011, la Bruxelles, a avut loc simpozionul internațional "Misiunea sacramentală a Bisericii ortodoxe în context european", informează orthodoxero.eu. Organizată de către Reprezentanţa Bisericii Ortodoxe Române pe lângă instituţiile europene, în colaborare cu Parlamentul European, întâlnirea a reunit peste 20 de profesori de teologie sistematică şi drept canonic de la facultăţile de teologie din România şi Belgia.
Pe fondul transformărilor rapide şi profunde cu care se confruntă societatea românească şi, implicit, Biserica Ortodoxă Română, în contextul unei Europe unite şi secularizate, Reprezentanţa Patriarhiei Române la Bruxelles şi-a propus să faciliteze o întâlnire a profesorilor de teologie români în vederea iniţierii unui dialog constructiv pe marginea problemelor cu care se confruntă creştinii ortodocşi în societatea contemporană.
Marţi, în prima zi a simpozionului, discuţiile au vizat cu precădere viaţa familiei ortodoxe în contextul actual: specificitatea ontologică a celor două sexe, sensul Tainei Cununiei, problematica divorţului şi caracterul sacramental al celei de-a doua nunţi, căsătoriile mixte, fertilizarea artificială şi inseminarea in vitro au fost doar câteva dintre subiectele abordate.
Miercuri, participanţii au efectuat o vizită la sediul din Bruxelles al Parlamentului European, unde a fost organizată o sesiune informativă asupra instituţiilor europene, a procedurilor de lucru, precum şi a problemelor actuale ale Uniunii Europene. Apoi, lucrările simpozionului au continuat la sediul reprezentanţei BOR la Bruxelles, cu o sesiune prezidată de către IPS Iosif, Mitropolitul ortodox român al Europei Occidentale şi Meridionale. Cele două referate au fost prezentate de către prof. Joseph Famerée (eclesiolog – UCL) şi prof. Léon Christians (canonist – UCL), de la Facultatea de Teologie Catolică din Louvain-la-Neuve, Belgia, care au vorbit despre conştiinţa sacramentală şi canonică a Bisericii Romano-Catolice.
Detalii cu privire la temele care s-au aflat în discuţie a oferit pentru TRINITAS TV, părintele cons. Sorin Şelaru, Directorul Reprezentanţei Patriarhiei Române la Bruxelles: „Simpozionul organizat de Reprezentanţa Patriarhiei Române la Bruxelles doreşte să promoveze dialogul între profesori de teologie ortodoxă pe teme precum problema iconomiei sacramentale, a căsătoriilor mixte, problematica divorţului şi a celei de a doua nunţi, probleme cu care Biserica Ortodoxă Română se confruntă în acest context în care românii migrează masiv”.

Prezentăm câteva concluzii ale participanților la simpozion:

1. Misiunea Bisericii, în expresia ei sacramentală, este o responsabilitate constantă, care trebuie asumată și exprimată în actualul context european.

2. În acest sens, au fost abordate şi analizate din perspectivă dogmatică și canonică principalele provocări la adresa sacramentalităţii Bisericii în exprimarea ei specifică, în noul context european, dezbaterile focalizându-se în special asupra Tainelor Botezului şi Cununiei, a problematicii iconomiei sacramentale, precum și a dialogului panortodox.

3. Degradarea conştiinţei eclesiale şi relativizarea valorilor familiei creștine provoacă deteriorarea relaţiilor dintre soţ-soţie, părinţi-copii, familie și societate. Biserica are vocația de a răspunde acestui fenomen printr-o permanentă și dinamică afirmare a ethosului creștin-ortodox, prin contextualizarea dinamică a mesajului evanghelic şi patristic cu atenţie deosebită faţă de persoana umană aflată în dificultate şi confuzie duhovnicească şi implicit existenţială. Discuţiile şi analizele acestor teme au fost privite în special din perspectivă pastoral-misionară, cu implicaţii interconfesionale şi interreligioase. De asemenea, au fost invocate diferite situaţii şi practici complexe din punct de vedere dogmatic și canonic referitoare la căsătoriile mixte şi la Taina Botezului, în noul context al secularizării şi globalizării societăţii umane, în general, şi al spaţiului european, în special.

4. Participanţii au conştientizat importanţa şi eficienţa unor astfel de întâlniri prin care să se realizeze identificarea punctuală a provocărilor complexe cu care se confruntă Biserica şi a soluţiilor concrete fundamentate pe tradiţia ei dogmatică şi canonică.

5. Premieră în teologia academică românească, Simpozionul internațional organizat de Reprezentanța Patriarhiei Române la Bruxelles s-a bucurat de o deplină apreciere din partea participanților, deschizând drumul către noi colaborări interdisciplinare cu implicații directe în misiunea Bisericii.

Între profesorii de teologie (teologie sistematică și drept canonic) participanți la acest simpozion, menționăm: Nicolae Achimescu, Gheorghe Popa, Constantin Rus, Adrian Lemeni,
Gheorghe Holbea, Nicolae Moşoiu, Valer Bel, Iulian Mihai Constantinescu, Cristinel Ioja, Gheorghe Remete, Adrian Niculcea, Irimie Marga, Veniamin Goreanu, Georgică Grigoriţă, Emilian Roman, Liviu Harosa, Sorin Selaru, Patriciu Vlaicu, Joseph Famerée, Léon Christians.

Surse:
www.basilica.ro
http://www.orthodoxero.eu/pages/home/news.php

Fotografii din Belgia, 28 iunie - 1 iulie 2011