La Editura Universitaria a Universității din Craiova a apărut lucrarea Dlui Lect. univ. dr. Iulian Mihai L. Constantinescu: DE IMPEDIMENTIS MATRIMONII. DE LA ACRIVIA CANONICĂ LA ICONOMIA BISERICEASCĂ, Craiova, 2010.
Despre această lucrare, Dl Profesor univ. dr. Vlassios Phidas (Atena) spunea:
Lucrarea Domnului Iulian Mihai Constantinescu expune de o manieră organizată tradiţia ortodoxă privind chestiunea importantă a impedimentelor la căsătorie. În timpurile moderne, această chestiune este mult mai importantă pentru două motive: pe de o parte, adoptarea de legi instituind căsătoria civilă, iar pe de altă parte, extraordinara creştere a căsătoriilor mixte între persoane de confesiuni diferite sau de religii diferite, ca manifestare a societăţii contemporane laice şi multiculturale.
După cum reiese din lectura prezentei lucrări, autorul s-a axat în cercetarea sa pe expunerea tradiţiei ortodoxe privind impedimentele la căsătorie şi pe reflectarea ei în legislaţia şi praxis-ul Bisericii Ortodoxe Române, dezvoltând principiile fundamentale ale tradiţiei canonice ortodoxe, semnalând acordul sau divergenţele observate în aplicarea sa în Biserica Română.
Actualitatea prezentei lucrări, De impedimentis matrimonii. De la acrivia canonică la iconomia bisericească, în care se tratează piedicile sau impedimentele la căsătorie, pusă în lumină şi de ultimele abordări teologice ştiinţifice în domeniul matrimonial, precum şi necesitatea unei abordări actuale sub aspect canonic şi juridic, m-au determinat să tratez acest subiect, aducând unele reflecţii din perspectiva dreptului canonic ortodox, a dreptului canonic romano-catolic[1], precum şi a legislaţiei civile din România cu privire la căsătorie ca instituţie juridică a statului. Raportul între cele două legislaţii este de reală importanţă, iar armonizarea dreptului matrimonial din România se impune a fi rezolvată, tocmai prin lipsa de concordanţă dintre reglementările dreptului canonic şi ale dreptului familiei de stat, obligativitatea căsătoriei civile pentru administrarea căsătoriei religioase făcând şi mai necesară o astfel de abordare juridico-canonică. O astfel de tematică se impune cu necesitate a fi abordată de teologii şi canoniştii Bisericii noastre, mai ales în contextul Noilor Coduri, civil şi penal, care aduc elemente de noutate privind reglementarea familiei şi căsătoriei, prevederile actualului Cod al familiei fiind incluse în textul Codului civil (Legea nr. 287/2009, publicată în M. O. Nr. 511 din 24 iulie 2009).
Importanţa unei astfel de tratări astăzi este de netăgăduit, aceasta reieşind din dezvoltarea subiectului, observând problemele apărute în societatea secularizară din ţara noastră, o societate aflată pe calea integrării depline în marea familie europeană (Uniunea Europeană), răspunsurile aşteptate de la Biserică pentru rezolvarea crizei morale netrebuind să întârzie. Este de datoria teologilor şi a canoniştilor Bisericii să afirme cu tărie, alături de jurişti, că instituţia familiei trebuie să se bazeze întotdeauna pe unirea liberă şi plină de iubire a bărbatului cu femeia, promovând în armonie condiţiile pentru încheierea căsătoriei, precum şi acordul juridic privind eventualele impedimente care pot apărea din lipsa condiţiilor. Faţă de pericolele actuale, care pot afecta stabilitatea familiei creştine, Părintele Profesor Vasile Mihoc precizează: „Instituţia sfântă a familiei este atacată astăzi din toate părţile şi prin toate mijloacele. Cel rău pare a-şi fi concentrat atacurile josnice asupra fortăreţei celei mai puternice a umanităţii, cea care-i asigură însăşi supravieţuirea. Marşul satanic împotriva familiei, a mântuirii şi a însăşi vieţii membrilor ei, pare victorios pe toate fronturile. Lupta credinţei pare gata a închina steagul înaintea monstruosului şi sângerosului balaur”[2]. Reflectând asupra acestor cuvinte îndreptățite, consider că este momentul cel mai potrivit ca Biserica să ia poziție față de problemele actuale privind familia și căsătoria, mai ales în contextul Noilor Coduri care vor intra în vigoare, dar și în perspectiva modificării Constituției României în urma referendumului popular din noiembrie 2009.
***
Privind această temă, precizez că încă din timpul studiilor seminariale (1992-1997) am fost atras de disciplina Dreptului canonic, dorind să studiez cu atenţie aspectele canonice ale căsătoriei, constatând încă de atunci multitudinea de probleme ce se impun a fi tratate, dezvoltate şi aprofundate, conştientizând că teologii şi canoniştii Bisericii noastre pot contribui decisiv la întărirea fundamentului familiei creştine, bazată pe căsătorie, evidenţiindu-se aspectele canonice şi necesitatea armonizării lor pe bază religios-morală cu normele dreptului de stat. Preocupările mele faţă de o asemenea temă, de mare actualitate, au continuat şi în decursul anilor de facultate (1997-2001), abordând în parte acest subiect al administrării Sfintei Taine a Cununiei, în teza de licenţă la disciplina Drept canonic, continuând cu studiile de masterat (2002-2004), ca bursier la Institutul de Studii Superioare în Teologie Ortodoxă de la Chambésy-Geneva (Elveţia), la Centrul Ortodox al Patriarhiei Ecumenice, unde am susţinut teza de masterat cu tema Les empêchements au mariage dans la tradition canonique de l’Eglise Orthodoxe et la législation roumaine (octombrie 2004) sub conducerea ştiinţifică a Domnului Prof. Univ. Dr. Vlassios Phidas, rectorul Institutului, Profesor de Drept canonic şi Istorie a Bisericii la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Atena. De fapt, discuţiile avute cu Domnia Sa la Chambésy m-au determinat să-mi îndrept atenţia spre dezvoltarea în cadrul tezei de masterat a problemei impedimentelor la căsătorie, o temă de mare actualitate aflată pe agenda Sfântului şi Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe, care ar trebui să aprobe hotărârile de principiu ale celei de-a II-a Conferinţe Panortodoxe Presinodale de la Chambésy din 1982. Fiind o temă mult discutată şi încă discutabilă, sub aspect canonic şi juridic, fiind coordonat în studiile mele de la Geneva de Profesorul V. Phidas, cu adevărat o autoritate competentă în domeniu, am realizat că această temă poate fi abordată şi în teza mea de doctorat în Drept canonic, teză susţinută public în 2007 la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, Facultatea de Teologie Ortodoxă „Andrei Şaguna”, cu titlul Căsătoria – Sfântă Taină a Bisericii şi instituţie juridică de dreptul familiei. Studiu canonic şi juridic comparat, la care am lucrat sub conducerea ştiinţifică a marelui canonist şi jurist al Bisericii noastre, Dascălul şi Părintele nostru, vrednicul de pomenire Arhid. Prof. Univ. Dr. Ioan N. Floca (†2006).
Aşadar, prezenta carte, care este o urmare firească a lucrării mele cu titlul Biserica şi instituţia căsătoriei. Condiţiile administrării căsătoriei. Studiu juridico-canonic, apărută la Editura Aius, Craiova, 2008, 252 p. (ediția a II-a, Ed. Christiana, București, 2010), prezintă impedimentele la căsătorie, ca taină a Bisericii şi ca instituţie juridică de stat, fiind abordate din perspectivă ortodoxă, cu expunerea aspectelor canonice ale tradiţiei romano-catolice, având ocazia să le aprofundez pe acestea din urmă în cadrul cursurilor şi a cercetărilor ştiinţifice la Facultatea de Teologie Romano-Catolică a Universităţii din Fribourg (2004-2005) sub coordonarea Prof. Dr. Pier Virginio Aimone-Braida, de asemenea la Institutul de drept canonic şi bisericesc din cadrul Facultăţii de Drept a Universităţii din Fribourg (Elveţia).
***
Studierea evoluţiei legislative privind instituţia căsătoriei şi prin excelenţă impedimentele matrimoniale, duce la concluzia necesităţii expunerii şi a precizării cu exactitate a condiţiilor canonice pentru cununie din legislaţia bisericească, numai aşa, prin aplicarea normelor canonice, putându-se împiedica acele căsătorii care se bazează pe impedimente. Stabilirea prin lege bisericească a impedimentelor urmăreşte evitarea diferitelor cauze de natură religioasă, morală şi fizică, aceste piedici la căsătorie alterând sănătatea familiei, înrudirea de natură fizică fiind chiar o adevărată maladie care afectează grav unirea bărbatului cu femeia în căsătorie, ducând astfel la afectarea vieţii bisericeşti însăşi şi a vieţii sociale. De fapt, rudenia fizică între soţi duce la degradarea lor morală şi fizică, a rudelor şi a copiilor care se nasc în sânul unor asemenea uniri nelegiuite.
În cazul impedimentelor mai puţin grave şi în anumite grade se poate obţine totuşi dispensă, prin aplicarea iconomiei bisericeşti, acest principiu canonic având scopul corectării, în unele situaţii, a rigorii legii, însă fără a se face abuz de aplicarea iconomiei bisericeşti de către autoritatea competentă. Cu toate acestea, se impune, respectând tradiţia canonică a Bisericii, aplicarea epitimiilor pentru cei care săvârşesc delicte fără circumstanţe atenuante, fiind vizată aici acrivia canonică pentru a se evita posibilitatea banalizării punerii în practică a normelor canonice. Astfel, trebuie să fie subliniat faptul că întreaga viaţă a omului se raportează la Dumnezeu şi este reglementată de Biserică după învăţătura Sfintei Scripturi şi după canoanele bisericeşti, însuşi raportul om-Dumnezeu fiind un raport de acrivie canonică. Lipsa precizării limitelor aplicabilităţii iconomiei bisericeşti şi a impunerii acriviei canonice privind impedimentele la căsătorie este un motiv în plus în abordarea cu seriozitate a acestei teme de maximă actualitate.
Lucrarea de faţă se doreşte a fi un ghid juridic-canonic al impedimentelor matrimoniale, de folos pentru teologi, canonişti, jurişti, pentru studenţii teologi, cât şi pentru cei interesaţi, precum credincioşii Bisericii noastre care doresc să cunoască doctrina canonică ortodoxă şi romano-catolică în raport cu actuala legislaţie civilă privind impedimentele la căsătorie în dreptul familiei şi în Noile Coduri din România.
Astăzi trăim cu toţii într-o lume secularizată în care se constată slăbirea conştiinţei apartenenţei eclesiale, a inaplicării normelor canonice ale Bisericii la realităţile existente în viaţa practică bisericească, prin urmare, fie lipsa de cunoaştere a Dreptului canonic, fie indiferentismul organelor competente în aplicarea dispoziţiilor canonice matrimoniale pentru păstrarea disciplinei bisericeşti ducând la lipsa conştientizării importanţei şi a necesităţii Dreptului canonic matrimonial pentru buna funcţionare a instituţiei căsătoriei, atât pentru viaţa civilă, cât şi pentru cea bisericească. În aceste împrejurări, Biserica noastră are datoria sfântă de a contribui la întărirea căsătoriei creştine, prin afirmarea învăţăturii sale de credinţă şi a normelor care reglementează administrarea Sfintei Taine a Cununiei, scopul fiind modelarea vieţii familiale după legea divină dată de Mântuitorul nostru Iisus Hristos. O contribuţie importantă, după Revoluţia din decembrie 1989, a fost organizarea la Palatul Patriarhiei din Bucureşti, în perioada 25-27 septembrie 2001, a Congresului internaţional cu tema „Familia şi viaţa la începutul unui nou mileniu creştin”, cu acest prilej vrednicul de pomenire Preafericitul Părinte Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române († 30 iulie 2007), afirmând: „Familia a ocupat, neîncetat, un loc central în învăţătura noastră creştină despre viaţă, fiind înţeleasă drept cea mai însemnată alcătuire socială, de care depind dezvoltarea, stabilitatea şi, mai ales, existenţa întregii omeniri… Aşadar, a ne apleca, nu fără îndreptăţită îngrijorare, asupra stării familiei în zilele noastre înseamnă a reflecta asupra uneia dintre cele mai serioase probleme sociale actuale, de a cărei ameliorare depinde felul în care va arăta umanitatea de mâine: fie reaşezată pe bazele creştine care au susţinut-o în creşterea ei timp de două milenii, fie destrămată şi recăzută în bezna necunoaşterii de Dumnezeu şi în robia păcatului…”[1]. Astfel, familia creştină devenind „celula vie a Trupului Tainic al lui Hristos, în care este integrată prin Taina Cununiei”[2], aşa cum afirma Înaltpreasfinţitul Profesor Doctor Laurenţiu Streza, ne responsabilizează şi ne determină să readucem permanent în lumină caracterul său de taină, subliniind bazele sale religios-morale, dar şi temeiurile canonico-juridice pentru înlăturarea confuziilor, pentru afirmarea cu tărie a poziţiei Bisericii în faţa problemelor actuale şi pentru tragerea unui semnal de alarmă cu privire la coliziunile legislative existente în România şi posibilitatea gândirii unor perspective de armonizare în spiritul tradiţiei bisericeşti, uneori invocată şi de legiuitorul român.
Referindu-se la raportul Biserică-Stat, Preafericitul Părinte Patriarh Dr. Daniel consideră că, pe lângă efortul Bisericilor de a apăra familia naturală, tradiţională şi universală, relaţia Stat-Biserică (Biserici) este o altă sursă majoră de speranţă pentru întărirea familiei creştine ca speranţă a României, afirmând că „este necesară consultarea şi cooperarea dintre Stat şi Biserică în domeniul legislaţiei privind familia, în domeniul educaţiei copiilor şi tinerilor, în domeniul asistenţei sociale privind copiii şi părinţii cu copii mulţi sau cu probleme majore de ordin social. Este nevoie de programe şi proiecte de cooperare a Bisericii cu diferite instituţii de resort ale Statului, atât pe plan local, regional, cât şi naţional”[3], numai pe calea colaborării viabile între cele două instituţii şi pe baza unor studii de specialitate ale teologilor, canoniştilor şi juriştilor putem spera la o viziune unanimă în spirit creştin asupra unirii bărbatului cu femeia în căsătorie.
În noile împrejurări în care societatea modernă trece printr-o criză morală caracterizată de libertinaj, indiferentism, necredinţă şi ignorarea dimensiunii religioase a unirii în căsătorie, Biserica trebuie să intervină şi să întărească propria sa disciplină canonică, normele ei de conducere putând să contribuie decisiv la întărirea familiei creştine prin ferirea sa de neajunsurile actuale, rămânând „rai pământesc care să adăpostească şi fericească generaţiile viitoare”[4]. Normele canonice ale Bisericii, întemeiate pe Revelaţia divină, şi care reglementează legătura omului cu Dumnezeu, precum şi raporturile între credincioşii Bisericii, în vederea împlinirii scopului existenţial al omului, moştenirea Împărăţiei cerurilor[5], constituie chiar temelia importanţei şi a necesităţii abordării acestui subiect cu atenţia cuvenită. Canoanele Bisericii, ca reguli care ne conduc în viaţă după voinţa lui Dumnezeu, nu sunt opera subiectivă a gândirii unei persoane ca în Biserica Apusului[6], ci sunt emise de organe colegiale sau individuale competente, întărite de sinoadele ecumenice ale primelor opt secole, fiind păstrate spre „tămăduirea sufletelor şi vindecarea suferinţelor” (can. 2 Trulan)[7], „bucurându-ne de ele ca şi când cineva ar găsi comori multe, cu bucurie (ne însuşim), primim în inimile noastre sfintele canoane, şi întărim întreaga şi nestrămutata orânduire a lor, a celor ce sunt aşezate de către sfintele trâmbiţe ale Duhului, ale preaslăviţilor apostoli, ale celor şase sfinte sinoade ecumenice, şi ale celor ce s-au întrunit local pentru aşezarea unor astfel de rânduieli, şi ale sfinţilor noştri părinţi” (can. 1 sin. VII ec.)[8]. Părintele Constantin Dron a afirmat tăria de nezdruncinat a „Sfintelor Canoane”, ca şi Părintele Profesor Liviu Stan[9], afirmând că hotărârile dogmatice şi morale ale sinoadelor ecumenice nu pot fi puse niciodată la îndoială şi contrazise, „canoanele fiind până la desfiinţarea lor, cu totul sau în parte de alt sinod ecumenic, obligatorii pentru toată lumea”[10], în ciuda unei eventuale legislaţii ostile din partea puterii seculare.
***
Scopul lucrării constă în analizarea aprofundată critică şi comparativă a normelor canonice şi a întregii legislaţii bisericeşti care reglementează administrarea Sfintei Taine a Cununiei, în Ortodoxie şi în Catolicismul Roman, privind impedimentele şi căsătoriile mixte, în comparaţie cu legile autorităţii seculare şi în prezent ale dreptului familiei din România, cu unele referiri la Noile Coduri, evidenţiind apropierile, diferenţierile şi măsura în care se pot armoniza şi înlătura inevitabilele coliziuni legislative în contextul secularizării căsătoriei, promovând idei concrete pentru păstrarea tradiţiei canonice ortodoxe fără a se face abuz de aplicarea iconomiei bisericeşti.
Pentru realizarea scopului propus, am stabilit următoarele obiective:
§ identificarea termenilor cheie şi explicarea lor pentru înlăturarea neînţelegerilor şi a confuziilor;
§ stabilirea metodelor de cercetare;
§ analizarea evoluţiei istorico-juridice a instituţiei căsătoriei, având în vedere raportul Biserică-Stat sub aspect legislativ, relaţia între cununie şi căsătoria civilă în urma secularizării ei, consecinţele şi luările de poziţie, toate acestea necesare pentru evidenţierea cu succes a stadiului actual privind impedimentele matrimoniale;
§ analizarea tradiţiei canonice a Bisericii Ortodoxe şi a Bisericii Romano-Catolice privind impedimentele la căsătorie, urmând principalele surse ale dreptului canonic;
§ studierea tuturor etapelor de reglementare a căsătoriei în dreptul familiei din România;
§ studierea posibilităţii armonizării juridico-canonice în domeniul matrimonial din România;
§ elaborarea propriilor idei şi recomandări în contextul actual, socio-politic şi ecumenic, pentru întărirea instituţiei familiei bazată pe căsătorie.
Menţionăm aici că semnificativă în decursul alcătuirii acestui demers ştiinţific a fost perioada în care am consolidat abordările metodologice şi reţeta de lucru. Am urmat etapele specifice unei lucrări ştiinţifice şi anume: alegerea temei, alcătuirea unei bibliografii, parcurgerea şi aprofundarea acesteia, precum şi îmbogăţirea surselor de informaţie pe parcursul cercetării, adunarea şi fişarea materialului, stabilirea titlului şi a planului lucrării, redactarea lucrării şi finalizarea ei. S-a urmărit lămurirea unor noţiuni canonice şi juridice care încă mai sunt folosite greşit, făcându-se chiar unele confuzii atât printre teologi, cât şi printre juriştii care fac adesea referiri la dreptul canonic al Bisericii, expunând sistematic problematicile aflate în discuţie din perspectivă ortodoxă, găsind şi răspunsuri la unele întrebări de actualitate – şi aceasta pe parcursul întregii lucrări – care reflectă concentrat ansamblul reglementărilor juridico-canonice actuale. Am încercat o expunere clară care să se bucure de o lectură cursivă, atrăgătoare, plăcută şi care să ajute la înţelegerea diverselor aspecte matrimoniale, atât din perspectivă canonică, cât şi juridică. Stabilirea scopului cercetării şi a obiectivelor, cunoaşterea stadiului actual prin valorificarea cercetărilor anterioare, a izvoarelor şi a lucrărilor de specialitate, măsura în care se armonizează cele două dimensiuni ale căsătoriei astăzi şi evidenţierea punctelor comune şi a diferenţelor au constituit priorităţi în abordarea prezentei lucrări. Prin modalitatea de lucru, prin alegerea, selecţionarea, compararea şi prelucrarea materialului ştiinţific, prin redactarea lucrării şi promovarea unor soluţii la problemele actuale, am reflectat în lucrarea de faţă propria personalitate, reevaluând într-o nouă viziune unele dintre elementele preexistente, dar încercând în acelaşi timp să contribui şi cu elemente de noutate. Posibilitatea de a consulta lucrări avizate apărute în literatura de specialitate mi-a fost facilitată de accesul la bibliotecile universitare din ţară şi din străinătate, menţionând aici pe cele de la Geneva, Chambésy şi Fribourg, căutând să exploatez cât mai bine materialul disponibil, fiind nevoit să-mi reevaluez uneori anumite consideraţii şi perspective pentru coerenţa demersului meu ştiinţific, dată fiind dificultatea şi vastitatea dreptului matrimonial.
Metodele generale aplicabile şi în alte domenii de cercetare sunt prevăzute în lucrarea de faţă, pentru rezolvarea problemelor care au apărut în cursul cercetării şi a activităţii cognitive. Pentru a pune în lumină aspectele esenţiale canonice privind impedimentele matrimoniale în Ortodoxie şi în Catolicismul Roman, evidenţiind şi raportul existent între reglementările bisericeşti şi cele civile în domeniul matrimonial, am folosit metoda comparativă, de fapt lucrarea în sine fiind un studiu juridico-canonic comparat, accentuând principalele probleme aflate în discuţie. Această metodă comparativă, ca metodă ştiinţifică de cunoaştere, s-a concretizat, ca aplicare prin sublinierea aspectelor analoge sau similare, dar şi prin exprimarea deosebirilor existente datorită formelor îmbrăcate în funcţie de context. Metoda istorico-comparativă permite dezvoltarea evoluţiei în timp a normelor care reglementează instituţia căsătoriei, cu perceperea diferită a noţiunilor şi aplicabilitatea lor, permiţând, în acelaşi timp, studiul comparativ în timp şi spaţiu, dar şi aprofundarea stadiului actual pentru conturarea perspectivelor. Astfel, prin încercarea de promovare a asemănărilor legislative de conţinut, constatăm că baza logică a metodei istorico-comparative este analogia. Prin analogie, ca metodă general-ştiinţifică de cunoaştere, care constă în fapul că pe baza unor asemănări între elemente comparate se deduc alte asemănări cu elemente constitutive ale sistemului, am expus normele juridice de dreptul familiei din România şi doctrina canonică a Bisericii Ortodoxe, precum şi aspectele dreptului matrimonial canonic romano-catolic, în scopul constatării şi promovării asemănărilor, dar şi a sublinierii poziţiei personale faţă de coliziunile juridice actuale. Am dorit generalizarea prevederilor canonice şi juridice actuale, a tezelor diferiţilor autori de referinţă în domeniul canonic şi juridic din România şi la nivel internaţional, pentru a întări şi poziţia personală cu privire la unele probleme discutabile. În scopul abordării cât mai complete a prezentei lucrări, deşi nu se pretinde a fi o tratare exhaustivă a numeroaselor aspecte legate de impedimentele la căsătorie şi cununie, am folosit şi alte metode de cercetare, precum: metoda istorică, metoda analitică, metoda analizei şi sintezei, metoda sistematizării, metoda inducţiei şi deducţiei.
Pe lânga metodele ştiinţifice amintite, comune şi altor domenii de cercetare, am utilizat şi principiile de interpretare specifice abordărilor canonico-juridice pentru evaluarea corectă a tradiţiei canonice a Bisericii Orientului şi a Occidentului, raportând normele canonice plenitudinii experienţei sacramentale, pastorale şi spirituale a Bisericii. Canoanele constituie sursa fundamentală a dreptului canonic, dându-ne mărturie autentică asupra diferitelor probleme bisericeşti prezente în anumite vremuri şi locuri, iar prevederile Constituţiei, ale Codului familiei, ale Codului civil şi de procedură, precum şi ale altor legi cu aplicabilitate naţională şi internaţională, constituie sursa dreptului familiei în România. În raportul celor două legislaţii, bisericească şi civilă, am avut în vedere natura divino-umană specifică a Bisericii pentru evaluarea corectă a dispoziţiilor bisericeşti în raport cu legea civilă, normele canonice fiind privite în raport cu unele surse istorice, ţinând cont şi de unele supoziţii bisericeşti fundamentale, deosebit de importante pentru înţelegerea corectă a tradiţiei canonice. Prin sublinierea cu tărie a tradiţiei canonice ortodoxe în raportul ei cu actualul Cod de drept canonic al Bisericii Romane din 1983, dar şi cu dreptul familiei, ne-am propus înlăturarea contradicţiilor privind poziţia Bisericii Ortodoxe în materie matrimonială şi explicarea anumitor neconcordanţe canonice aparente, întărind ideea că pretinsa cădere în desuetudine a unor norme canonice actuale nu este decât consecinţa acelor poziţii subiective ale canoniştilor pornite din lipsa suficientă de efort a interpretării canonice.
