05.02.2010, Vatican (Catholica) - “Dreptatea lui Dumnezeu vine prin credinţa în Isus Cristos” (Romani 3,21-22) este tema pe care Papa Benedict al XVI-lea a dorit să o pună în centrul reflecţiei sale pentru Postul Mare din acest an. În secolul al III-lea, juristul roman Ulpiano a definit dreptatea ca “a da fiecăruia ce este al său”. Dar ce este acest “al său”? Aceasta este întrebarea pe care Sfântul Părinte o pune în introducerea textului. Papa atrage atenţia că pentru a se bucura de o existenţă în deplinătate, omul are nevoie de ceva mai intim care poate să îi fie acordat numai în mod gratuit: “omul trăieşte din acea iubire pe care numai Dumnezeu i-o poate comunica”.
În orice caz, Pontiful explică faptul că bunurile materiale sunt “utile şi necesare”, şi face referire la faptul că Isus s-a preocupat “să vindece bolnavii” şi “să sature mulţimile care îl urmau”. În Mesajul său, Papa Benedict al XVI-lea avertizează cu privire la pericolul identificării cauzei nedreptăţii într-un element extern, eroare adesea adoptată de multe ideologii moderne, şi afirmă că acest mod de a gândi este “naiv şi miop”. “Nedreptatea, rod al răului, nu are rădăcini în mod exclusiv exterioare; are originea în inima omului, unde se găsesc germenii unei misterioase convieţuiri cu răul”.
“Omul este făcut fragil de un impuls profund, care îl răneşte în capacitatea de a intra în comuniune cu celălalt”, făcându-l să simtă “înlăuntrul său o stranie forţă de gravitaţie care îl face să se închidă în sine însuşi, să se afirme deasupra şi împotriva celorlalţi: este egoismul, consecinţă a păcatului originar”. Papa se referă aşadar la Geneză, explicând că Adam şi Eva “au înlocuit logica încrederii în Iubire cu aceea a suspectării şi a competiţiei; logica primirii, a aşteptării cu încredere de la Celălalt, cu aceea plin de anxietate a acaparării şi a acţionării de la sine, experimentând ca şi rezultat un sentiment de nelinişte şi de incertitudine”.
Papa Benedict al XVI-lea explică şi termenul ebraic “sedaqah”, semnificând “acceptarea deplină a voinţei Dumnezeului lui Israel”, ce duce la “echitate faţă de aproapele”. “Dumnezeu este atent la strigătul celui nefericit şi ca răspuns cere să fie ascultat”. De aceea, pentru ca omul să fie cu adevărat drept, trebuie să iasă “din acea iluzie a auto-suficienţei, din acea stare profundă de închidere, care este originea însăşi a nedreptăţii”. Pontiful arată că în Cristos dreptatea lui Dumnezeu ajunge la deplinătatea ei. O dreptate care “care vine din har, unde nu omul este cel care repară, cel care se vindecă pe sine însuşi şi pe ceilalţi”, dar şi o dreptate în care iubirea lui Dumnezeu se deschide “până la extrem”.
În faţa acestei realităţi, Papa îşi pune încă o întrebare: “Ce dreptate este acolo unde dreptul moare pentru cel vinovat şi vinovatul primeşte în schimb binecuvântarea care i se cuvine dreptului?”. Aici, răspunde el, se manifestă “dreptatea divină”, “în mod profund diferită de cea omenească”, având în vedere că nedreptăţile umane au fost plătite cu un preţ “cu adevărat exorbitant”: “dreptatea Crucii”. În faţa acesteia, “omul poate să se revolte”, dar cel care primeşte acest dar reuşeşte să iasă “din iluzia autosuficienţei pentru a descoperi şi a accepta propria nevoie – nevoie de ceilalţi şi de Dumnezeu, exigenţa iertării Sale şi a prieteniei Sale”.
Pentru ca să se întâmple acest lucru, este indispensabil “a accepta că am nevoie ca un Altul să mă elibereze de `al meu`, pentru a-mi da în mod gratuit `al Său`”, şi aceasta are loc în Sacramente, mai ales în Spovadă şi Euharistie. Sfântul Părinte încheie aşadar Mesajul său invitând omul să primească dreptatea “cea mai mare”: “aceea a iubirii, dreptatea celui care se simte în orice caz mai mult datornic decât creditor, pentru că a primit mai mult decât putea să se aştepte”. Această dreptate îl împinge “să contribuie la formarea unor societăţi drepte, unde toţi să primească ceea ce este necesar pentru a trăi după propria demnitate de oameni şi unde dreptatea este însufleţită de iubire”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu