Lect. dr. Iulian Mihai L. Constantinescu
Acest termen DEPUNERE provine din limba latină (dēpōnō, ere, posuī, positum vt. – a pune jos, a părăsi, a renunța la ceva), depunerea din treaptă fiind o pedeapsă canonică regăsită în Biserica primară, pentru care s-au folosit mai mulți termeni, chiar dacă la început nu desemnau în mod expres noțiunea de depunere din treaptă (ἀπόφασις; ἀποϑέσει; ἒκπτωσις; παυσις ș.a.). Noțiunea de depunere din treaptă, înfățișată în termeni diferiți în limba greacă, este întâlnită și în textul canoanelor 5 Antiohia (μετάγεσϑαι 'εκ τῆς λειτουργίας, κατατίϑεσϑαι, καϑαιρεῖσϑαι, παντελῶς, καϑαιρεῖσϑαι τῆς λειτουργίας), 17 Niceea (καϑαιρεῖσϑαι τοῦ κλήρου και ἀλλότριον εἶναι τοῦ κανόνος), 32 Vasile cel Mare (καϑαιρεῖσϑαι τοῦ βατμοῦ), 21 Trulan (ἀπογιυμνουσϑαι τῆς ἱερατικῆς ἀξίας), folosindu-se în textul canoanelor 16 apostolic și 69 al Sfântului Vasile cel Mare și termeni precum (ἀφοριξέσϑω, ἀφορίξεσϑαι, ἐπιτιμάσϑω, ἀφορισμῶ, ἀργία).
Dacă în Biserica Romano-Catolică pedeapsa depunerii a fost înțeleasă în sensul degradării, a retrogradării, în Orient nu s-a făcut confuzie între pedepsele depunerii și degradării (vezi și degradare). În schimb, au existat confuzii privind noțiunea de depunere din treaptă și cea de caterisire. Elocventă este interpretarea canonoanelor 18 și 27 Sin. IV ecumenic asupra căreia sunt diferențe între canoniști. Dispoziția canonului 18 Sin. IV ecumenic prevede pedeapsa depunerii pentru clericii de mir și din mănăstiri care sunt vinovați de infracțiunea conspirațiunii sau complicității, unii ca aceștia trebuind să cadă din treapta lor, adică se fie depuși din treaptă. Canoniștii bizantini, Balsamon, Zonaras și Aristen au avut viziuni diferite asupra pedepsei aplicare clericilor vinovați de săvârșirea acestei infracțiuni. În timp ce în comentariul lui Balsamon se vorbește de caterisire, ceilalți doi canoniști, Zonaras și Aristen au considerat că trebuie aplicată pedeapsa depunerii din treaptă. Cu privire la canonul 27 Sin. IV ecumenic, se prevede pedeapsa depunerii din treaptă (gradu proprio) pentru clericii care răpesc femei sau care sunt complici. Spre deosebire de Nicodim Milaș care susține pedeapsa caterisirii pentru astfel de delicte, în traducerea latină Sfântul Dionisie Exiguul vorbește de depunere, folosind expresia „decidant gradu proprio”, adică depunerea din propria treaptă, întâlnind în același timp și expresia „de gradu suo eum dejecerint” pentru a se desemna pedeapsa depunerii.
Pedeapsa depunerii este întâlnită frecvent în Biserica Răsăritului, în ciuda faptului că de-a lungul vremii modul în care a fost înțeleasă depunerea din treaptă a fost diferit. După mărturiile canonice ale Bisericii primare, pedeapsa depunerii a avut trei sensuri diferite ale aplicării ei: 1. oprirea de la săvârșirea lucrărilor sfinte pentru un anumit timp (can. 14 Sardica; 19, 133 Cartagina; 20 IV ec.; 3 VI ec.); 2. oprirea definitivă de la săvârșirea anumitor lucrări sfinte (can. 9 Neocezareea); 3. oprirea definitivă de la funcțiile preoțești, însă cu păstrarea demnității preoțești și a numelui de cleric (can. 8, 9 Neocezareea; 1 Ancira; 3, 26 VI ec.; 27 Vasile cel Mare). Depunerea propriu-zisă, adică depunerea definitivă sau pentru totdeauna era urmată de aplicarea pedepsei caterisirii, deși adesea s-a făcut confuzie sau mai precis s-au identificat termenii de depunere cu cel de caterisire. Un exemplu în acest sens, privind identificarea celor doi termeni, depunere și caterisire, îl găsim la canonistul clasic bizantin din secolul al XII-lea, Ioan Zonaras, care, referindu-se la canonul 2 de la Ancira (314), vedea în pedeapsa depunerii din treaptă ca pe o cădere din treapta preoțească și excludere din Biserică, o astfel de interpretare influențând pozițiile canoniștilor ortodocși de mai târziu. Deși în textul canonului 2 Ancira se prevede pedepasa depunerii din treaptă, în sensul că acel cleric vinovat este privat pentru totdeauna de funcțiile preoțești, în același timp păstrând demnitatea și numele de cleric, Zonaras păstrează linia specifică mentalității și terminologiei vremii sale. Tot Părinții Sinodului de la Ancira, în canonul 1, au îngăduit clericilor depuși din treaptă să păstreze demnitatea preoțească, împărtășindu-se așadar „de cinste și de ședere...” (can. 1), fără a fi iertați pentru exercitarea puterii bisericești (învățătorească, sfințitoare sau conducătoare) în această perioadă.
Pedeapsa depunerii din treaptă este prevăzută de numeroase canoane. Vom face referire numai la câteva dintre ele. Pornind de la Părinții sinodului local de la Ancira, constatăm că în canonul 2 se statornicește un principiu conform căruia un cleric depus din treaptă poate să fie iertat numai de episcopul care a pronunțat pedeapsa. Conform canonului 9 Neocezareea, preotul depus rămâne cu toate onorurile preoțești, păstrând dreptul de a se împărtăși în altar cu ceilalți preoți, după interpretarea canonistului N. Milaș, pentru că s-a mărturisit de păcatul său înainte de hirotonie, în același timp trebuind să fie caterisit dacă nu va mărturisi păcatul devenit deja public. Pedeapsa depunerii se regăsește și în canonul 2 al Sinodului I ecumenic de la Niceea (325), fiind depus de treaptă acel cleric care ar fi păcătuit sufletește, vădit cu doi sau trei martori, fără să fi stat timp suficient în fiecare treaptă a preoției. Dacă s-ar opune pedepsei depunerii trebuie caterisit pentru nesupunere față de hotărârea Părinților sinodali. Marele Părinte capadocian, Sfântul Vasile cel Mare a înțeles prin depunere din treaptă oprirea clericilor de la săvârșirea lucrărilor sfinte, depunerea preotului pentru o abatere din neștiință limitându-se la oprirea de a săvârși Sfintele Taine și ierurgii. Însă, în această stare aflându-se clericul, sub pedeapsa depunerii, totuși el poate să stea împreună cu prezbiterii (can. 27). Comentând acest canon, eruditul canonist Nicodim Milaș prevedea ca pentru acel cleric care ar săvârși o abatere de la disciplina Bisericii se va aplica pedeapsa depunerii din treaptă, adică i se ridică numai dreptul de a săvârși sfintele slujbe, păstrând numai numirea de preot și onoarea șederii (καϑέδρας) împreună cu preoții. Și canonul 1 de la Neocezareea prevede pedeapsa depunerii din treaptă, deși în acest caz au existat deosebiri de interpretare, plecând și de la confuzia existentă între depunere și caterisire. Astfel, preoții care s-ar căsători după hirotonie (hirotonia fiind impediment absolut pentru căsătorie) se supun pedepsei depunerii. În timp ce unii canoniști mai noi au interpretat dispoziția canonului 1 de la Neocezareea în sensul depunerii preotului căsătorit după hirotonie, adică a scoaterii lui din treapta sa, canonistul bizantin Zonaras vede în aceasta aplicarea pedepsei caterisirii, întrucât acel cleric care ar fi îndrăznit să se căsătorească după ce a fost trecut în catalogul ieraticesc trebuie să fie scos din demnitatea sa și caterisit. Cu privire la episcop, canonul 9 al Sinodului III ecumenic dispune pentru episcopul depus păstrarea de către acesta a numelui, cinstei și a comuniunii de episcop, înțelegându-se de aici de către unii canoniști că demisia înaintată de episcop sinodului trebuie să fie urmată de depunere, iar de către canoniștii clasici bizantini că demisiei episcopului îi urmează excomunicarea (afurisirea).
Din păcate, au existat și canoniști ortodocși români care au identificat cele două noțiuni de depunere și caterisire, precum Valerian Șesan și Spiridon Cândea, care vedeau în depunerea din treaptă pierderea de către un cleric a tuturor drepturilor care țin de exercitarea puterii bisericești, această pedeapsă numindu-se și caterisire, degradare sau excludere din cler. Această identificare noțional-semantică a fost preluată și în unele manuale sau studii. Alți canoniști, precum Nicodim Milaș și Liviu Stan, urmând legislația canonică și practica judiciară a Bisericii Ortodoxe, au înțeles prin noțiunea de depunere din treaptă oprirea pentru totdeauna de la funcțiunile preoțești cu păstrarea numelui și a onoarei clericale.
Așadar, după legislația canonică ortodoxă, prin pedeapsa depunerii din treaptă s-a înțeles oprirea pentru totdeauna a clericilor de la săvârșirea sfintelor slujbe, mai ales de la săvârșirea Sfintei Liturghii, păstrând totuși numele și onoarea șederii împreună cu ceilalți clerici din treapta lor.
BIBLIOGRAFIE:
- BOROIANU, Dr. D. G., Dreptul bisericesc, vol. I, Iași, 1899;
- BOROIANU, Dr. D. G., Dreptul bisericesc, vol. II, Iași, 1899;
- BUZAN, Sever, „Natura caterisirii”, în rev. GB, XIX (1960), nr. 5-6;
- CÂNDEA, Pr. Spiridon, Pedeapsa depunerii din cler, Sibiu, 1934;
- DURĂ, Pr. Prof. Nicolae V., Precizări privind unele noțiuni ale Dreptului canonic (Depunere, Caterisire, Excomunicare – Afurisire și Anatema) în lumina învățăturii ortodoxe. Studiu canonic, EIBMBOR, București, 1987;
- ȘESAN, Prof. V, Curs de Drept bisericesc universal, Cernăuți, 1942;
- FLOCA, Arhid. Prof. Dr. Ioan N., Drept canonic ortodox. Legislație și administrație bisericească, vol. II, EIBMBOR, București, 1990;
- FLOCA, Arhid. Prof. univ. dr. Ioan N., „Caterisirea în Dreptul bisericesc ortodox”, în Omagiu Profesorului Nicolae V. Dură, Ed. Arhiepiscopiei Tomisului, Constanţa, 2006;
- FLOCA, Ioan N., Canoanele Bisericii Ortodoxe. Note și comentarii, Ed. a III-a îmbunătățită, Sibiu, 2005;
- IVAN, Prof. I, „Legiuirile Bisericii Ortodoxe Române sub Înalt Prea Sfințitul Patriarh Justinian – 1948 – 1953”, în Biserica Ortodoxă Română, LXXII (1954), nr. 1;
- L’HUILLIER, Arhiepiscop Peter (Pierre), Dreptul bisericesc la sinoadele ecumenice I-IV, trad. rom. de Pr. Prof. univ. dr. Alexandru I. Stan, Ed. Gnosis, Bucureşti, 2000;
- L’HUILLIER, Mgr. Pierre, „Economie et Théologie Sacramentaire”, în Istina, no. 1/1972;
- L’HUILLIER, Mgr. Pierre, „Rapport entre pouvoirs d’ordre et de jurisdiction dans la Tradition orientale”, în Revue de Droit canonique, T. XXIII, no. 1-4/1973;
- MILAŞ, Nicodim, Dreptul bisericesc oriental, trad. de D. I. Cornilescu şi V. S. Radu, Bucureşti, 1915;
- MOISESCU, Iustin, Ierarhia bisericească în epoca apostolică, Editura Centrului Mitropolitan al Olteniei, Craiova, 1955;
- MUNTEANU, Pr. Al., „Întărirea disciplinei clerului potrivit sfintelor canoane şi legiuirilor actuale ale Bisericii Ortodoxe Române”, în rev. GB., XXXIX (1980), nr. 6-9;
- POCITAN, V., Compendiu de Drept bisericesc, București, 1898;
- PUFULETE, Pr. Drd. Silviu, „Pedeapsa coborârii din treaptă după canoanele Bisericii Ortodoxe”, în rev. ST, XXVII (1975), nr. 3.