Aşadar, în lucrarea noastră am dorit eliminarea subiectivităţii în interpretarea canoanelor şi a aplicării lor la realităţile actuale, privindu-le în strânsa lor legătură cu izvoarele Revelaţiei divine, ele fiind chiar integrate Sfintei Tradiţii a Bisericii. Pentru pătrunderea şi înţelegerea corectă a normelor canonice, s-a impus delimitarea aspectelor particulare istorice de spiritul tradiţiei canonice, înlăturând unele paralelisme care pot duce la concluzii eronate, dar şi corelaţiile subiective şi nepertinente asupra doctrinei canonice a Bisericii, păstrând respectul cuvenit echilibrului istoric între litera şi spiritul canoanelor şi a legislaţiei bisericeşti postconciliare.
[1] Preafericitul TEOCTIST, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Mesaj la deschiderea Congresului internaţional Familia şi viaţa la începutul unui nou mileniu creştin, în Familia şi viaţa la începutul unui nou mileniu creştin, EIBMBOR, Bucureşti, 2002, pp. 11-13.
[2] P.S. Prof. Univ. Dr. Laurenţiu STREZA (actualmente Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului) în Prefaţa la lucrarea Părintelui Dr. Vasile GAVRILĂ, Cununia - viaţă întru Împărăţie, Fundaţia “Tradiţia Românească”, Bucureşti, 2004, p. 2.
[3] Vezi articolul Familia creştină – speranţa României, în vol. Familia şi viaţa la începutul unui nou mileniu creştin, EIBMBOR, Bucureşti, 2002, p. 36.
[4] Pr. Ştefan SLEVOACĂ, Căsătoria creştină, în rev. MMS, XVIII (1967), nr. 9-10, p. 612.
[5] A se vedea Pr. Constantin DRON, Valoarea actuală a canoanelor, teză de doctorat, Bucureşti, 1928, p. 18.
[6] Precizăm că Biserica Romano-Catolică, moştenitoarea tradiţiei şi a rânduielilor romane, a dovedit în timp o excepţională vocaţie istorică, arătând dinamism înţeles ca acţiune transformatoare a istoriei, dinamism care, în virtutea concepţiei de organizare şi funcţionare, a degenerat prin ajungerea la politizarea teologiei; vezi Dan ZAMFIRESCU, Ortodoxie şi Romano-Catolicism în specificul existenţei lor istorice, Bucureşti, 1992, pp. 160-161.
[7] Arhidiacon Prof. Dr. Ioan N. FLOCA, Canoanele Bisericii Ortodoxe. Note şi comentarii, Bucureşti, 1991, p. 95.
[8] Ibidem, p. 153.
[9] Pr. Prof. Liviu STAN, Tăria nezdruncinată a sfintelor canoane, în rev. O, XXII (1970), nr. 2.
[10] Pr. Constantin DRON, Valoarea actuală a canoanelor, p. 30.
[1] Spre deosebire de literatura de specialitate limitată în Biserica Ortodoxă, în Biserica Romano-Catolică se poate constata existenţa a numeroase lucrări şi studii de drept canonic matrimonial, unele dintre ele constituind un punct de plecare în alcătuirea lucrării de faţă, între care amintesc: Jacques VERNAY, L’Eglise Catholique casse-t-elle le mariage?, Ed. Fleurus/Tardy, Lyon, 1990; Jacques VERNAY, Les dissolutions du lien matrimonial en droit canonique, în AC, t. XXXII, 1989; Jacques VERNAY, Le mariage civil en droit canonique, în Mariage civil et mariage canonique, Téqui, Paris, 1985; Michel LEGRAIN, Les divorcés remariés, Centurion, Paris, 1987; Armand LE BOURGEOIS, Chrétiens divorcés remariés, Desclée de Brouwer, Paris, 1990; Patrick VALDRINI, Jean-Paul DURAND, Olivier ECHAPPE, Jacques VERNAY, Droit canonique, éd. IIe, Dalloz, Paris, 1999; Gaston CANDELIER, Le droit de l’Eglise au service des époux, Cerf, Paris, 1999; Roger PARALIEU, Guide pratique du Code de droit canonique, Ed. Tardy, 1985; Alain SERIAUX, Droit canonique, PUF, Paris, 1996; ***Dictionnaire de théologie catholique, „Mariage”, t. IX, p. IIème, Paris, 1927.
[2] A se vedea lucrarea regretatului Părinte Dr. Constantin MIHOC, Taina Căsătoriei şi familia creştină în învăţăturile marilor Părinţi ai Bisericii din secolul IV, Editura Teofania, Sibiu, 2002 (coperta 2), teză de doctorat în teologie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu