Patriarhia Română salută unificarea celor două eparhii ortodoxe româneşti din America
Patriarhia Română ia act cu bucurie de hotărârile congreselor celor două eparhii ortodoxe româneşti din America şi Canada care, în aceste zile, după peste şase decenii de despărţire, au decis să se unească sub oblăduirea ( ocrotirea) canonică şi spirituală a Bisericii-mame, Biserica Ortodoxă Română. Actul de unire este rezultatul dialogului dintre ierarhii, preoţii şi credincioşii celor două eparhii, dialog încurajat de Patriarhia Română. În luna februarie a acestui an, o delegaţie a Episcopiei Ortodoxe Române din America, condusă de IPS Nathanael, a avut convorbiri la Bucureşti cu reprezentanţii Patriarhiei Române şi personal cu Preafericitul Părinte Patriarh Daniel. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a fost informat de aceste convorbiri şi a încurajat reunificarea celor două eparhii ortodoxe româneşti. Mulţumind Bunului Dumnezeu pentu înfăptuirea acestui act istoric, Patriarhia Română felicită pe toţi cei care au contribuit la realizarea acestei unificări, benefică atât pentru românii ortodocşi, cât şi pentru prezenţa Ortodoxiei în cele două Americi.
Biroul de Presă al Patriarhiei Române
Sursa: http://www.basilica.ro/ ; 6 iulie 2008.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu