Hotărâri ale Permanenţei Consiliului Naţional Bisericesc din 25 februarie 2010

În ziua de 25 februarie 2010, în Sala Sinodală din Reşedinţa patriarhală, sub preşedinţia Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, a avut loc şedinţa de lucru a Permanenţei Consiliului Naţional Bisericesc, informează Biroul de Presă al Patriarhiei Române. Între hotărârile luate menţionăm:

- Realizarea unui Dicţionar Biblic Ortodox sub coordonarea Părintelui Prof. Univ. Dr. PETRE SEMEN de la Facultatea de Teologie Ortodoxă Dumitru Stăniloae din Iaşi cu scopul de a oferi în special profesorilor de teologie, preoţilor şi jurnaliştilor creştini un instrument de lucru în abordarea exegetică, omiletică şi catehetică a textelor biblice;

- Realizarea unui Dicţionar de Teologie Ortodoxă sub coordonarea Părintelui Prof. Univ. Dr. ŞTEFAN BUCHIU, decanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă Justinian Patriarhul din Bucureşti, şi a Părintelui Prof. Univ. Dr. IOAN TULCAN, decanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Arad. Dicţionarul va avea patru secţiuni: 1) Terminologie teologică ortodoxă, 2) Curente teologice ortodoxe, 3) Personalităţi teologice şi 4) Şcoli teologice;

- Înfiinţarea în cadrul Facultăţii de Teologie Ortodoxă Justinian Patriarhul din Bucureşti a unui Centru de Cercetare şi Dialog în Teologie, Ştiinţe şi Filosofie. Dintre obiectivele Centrului menţionăm: oferirea de suport în activitatea profesorilor de religie din mediul preuniversitar, precum şi în buna desfăşurare a proiectului Hristos împărtăşit copiilor, derulat de Patriarhia Română la nivel naţional; evidenţierea punctelor de convergenţă şi a temelor cu potenţial de dialog dintre teologia ortodoxă, ştiinţele recente şi filosofie. Un Centru de Cercetare Interdisciplinară similar funcţionează din anul 2006 la Facultatea de Teologie Ortodoxă Dumitru Stăniloae din cadrul Universităţii Alexandru Ioan Cuza din Iaşi;

- Permanenţa Consiliului Naţional Bisericesc a hotărât să propună Sfântului Sinod proclamarea anului 2011 ca Anul Omagial al Sfântului Botez şi al Sfintei Cununii în Patriarhia Română, ţinând seama de nevoile pastorale concrete de astăzi.
www.basilica.ro

Episcop sârb suspendat!!!

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe a Serbiei s-a întrunit săptămâna trecută pentru a discuta situaţia Episcopului Artemije, după ce acesta a refuzat să coopereze cu o comisie de ierarhi care să investigheze problemele economice ale Mănăstirii Gracanica, reşedinţa scaunului de Kosovo (Rasko - Prizren), relatează B92, citat de 'Ziarul Lumina'. Sinodul a hotărât suspendarea temporară a Episcopului Artemije. Într-un comunicat de presă al Sinodului, s-a spus că Artemije va fi judecat de un tribunal bisericesc, după ce forul de conducere al Bisericii Sârbe a hotărât că acesta nu poate să administreze cu responsabilitate eparhia şi să implementeze deciziile Sfântului Sinod. Episcopul Irineu de Backa a afirmat că suspendarea va dura până la finalizarea investigaţiei, adăugând că niciunul dintre drepturile episcopale nu i se va lua, dar nu va mai putea interveni în chestiunile administrative ale eparhiei. Sfântul Sinod a descoperit anumite „tranzacţii problematice“ în care eparhia de Rasko - Prizren a fost implicată şi în care Artemije a fost indirect responsabil, neverificând deciziile subordonaţilor. Sfântul Sinod va aduce în justiţie pe cei direct responsabili de abuzurile financiare. Mai multe sute de credincioşi, călugări şi preoţi care îl sprijină pe Artemije, s-au adunat în faţa sediului Patriarhiei, în timpul întâlnirii Sfântului Sinod.
www.basilica.ro

APEL LA UNITATE ŞI DEMNITATE ROMÂNEASCĂ

La începutul anului 2010, proclamat de Sfântul Sinod ca Anul omagial al Crezului Ortodox şi al Autocefaliei româneşti în Patriarhia Română, în contextul aniversării a 125 de ani de când Biserica Ortodoxă Română a devenit autocefală şi a 85 de ani de la ridicarea la rangul de Patriarhie, ierarhii Sfântului Sinod adresează un Apel de suflet către toţi clericii şi mirenii ortodocşi români din afara graniţelor ţării, aflaţi - fără binecuvântare - în alte Biserici Ortodoxe surori sau în structuri bisericeşti necanonice, de a reveni în comuniune directă cu Biserica Mamă, adică în jurisdicţia canonică a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.

Realizarea acestui deziderat reprezintă împlinirea prevederilor din Statutul pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române, care menţionează faptul că Biserica Ortodoxă Română este Biserica neamului românesc şi îi cuprinde pe creştinii ortodocşi din ţară şi pe creştinii ortodocşi români din afara graniţelor ţării (art. 5), iar organizarea canonică şi pastorală a credincioşilor ortodocşi români din afara graniţelor României se asigură de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române (art. 8). Acest principiu este în deplină concordanţă cu hotărârea Conferinţei Presinodale Panortodoxe de la Chambésy-Elveţia (6-13 iunie 2009), care precizează că fiecare Biserică autocefală are dreptul de a păstori propria sa diasporă.

Prevederile statutare menţionate exprimă datoria Bisericii Ortodoxe Române şi se bazează pe canonul 16 de la Sinodul I Ecumenic (325), care afirmă principiul că nu este îngăduit unei eparhii să primească în jurisdicţia sa clerici şi credincioşi ortodocşi, fără binecuvântarea Bisericii (eparhiei) căreia aceştia aparţin.

În acest sens, amintim şi faptul că procesul de revenire a clerului şi credincioşilor ortodocşi de diferite naţionalităţi la Bisericile Mame (de exemplu în Patriarhia Rusă şi în Patriarhia Sârbă) a început deja în urmă cu mai mult timp şi a arătat că, prin coresponsabilitate şi solidaritate etnică ortodoxă, se pot depăşi dezbinări istorice conjuncturale, motivate în trecut pe criterii politice.

Acum, la 20 de ani de la căderea regimului comunist în Europa Răsăriteană, când România este membră a Uniunii Europene şi a NATO şi în condiţiile în care Biserica Ortodoxă Română dezvoltă o activitate fără precedent în afara graniţelor ţării prin reorganizarea şi înfiinţarea de numeroase eparhii în întreaga lume, apreciem că nu mai sunt motive întemeiate de a respinge chemarea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române la unitate şi comuniune ortodoxă românească.

Suntem încredinţaţi că această atitudine de reînviere şi reconciliere ortodoxă românească va consolida şi va intensifica lucrarea pastoral-misionară, social-filantropică şi cultural-educaţională a Bisericii Ortodoxe Române de pretutindeni, întărind în acelaşi timp demnitatea ortodoxă românească, prin eliberarea unora dintre românii ortodocşi de complexul de a fi „căutători de umbrele canonice” la străini.

Regretăm că din motive multiple, unii dintre fraţii noştri ortodocşi români s-au îndreptat spre alte jurisdicţii ortodoxe, în timpul comunismului, însă ceea ce a fost scuzabil în trecut a devenit nejustificabil şi chiar regretabil în prezent, adică înstrăinarea românilor unii de alţii, până la dezbinarea lor bisericească.

Încredinţaţi fiind că apelul nostru la unitate şi demnitate ortodoxă românească va fi receptat cu bucurie şi responsabilitate, ca dorinţă de comuniune şi cooperare frăţească, vă împărtăşim tuturor aleasă preţuire şi părintească binecuvântare.

Bucureşti, 11 februarie 2010

PREŞEDINTELE SFÂNTULUI SINOD AL BISERICII ORTODOXE ROMÂNE



† D A N I E L
Arhiepiscopul Bucureştilor,
Mitropolitul Munteniei şi Dobrogei, Locţiitor al tronului Cezareei Capadociei şi
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române


† Teofan
Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei

† Laurenţiu
Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului

† Bartolomeu
Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului
Mitropolitul Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului

† Irineu
Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei

† Nicolae
Arhiepiscopul Timişoarei şi Mitropolitul Banatului

† Petru
Arhiepiscopul Chişinăului,Mitropolitul Basarabiei şi Exarh al Plaiurilor

† Serafim
Arhiepiscopul Ortodox Român al Germaniei, Austriei şi Luxemburgului
şi Mitropolitul Ortodox Român al Germaniei, Europei Centrale şi de Nord

† Iosif
Arhiepiscopul Ortodox Român al Europei Occidentale
şi Mitropolitul Ortodox Român al Europei Occidentale şi Meridionale

† Nifon
Mitropolit onorific, Arhiepiscop al Târgoviştei şi Exarh Patriarhal

† Teodosie
Arhiepiscopul Tomisului

† Pimen
Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor

† Andrei
Arhiepiscopul Alba Iuliei

† Gherasim
Arhiepiscopul Râmnicului

† Eftimie
Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului

† Epifanie
Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei


† Calinic
Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului

† Casian
Arhiepiscopul Dunării de Jos

† Timotei
Arhiepiscopul Aradului

† Nicolae
Arhiepiscopul Ortodox Român al celor două Americi

† Justinian
Arhiepiscop onorific, Episcopul Ortodox Român al Maramureşului şi Sătmarului

† Ioan
Arhiepiscop onorific, Episcopul Covasnei şi Harghitei

† Corneliu
Episcopul Huşilor

† Lucian
Episcopul Caransebeşului

† Sofronie
Episcopul Ortodox Român al Oradiei

† Nicodim
Episcopul Severinului şi Strehaiei

† Vincenţiu
Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor

† Galaction
Episcopul Alexandriei şi Teleormanului

† Ambrozie
Episcopul Giurgiului

† Sebastian
Episcopul Slatinei şi Romanaţilor

† Visarion
Episcopul Tulcii

† Petroniu
Episcopul Sălajului

† Gurie
Episcopul Devei şi Hunedoarei

† Daniil
Episcop-locţiitor (Administrator) al
Episcopiei Daciei Felix

† Siluan
Episcopul Ortodox Român al Ungariei

† Siluan
Episcopul Ortodox Român al Italiei

† Timotei
Episcopul Ortodox Român al Spaniei şi Portugaliei

† Macarie
Episcopul Ortodox Român al Europei de Nord

† Mihail
Episcopul Ortodox Român al Australiei şi Noii Zeelande

† Ciprian Câmpineanul
Episcop-vicar patriarhal

† Varlaam Ploieşteanul
Episcop-vicar Patriarhal

† Varsanufie Prahoveanul
Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor

† Calinic Botoşăneanul
Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor

† Andrei Făgărăşeanul
Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului

† Irineu Bistriţeanul
Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului

† Vasile Someşeanul
Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului

† Paisie Lugojeanul
Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei

† Emilian Lovişteanul
Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului

† Ioachim Băcăuanul
Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului

† Sofian Braşoveanul
Episcop-vicar Arhiepiscopiei Ortodoxe
a Germaniei, Austriei şi Luxemburgului

† Marc Nemţeanul
Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe
Române a Europei Occidentale

† Ioan Casian de Vicina
Episcop-vicar Arhiepiscopiei Ortodoxe
Române a celor două Americi

† Iustin Sigheteanul
Arhiereu-vicar al Episcopiei OrtodoxeRomâne
a Maramureşului şi Sătmarului


Biroul de Presă al Patriarhiei Române
www.basilica.ro

Efectele căsătoriei în Codul de drept canonic al Bisericii Romano-Catolice din 1983

de Iulian Mihai L. Constantinescu

Efectele căsătoriei pentru soţi şi pentru copii (can. 1134-1140)

Codul de drept canonic din 1983 face distincţie între efectele căsătoriei valide pentru soţi şi pentru copii, deşi are o viziune nouă asupra acestora în lumina noii doctrine propuse de Conciliul II Vatican[1]. Prin urmare, noul cod nu a mai reluat unele dispoziţii ale vechiului cod cu privire la efectele căsătoriei valide pentru soţi, păstrând totuşi dispoziţia conform căreia „din căsătoria validă ia naştere între soţi un legământ prin natura sa perpetuu şi exclusiv…”[2] (can. 1134) şi continuând în spiritul doctrinei conciliare: „în plus, în căsătoria creştină soţii sunt întăriţi şi într-un fel consacraţi printr-un sacrament special pentru îndatoririle şi demnitatea lor” (can. 1134), deşi această consideraţie teologică, prezentă în noul cod, aparţine domeniului teologic, mai puţin domeniului juridic, dreptul canonic reglementând efectele juridice ale căsătoriei, nu şi efectele harice[3].

În materia efectelor căsătoriei pentru soţi, evoluţia canonică este vizibilă, dreptul canonic contribuind la dezvoltarea culturii occidentale având în vedere şi actualele legislaţii civile, astfel, desfiinţând dispoziţiile canonice ale vechiului cod care subordonau femeia bărbatului, dispunând: „ambii soţi au drepturi şi îndatoriri egale cu privire la tot ceea ce ţine de comunitatea vieţii conjugale” (can. 1135)[4]. Dacă este de remarcat sublinierea principiului egalităţii bărbatului şi a femeii în căsătorie, se poate constata că în dispoziţiile actuale se evită precizarea modalităţilor de realizare a acestei egalităţi, întrucât acestea nu depind nici de drept în general, nici de dreptul canonic a fortiori, ci mai mult de împrejurările socio-culturale ale comunităţii locale. De aceea, dat fiind caracterul general al normelor canonice, ele adresându-se tuturor credincioşilor catolici, indiferent de regiune, ele nu pot să prevadă toate cazurile speciale, acestea fiind în competenţa Conferinţelor episcopale şi a Ordinariului locului de a decide în funcţie de condiţiile locale.

Aşadar, dacă vechiul cod limita drepturile şi obligaţiile soţilor numai la sfera actelor propriu-zis conjugale (can. 1111 CDC din 1917), actualul cod a lărgit această sferă a egalităţii soţilor la toate dimensiunile vieţii în comuniunea familială, ei devenind un singur trup (Matei XIX, 6), oferindu-şi unul altuia ajutor şi slujire[5]. Pe baza principiului egalităţii soţilor şi a depăşirii principiului superiorităţii tatălui faţă de mamă, CDC din 1983 a reglementat locul de origine al copilului ca fiind locul în care părinţii îşi aveau domiciliul sau cvasidomiciliul când copilul s-a născut, iar în lipsa unui domiciliu comun, locul de origine era acela al domiciliului sau cvasidomiciliului mamei (can. 101 §1). Urmându-se acest principiu, cei doi soţi au dreptul şi obligaţia de a păstra convieţuirea conjugală (can. 1151), având şi dreptul de a se separa pe motiv de adulter (can. 1152) sau pentru alte motive grave stabilite de drept (can. 1153). Egalitatea soţilor în căsătorie nu trebuie să afecteze complementaritatea lor, aceasta fiind necesară căci „complementaritatea efectivă, pentru ca bărbaţii şi femeile să contribuie cu resursele ce le-au primit şi cu dinamismul lor, nu l-a construirea unei lumi nivelate şi uniforme, ci armonioase şi unitare, după planul Creatorului”[6], fiecare dintre soţi contribuind în mod diferit la viaţa de familie, cu ceea ce are specific, însă fiecare trebuie să participe la efortul comun de păstrare a unităţii matrimoniale.

Continuând în spiritul principiului egalităţii între părinţi cu privire la viaţa conjugală, canonul 1136 evidenţiază responsabilitatea egală şi prioritatea acestora faţă de creşterea şi educaţia copiilor, subliniind unitatea procesului educativ care nu trebuie să ignore vreun aspect al formării personalităţii copilului: „părinţii au obligaţia foarte gravă şi dreptul primar de a se îngriji, după puterile lor, de educaţia copiilor, atât fizică, socială şi culturală, cât şi morală şi religioasă”[7]. Dreptul părinţilor la educaţia copiilor, drept consfinţit canonic, trebuie să preceadă dreptul de stat în virtutea principiului subsidiarităţii[8], în consecinţă, privind educaţia catolică, „părinţii, precum şi cei care le ţin locul, au obligaţia şi dreptul de a-şi educa copiii; părinţii catolici au în plus datoria şi dreptul de a alege acele mijloace şi instituţii prin care, în funcţie de circumstanţele locale, să se poată îngriji mai bine de educaţia catolică a copiilor lor” (can. 793 §1)[9]. Astfel, dreptul părinţilor pentru educarea copiilor este un drept esenţial, dar nu exhaustiv, la procesul educativ participând alături de familie, atât şcoala şi societatea în ansamblul ei, cât şi Biserica. Conciliul II Vatican[10] a subliniat dreptul şi obligaţia părinţilor la educaţia copiilor, aducând în prim plan contribuţia esenţială a societăţii civile căreia părinţii îi încredinţează o parte din misiunea educativă, puterea de stat având un rol important în susţinerea părinţilor care trebuie să aleagă şcoala pentru copiii lor în mod liber şi după propria conştiinţă.

În canoanele 1137-1140 ale CDC din 1983 sunt prezentate efectele căsătoriei pentru copii, sesizând că noul cod utilizează expresia „copii ilegitimi”[11] care nu se regăsea printre noţiunile vechiului cod, efectele ilegitimităţii fiind suprimate în dreptul universal canonic. Distincţia între copii legitimi şi ilegitimi are unele consecinţe la nivelul legislaţiilor canonice particulare, canonul 1137 precizând că „sunt legitimi copiii zămisliţi ori născuţi dintr-o căsătorie validă sau una putativă”[12]. Spre deosebire de actualul cod, CDC din 1917 a prevăzut o excepţie de la regulă (cf. can. 1114 CDC din 1917), copiii, ai căror părinţi la momentul concepţiei copilului lor aveau interdicţie de a avea relaţii sexuale în virtutea, fie a unui vot solemn pronunţat, fie a hirotoniei, erau ilegitimi chiar dacă părinţii erau căsătoriţi legitim, în actualul cod neregăsind această expresie[13]. Paternitatea copiilor, reglementată în canonul 1138 §1, este prezumată ca şi în dreptul civil, prezumţie provenită încă din dreptul roman, astfel: „este tată acela care e dovedit de căsătoria legitimă, dacă nu se constată contrariul cu argumente evidente”[14], acestea din urmă putând fi absenţa relaţiilor sexuale la momentul concepţiei, sterilitatea, examenul de sânge al copilului şi al tatălui, că este vorba de o inseminare artificială[15], etc. În consecinţă, trebuie să se demonstreze clar, în condiţiile existenţei unor probe edificatoare, că bărbatul nu este tatăl copilului. Se admite şi o a doua prezumţie privind legitimitatea copiilor, presupunându-se că „sunt legitimi copiii născuţi cel puţin după 180 de zile de la data celebrării căsătoriei sau în decurs de 300 de zile de la data încetării vieţii conjugale” (can. 1138 §2)[16]. Prezumţia legitimităţii copiilor prevăzută de normele canonice este asemenea celei din legislaţiile civile, neexistând contradicţii între canonul 1137 privind copiii legitimi zămisliţi sau născuţi dintr-o căsătorie validă sau putativă şi dispoziţia canonului 1138 §2, prezumţia de legitimitate din al doilea canon referindu-se tocmai la paternitate sau la maternitate. Mai mult, canonul 1139 întăreşte o regulă mai veche, chiar mai veche decât în dreptul civil, aceea a copiilor ilegitimi care pot deveni legitimi printr-o căsătorie ulterioară a părinţilor: „copiii ilegitimi devin legitimi prin căsătoria ulterioară a părinţilor, fie validă, fie putativă sau prin rescript de la Sfântul Scaun”[17], această regulă fiind întâlnită în Per venerabilem a papei Inocenţiu al III-lea în 1202, prin care nu se făcea distincţie între copiii ilegitimi sau între cei naturali sau adulterini. Se poate observa, aşa cum afirmă şi Profesorul Pier Aimone, că această noţiune a legitimităţii este foarte simplă, căsătoria părinţilor încheiată ulterior fiind suficientă pentru legitimitatea ipso iure a copiilor născuţi înainte de căsătorie[18].

Înainte de CDC din 1983 se făcea distincţie între copiii legitimi şi ilegitimi, ca şi între cei legitimi şi cei care dobândiseră legitimitatea, pentru ca în prezent să fie recunoscute aceleaşi drepturi copiilor legitimi, care au devenit legitimi sau ilegitimi. În canonul 1140 se precizează: „cu privire la efectele canonice, copiii deveniţi legitimi sunt echivalaţi în toate copiilor legitimi, dacă nu este prevăzut în mod expres altfel de către drept”[19]. Între cele două coduri de drept canonic se poate observa că s-au produs unele modificări. Menţionăm aici că înainte de 1983 copiii ilegitimi, ca şi cei deveniţi legitimi, nu puteau fi numiţi, în principiu, cardinali sau episcopi, abaţi sau prelaţi, nici măcar nu aveau dreptul de a fi admişi la seminar, de la o astfel de interdicţie putându-se obţine dispensă de irregularitas ex defectu (can. 984 CDC din 1917). Astfel, canonul 1041 din actualul cod reluând unele iregularităţi, numite şi impedimente perpetue, pentru primirea hirotoniei, nu a mai menţionat şi ilegitimitatea copiilor, suprimând toate discriminările între copiii legitimi, ilegitimi sau care au primit legitimitatea.

---

[1] Vezi Libero GEROSA, Le droit de l'Eglise, Luxembourg, 1998, p. 260.

[2] ***Codul de drept canonic, trad. rom. de Pr. I. Tamas, Iasi, 1995, p. 276.

[3] Prof. Pier V. AIMONE, Le droit des sacrements, Fribourg, 2002, p. 74.

[4] ***Codul de drept canonic, p. 276.

[5] Pr. Ioan TAMAŞ, Drept matrimonial canonic, Iasi, 1994, p. 276 ; Libero GEROSA, Le droit…, p. 260.

[6] Marcello MORGANTE, Il Matrimonio. Diritto canonico. Diritto concordatario. Pastorale, PIEME, Casale Monferrato, 1992, p. 184.

[7] ***Codul de drept canonic, p. 276.

[8] Prof. Pier V. AIMONE, Le droit…, p. 74.

[9] **Codul de drept canonic, p. 200.

[10] Pr. Ioan TAMAŞ, Drept matrimonial canonic, p. 145 ; a se vedea şi Louis BONNET, La communauté de vie conjugale au regard des lois de l’Eglise Catholique. Les étapes d’une évolution. Du Code de 1917 au concile Vatican II et au Code de 1983, Cerf, Paris, 2004.

[11] Jean-Luc HIEBEL, Ordre et mariage, Strasbourg, 1992, p. 74.

[12] ***Codul de drept canonic, p. 277.

[13] Prof. Pier V. AIMONE, Le droit…, p. 74.

[14] ***Codul de drept canonic, p. 277.

[15] Alain SERIAUX, Droit canonique, PUF, Paris, 1996, p. 601.

[16] ***Codul de drept canonic, p. 277.

[17] Ibidem.

[18] Prof. Pier V. AIMONE, Le droit…, p. 75.

[19] ***Codul de drept canonic, p. 277.

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române s-a întrunit astăzi la Reşedinţa Patriarhală din Bucureşti

Sub preşedinţia Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, membrii Sfântului Sinod s-au întâlnit în şedinţă de lucru astăzi, 10 februarie, la Reşedinţa Patriarhală din Bucureşti, ne informează Radio TRINITAS.

Lucrările ședinței au fost precedate de slujba de Te Deum săvârșită în Catedrala Patriarhală.

În cuvântul de deschidere a lucrărilor Sfântului Sinod, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a spus: „Trebuie să ducem mângâiere, întărire în credinţă şi în comuniune în Eparhiile pe care le reprezentăm aici. Este frumoasă de asemenea Evanghelia care s-a citit după Apostol, care a arătat prezenţa lui Hristos din ceruri între cei care pe pământ îşi adună numele Domnului. Această prezenţă nevăzută, dar reală, a lui Hristos acolo unde oamenii se roagă şi cheamă numele Domnului, este văzută prin roadele pe care le dă ea atunci când noi avem duhul lui Hristos. Iar rugăciunea pătrunzătoare şi foarte inspiratoare care se citeşte totdeauna în Slujba de Te Deum, când se deschid lucrările Sfântului Sinod, în Biserica Ortodoxă, este de asemenea pentru noi o lumină mare, pentru că ne arată mai întâi pilda ierarhilor rugători, mărturisitori, ai credinţei şi lucrători în Biserica neamului nostru şi apoi se cere să lucrăm în duh de frăţietate şi să cere ca duhul de învrăjbire, de pizmuire, de dezbinare să fie alungat prin puterea Duhului Sfânt”.
www.basilica.ro

Cifre și date despre Biserica Ortodoxă Română

Sinteza datelor prezentate mai jos este realizată de Cancelaria Sfântului Sinod şi este preluată din ediţia de astăzi, 9 februarie, a 'Ziarului Lumina':

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române este alcătuit din 53 ierarhi: un patriarh, opt mitropoliţi, 11 arhiepiscopi, 19 episcopi eparhioţi, 2 episcopi-vicari patriarhali, 11 episcopi-vicari şi 1 arhiereu-vicar.

În interiorul graniţelor ţării, în cuprinsul Patriarhiei Române, funcţionează un număr de 15.203 unităţi bisericeşti, organizate astfel: 1 Centru Patriarhal, 6 mitropolii, 10 arhiepiscopii, 13 episcopii, 1 vicariat, 182 de protopopiate, 11.674 de parohii şi 2.658 de filiale, 475 de mănăstiri, 175 de schituri, 10 metocuri.

În cadrul unităţilor bisericeşti există 19.776 de locaţii imobiliare, din care: 1 Centru Patriarhal, 29 de reşedinţe eparhiale, 1 sediu vicariat, 159 de sedii protopopeşti (144 existente, 15 în construcţie), 6.262 de case parohiale (5.794 existente şi 468 în construcţie), 13.327 de cimitire bisericeşti, din care: 12.963 de cimitire parohiale (758 urban, 12.205 rural), 364 de cimitire mănăstireşti (280 de mănăstiri, 84 de schituri).

În cuprinsul Patriarhiei Române sunt deschise cultului şi funcţionează 16.128 de lăcaşuri de cult, dintre care: 64 de catedrale (29 de catedrale eparhiale şi 35 de biserici catedrale); 11.298 de biserici parohiale, 2.239 de biserici filiale, 550 de biserici de mănăstiri, 264 de biserici de cimitir, 36 de biserici fundaţionale, 146 de biserici izolate, 355 de capele parohiale, 299 de capele de cimitir, 111 paraclise parohiale, 236 de paraclise de mănăstiri, 530 de biserici şi capele în instituţiile bugetare (119 - armată, Ministerul de Interne, SPP, 42 - penitenciare, 217 - spitale, 76 - unităţi de învăţământ, 76 - aşezăminte ocrotire socială). Parohii fără lăcaşuri de cult sunt 262.

În Biserica Ortodoxă Română activează 14.578 de preoţi şi diaconi

Pentru activitatea de conducere administrativă din unităţile bisericeşti (Patriarhie, eparhii, protopopiate, mănăstiri, schituri) sunt încadraţi şi activează 1.043 personal de conducere cu contribuţii la salarizare de la bugetul de stat: 1 vicar administrativ patriarhal, 28 de consilieri patriarhali, 26 de vicari administrativi eparhiali, 1 inspector general bisericesc, 7 secretari patriarhali, 164 de consilieri administrativi eparhiali, 10 secretari Cancelaria Sf. Sinod, 139 de inspectori eparhiali, 28 de secretari eparhiali, 29 exarhi, 162 de protopopi, 448 de stareţi(e) şi egumeni(e).

În Biserica Ortodoxă Română (Patriarhie, eparhii, protopopiate, parohii, filii, mănăstiri şi schituri, instituţiile bugetare) sunt încadraţi şi activează 14.578 de preoţi şi diaconi, din care: 1.043 personal clerical de conducere şi 12.993 de preoţi şi diaconi (la parohii, mănăstiri, schituri, centre eparhiale şi protopopiate); 532 de preoţi în instituţiile bugetare de stat. Posturi clericale vacante - 1.104, din care: personal de conducere - 159, preoţi şi diaconi - 945.

Un număr total de 13.787 personal clerical de la unităţile bisericeşti a primit contribuţie la salarizare de la bugetul de stat, după cum urmează: 53 de indemnizaţii pentru ierarhi, 1.022 de contribuţii pentru personal de conducere de la Patriarhie, eparhii, protopopiate, mănăstiri şi schituri, 12.712 contribuţii pentru preoţi şi diaconi de la centrele eparhiale, protopopiate, parohii şi mănăstiri. Clerici salarizaţi din fonduri proprii - 911.

Situaţia pe decade de vârste a preoţilor şi diaconilor a fost următoarea: 2.710 (20-30 ani); 4.440 (31-40 ani); 3.049 (41-50 ani); 2.812 (51-60 ani); 824 (61-70 ani); 112 (peste 70).

În rândul clerului au fost primiţi prin hirotonie 2 noi arhierei, 467 de noi preoţi şi diaconi, au ieşit la pensie 115 preoţi şi au decedat 72 de slujitori (din care 2 arhierei).

La unităţile bisericeşti centrale, eparhiale, protopopeşti, parohiale şi mănăstireşti este încadrat şi activează un număr total de 17.258 personal neclerical, din care: 15.435 cu contribuţie de la bugetul de stat: (5.757 de cântăreţi bisericeşti, 3.513 îngrijitori, 1.486 de clopotari, 704 paznici, 3.955 alte funcţii neclericale) şi 1.843 personal neclerical din fonduri proprii. Posturi neclericale vacante -12.073.

Situaţia monahismului

Situaţia monahismului se prezenta astfel: 660 de aşezăminte monahale din care: 475 de mănăstiri (255 - călugări, 220 - călugăriţe), 175 de schituri (111 - călugări, 64 - călugăriţe) şi 10 metocuri (6 -călugări, 4 - călugăriţe), în care trăiesc în rugăciune, muncă şi studiu potrivit regulilor monahale şi sfintelor canoane un număr de 8.112 vieţuitori (2.931 de călugări,/5.181 de călugăriţe).

Situaţia după studii a personalului clerical în activitate este următoarea: 270 doctori în teologie, 226 absolvenţi cursuri doctorat, 1.417 absolvenţi master, 9.547 de licenţiaţi în teologie, 2.012 absolvenţi seminar, 472 în curs de şcolarizare în facultăţile de teologie; 231 şi cu alte studii superioare decât cele teologice.

Situaţia după studii a personalului monahal în activitate este următoarea: 21 de doctori în teologie, 18 absolvenţi cursuri doctorat, 116 absolvenţi master, 909 licenţiaţi în teologie, 1.022 de absolvenţi seminar, 3.290 cu alte studii, 1.390 fără studii, 1.734 în curs de şcolarizare la învăţământul teologic superior sau preuniversitar.

Personalul clerical de mir a primit ranguri onorifice bisericeşti, astfel: 85 sachelar, 166 iconom, 340 iconom stavrofor, precum şi un număr de 125 distincţii bisericeşti şi 3 de stat.

Personalul monahal a primit ranguri, după cum urmează: 106 protosinghel, 45 arhimandrit, 38 stareţă cu cruce.

Pentru abateri şi delicte, clerul de mir a primit următoarele pedepse: Prin instanţele de judecată: 7 caterisiri, 10 depuneri din treapta preoţiei, 16 opriri de la cele sfinte, 23 transferuri disciplinare; Direct de la chiriarh: 19 canonisiri la mănăstiri, 113 avertismente/dojană arhierească, 23 alte pedepse. Sinoadele mitropolitane au admis 3 apeluri, au respins 1 apel şi au menţinut 3 pedepse.

Pentru abateri şi delicte, clerul şi personalul monahal au primit următoarele pedepse: Prin instanţele de judecată: 3 caterisiri, 4 depuneri din treapta preoţiei, 4 transferuri disciplinare, 12 opriri de la cele sfinte, 14 excluderi din monahism; Direct de la chiriarh: 2 avertismente/dojană arhierească, 2 alte pedepse.

La 1 ianuarie 2010 situaţia construirii de noi biserici se prezenta astfel: s-a pus piatra de temelie şi au început lucrările la 234 de biserici noi (106 - urban, 128 - rural); au continuat lucrările la cele 949 de biserici noi începute în anii anteriori, dar neterminate (392 - urban, 557 - rural); au fost finalizate lucrările la 245 de biserici nou construite începute în anii anteriori (121 - urban, 124 - rural); au fost date în folosinţă prin sfinţire 211 biserici nou construite (115 - urban, 96 - rural).

La 1 ianuarie 2010, situaţia lucrărilor de restaurare, reparare şi întreţinere a lăcaşurilor de cult care nu sunt monumente istorice se prezenta astfel: au continuat lucrările de reparare, restaurare şi consolidare la 750 (198 - urban, 552 - rural); au fost nou pictate/repictate 537 de biserici (141 - urban, 396 - rural); lăcaşuri resfinţite 324 (108 - urban, 216 - rural).

În anul 2009 în unităţile parohiale au fost oficiate: 113.466 de botezuri (56.667 - urban, 55.319 - rural) - cu 1.962 mai multe faţă de 2008; 69.575 de cununii (38.691 - urban, 30.884 - rural) - cu 2.206 mai puţine faţă de 2008; 141.416 înmormântări (53.387 - urban, 88.029 - rural) - cu 4.900 mai puţine faţă de 2008.
www.basilica.ro

Preotul canonist Armand Munteanu a trecut la Domnul

Ieri, 8 februarie, a trecut la Domnul părintele Alexandru Armand Munteanu, fost inspector general bisericesc la Cancelaria Sfântului Sinod, iar din 1 noiembrie 1998 până în 2008 vicar administrativ al Arhiepiscopiei Bucureştilor, informează cotidianul 'Ziarul Lumina'.

Născut la 3 august 1935 şi licenţiat al Facultăţii de Teologie, părintele Armand Munteanu a fost profesor la Seminarul Teologic Bucureşti, corector la Tipografia Institutului Biblic, iar din 1 august până în 31 decembrie 1964 a fost preot la biserica „Sfânta Treime“ - Tei, Bucureşti. Din 1 ianuarie 1965 a slujit la biserica „Doamna Oltea“ din Bucureşti, până la 21 ianuarie 1980.

Activitatea administrativă şi-a început-o ca membru în Consistoriul Central Bisericesc la 1 ianuarie 1975, activând în cadrul acestui for până în anul 1980, iar din 22 ianuarie 1980 a fost numit preot la biserica „Sfânta Treime“ din Sofia şi a revenit apoi preot la biserica „Doamna Oltea“, la 1 martie 1986, unde a slujit până în prezent.

A urmat cursurile de îndrumare pastorală şi misionară a clerului - seria 57, a absolvit cursurile de doctorat în teologie şi a publicat articole şi studii de teologie în revistele bisericeşti (Glasul Bisericii, Biserica Ortodoxă Română, precum şi altele). A primit rangul de iconom stavrofor şi a fost numit protoiereu onorific la 22 ianuarie 1980 pentru Biserica Română din Sofia. Începând cu 1 aprilie 1986 a fost inspector general bisericesc la Cancelaria Sfântului Sinod, iar din 1 noiembrie 1998 până în 2008 a fost vicar administrativ al Arhiepiscopiei Bucureştilor. „Părintele Alexandru Armand Munteanu a fost un om plin de cucernicie, cu mult discernământ, un mare iubitor de cultură, un scriitor demn al Bisericii Ortodoxe Române, care s-a zbătut foarte mult după revenirea sa în patrie pentru reconstruirea bisericii «Doamna Oltea» unde a slujit înainte de a fi preot la Biserica Ortodoxă Română din Sofia. A fost visul de căpătâi al dumnealui în perioada a doua vieţii sale şi nu s-a lăsat bătut de toate greutăţile şi încercările vieţii, până când nu a reclădit această biserică din temelii cu tot cea a avut de jur împrejur, chiar şi cu un frumos aşezământ social. A ţinut să inventarieze şi să publice toate materialele care au apărut în revista «Glasul Bisericii» în perioada 1948-2002, o lucrare titanică la care a lucrat foarte mult“, ne-a declarat părintele Mihai Hau, consilier cultural al Arhiepiscopiei Bucureştilor.

Ostenitorii din Cancelaria Arhiepiscopiei Bucureştilor se roagă pentru odihna sufletului adormitului rob al lui Dumnezeu, preotul Armand Munteanu, fost inspector general bisericesc şi vicar administrativ al Arhipiscopiei Bucureştilor: „În aceste momente de vremelnică despărţire, aducem un pios omagiu pentru îndelungata sa activitate desfăşurată în slujba Bisericii Mântuitorului Hristos“.
www.basilica.ro

Mediile finale, Limba latină

UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA

FACULTATEA DE TEOLOGIE
Specializarea: PASTORALĂ
Forma de învăţământ: ZI
ANUL I, 2009-2010
LIMBA LATINĂ
Sesiunea de iarnă, 2010


GRUPA I

Nr.
crt. Numele şi prenumele
Notele: 20%;30%;50%=M
1. ANIȚESCU C. Constantin-Theodor 9;9;10=10
2. ANTON L. Lucian-Vasile 7,5;7,5;8=8
3. ARNĂUTU GH. Marian-Constantin 8,5;8,5;8=8
4. BÂLTEANU-POPESCU D. Mihnea-Constantin 9;9;7=8
5. BĂRBULESCU GH. Sabin-Gheorghiță 8,5;8,5;5=7
6. BĂTRÂNCA M. Alin-Cosmin 7;9 ;7=8
7. BISTREANU N. Mihai-Dorin 10;10 ;10=10
8. BOANGHER-VOICULESCU I. Flavian 8,5;8,5;7=8
9. BRĂNESCU A. Vasile-Flavian 7;8;7=7
10. BUDREA N. Cornel-Dumitru 8;8;8=8
11. BUGIUGAN I. Grigore-Georgian 8,5;8,5;7=8
12. BUȘĂ N. Claudiu-Ionel 8,5;8,5;9=9
13 BUȚĂ M. Marius-Rodinel 7,5;7,5;6=7
14. CHIMIGERU T. Marin 6,5;6,5;9=8
15. CIOCÂRLAN D. Robert-Laurențiu 7,5;7,5;7=7
16. CIOLACU GH. Victor-Elian 8;8;4=6
17. CIOROIANU F. Marius-Cristian 9,5;9,5;8=9
18. COJOCARU D. Cătălin 10;10;8=9
19. CONSTANTIN M. Victor 0;0;ABS.
20. CORNOIU A. Nicolae 10;8;8=8
21. COSTEA C. Marius-Cristinel 10;7,5;8=8
22. CREȚU I. Claudiu 0;0;ABS.
23. CREȚU I. Constantin-Alin 8;8;8=8
24. DELU E. Emilian-Sabin 8;8;5=7
25. DODIȚOIU Șt. Florin-Emil 6,5;6,5;7=7
26. DUMITRESCU F. Marian-Flavius 7;7;8=8
27. ENACHE I. Ionuț 10;9,5;8=9
28. FĂNUICĂ S. Marius-Cosmin 8,5;8,5;8=8
29. FEȚEANU D. Dumitru-Constantin 6;6;6=6
30 FIȘCUCI G. Florin 7;9;8=8
31 FLORESCU V.P. Mircea-Florentin 7;9;5=7
32 GĂRĂCEL M. Ion-Alin 8,5;8,5;8=8
33 GHEORGHE D. Adrian 0;0;ABS.
34 GHEORGHE D. Mircea-Aurelian 9;9;7=8
35 GRIGORIE V. Mihai-Andrei 7;8;5=6


GRUPA a II-a

Nr.
Crt. Numele şi prenumele
Notele
1 GOGAN I. Leonte-Gabriel 9;7,5;9=9
2 GUICIN D. Dimitrie-Vladimir 9;9;9=9
3 GULIE C. Mihai-Alexandru 7;7;8=8
4 HANGU GH. Georgeta 0;0;ABS.
5 IANC C. Matei 8;8;9=9
6 IANCU ȘT. Florinel-Ștefăniță 8;8;8=8
7 IERIMA M. Andrei 7;9;6=7
8 ILIE (MITRICĂ) A. Delia-Constantina 8,5;8,5;9=9
9 ILIUȚĂ Șt. Dragoș-Iulian 7;7;8=8
10 IONICĂ-GHEORGHIȚĂ I. Ionuț 8,5;8,5;9=9
11 IORDACHE M. Florin-Eugen 9;9;9=9
12 LĂSCULESCU D. Ionuț-Bogdan 9;9;9=9
13 LICUȚ D. Ionuț-Lucian 7;7,5;8=8
14 MANDA I. Emil-Paul 8;8;9=9
15 MANOLEA I.A. Lucian-Mihai 8,5;8,5;9=9
16 MARIN T. Gabriel-Viorel ECHIV. a II-a fac. 10
17 MATEI (CARAGHIN) V. Margareta 9;9;10=10
18 MĂRGINEANU N. Eugen 9;9;9=9
19 Pr. MITRICĂ V. Eugen 0;0;9=5
20 MODROIU I. Cătălin-Lucian 7,5;7,5;9=8
21 MOTORGA C. Marius-Alexandru 10;9,5;10=10
22 MUREANU N. Ion-Cristian 9,5;9,5;9=9
23 NEAGOE C. Florin-Nicolae 2;5;6=5
24 NICOLA C. Alin-Constantin 6;8;6=7
25 NIȚOAICA N. Călin 8;8;8=8
26 NIȚOIU J. Ionuț 8;9,5;9=9
27 OPREA D. Ioan 8;9,5;8=8
28 OPREAN B. Alexandru-Ion 9;9;9=9
29 OPRIȘOR I. Ilie-Bogdan 0;0;7=4
30 OZUNU M. Rudi-Mihail 0;0;7=4
31 PANĂ GH. Romică 8;8;9=9
32 PAPA C. Ion 7;7;7=7
33 PĂUN I. Octavian 8;10;8=9
34 PETRE I.T. Oana-Maria 10;10;10=10


GRUPA a III-a

Nr.
Crt. Numele şi prenumele
Notele
1 Pr. POIANĂ C. Mirel 0;0;ABS.
2 POPA C. Nicolae-Florentin 8;8;9=9
3 POPA T. Claudiu-Mihai 7;6;9=8
4 POPESCU A. Călin 5;5;5=5
5 POPESCU G. Gabriela 9;10;10=10
6 POSTOLE M. Dănuț-Ionuț 7,5;7,5;3=5
7 PUPĂZAN I. Sergiu-Cristinel 7;9;9=9
8 RADU D. Gheorghe-Ciprian 9;9,5;9=9
9 RAȚĂ GH. Daniel-Costinel 6;8,5;9=8
10 RĂDOI I. Mihai-Vasile 10;9,5;9=9
11 ROHOZNEANU M.I. Adrian 7;7;9=8
12 ROMAN E. Alexandru-Anghel 8;8,5;8=8
13 ROTARU V. Alina-Manuela 0;0;ABS.
14 RUSU V. Silviu-Nicolae 10;9;7=8
15 SANDA I. Florin-Nicolae 7,5;7,5;5=6
16 SANDU N. Mircea-Nicolae 9;9;9=9
17 SERAFIN N. Ion 8;8;7=8
18 SÂRBU I. Dragoș 0;0;8=4
19 SLĂMNOIU I. Gheorghe-Aurel 9;6,5;9=8
20 SOREANU A. Marius 9;8,5;9=9
21 SPÂNU D. Grigore-Daniel 9,5;9,5;4=7
22 STANCA I. Dumitru-Marius 7;7,5;8=8
23 STRÂMTU M. Ionuț 8;8,5;8=8
24 STROE I. Cristian-Gabriel 8,5;8,5;5=7
25 ȘOIMU G. Aurel-Vlăduț 10;9;9=9
26 TĂNASIE GH. Ion-Cătălin 10;7;6=7
27 TÂRZIU Al. Alexandru 8;8;8=8
28 TOBĂ C. Sorin-Ștefan 8;8;8=8
29 TOMA C. Ilie-Victor 0;0;7=4
30 TROACĂ P. Ionuț-Daniel 10;8;9=9
31 URZICEANU Gh. Ionela-Cristina 8;8;ABS.=4
32 VÂNĂTORU R. Florin 7;8;9=8
33 VOPSITORU M. Daniel 7;8,5;9=8
34 ZAMFIR T. George-Alexandru 7;8,5;ABS.=4

Nota 1: Verificare continuă, 20%
Nota 2: Test, 30%
Nota 3: Examen scris, 50%

Lect. univ. dr. Iulian Mihai Constantinescu

MEDIILE FINALE: DREPT CANONIC

UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA
FACULTATEA DE TEOLOGIE
DOMENIUL DE MASTER: TEOLOGIE ORTODOXĂ
SPECIALIZAREA: MISIUNE ȘI PASTORAȚIE
ANUL I, 2009-2010
SESINEA DE IARNĂ



1. Babolea A. – 10
2. Barbu E. – abs.
3. Cîmpeanu M. – 10
4. Constantin I. – 10
5. Cornescu I. – 9
6. Covei I. – 9
7. Crețescu E. – 10
8. Croitoru M. – 10
9. Daliu R. – 10
10. Dan C. – 10
11. Dană L. – abs.
12. Dăbuleanu M. – 10
13. Dănciulescu N. – 9
14. Diaconescu D. – 10
15. Dolana M. – 10
16. Firu C. – 10
17. Firu M. – 10
18. Gherghescu D. – 9
19. Goiceanu A. – abs.
20. Grecu C. – 9
21. Grigorie L. – 10
22. Hoară M. – 8
23. Irimia Ghe. – 7
24. Lăzărică N. – 10
25. Lica C. – 10
26. Marcu S. – 9
27. Marinescu D. – 7
28. Matei F. – 10
29. Măcăneață M. – 7
30. Mihală F. – 9
31. Nanu N. – 9
32. Necșoiu C. – abs.
33. Paraschiv P. – 6
34. Popa M. – abs.
35. Popescu F. – 6
36. Popescu P. – 8
37. Raicu C. – 7
38. Ruică D. – 10
39. Sanda N. – 10
40. Simion M. – 6
41. Sîrbu C. – 10
42. Studineanu A. – 10
43. Tălîngă F. – 9
44. Tănase I. – 10
45. Tănasie M. – abs.
46. Totu D. – 10
47. Trestianu V. – abs.
48. Tudorescu V. – 10
49. Vasile N. – 10
50. Vîrtosu Ș. – 10

Lect. Dr. Iulian Mihai L. Constantinescu

Notele de la parțial și mediile finale LEGISLAŢIE ÎN ASISTENŢA SOCIALĂ

FACULTATEA DE TEOLOGIE

Specializarea ASISTENŢĂ SOCIALĂ
Forma de învăţământ: ZI
ANUL I, 2009-2010

Legislație în asistența socială

Sesiunea de iarnă, 2010



1
BACIU S. Irina-Iuliana
ABS
2
BĂLUŢOIU G. Anca-Elena
6;9/8
3
BARBU I. Alexandra-Beatrice
9;10/10
4
BÎZGĂ C. Constantina-Costiana
9;10/10
5
BERBEC M. Mioara-Andreea
6;9/8
6
BOLOGA I.S. Alexandra-Andreea
9;9/9
7
BRANE S. Ionica-Mihaela
ABS
8
BURSUC GH. Bogdan-Marius
7;8/8
9
CEAFĂR I. Roxana-Elena
8;10/9
10
CIOCAN I. Veronica
10;10/10
11
CIOCHINĂ N. Bogdan-Vasile
9;10/10
12
CIOLPAN P. Raica-Isaura
9;10/10
13
COPOTOIU GH. Maria-Mirela
8;10/9
14
CRĂCEA G. Mădălina-Roxana
10;9/10
15
CRUŢAN I. Roxana-Nicoleta
7;10/9
16
DECA I. Silvia
8;9/9
17
DESEANU (MIA) GH. Sanda
9;9/9
18
DINU D. Nicolae-Mitel
ABS
19
DOBRE D. Dorina
8;10/9
20
DOBRINOIU N. Livia
9;10/10
21
DRAGNEA (HINTEA) F. Elena
10;10/10
22
DUŢĂ M.S. Speranţa-Teodora
8;9/9
23
GANEA J. Anca-Maria
8;10/9
24
GÎTAN M. Mirela-Iuliana
10;10/10
25
GHEORGHE A.C. Angela-Karla
9;10/10
26
GOGOŞANU F. Valentina-Mihaela
9;10/10
27
GOGOŞEANU D. Alexandra-Mihaela
7;10/9
28
GRĂDINARU D. Daniela-Ştefania
10;10/10
29
ILIE S. Simona-Mirela
6;10/8
30
ILIESCU C. Mihaela-Andra
10;9/10
31
ION C. Elena
8;9/9
32
IONAŞCU M. Elena-Cristina
7;8/8
33
IVANOVICI D. Gabriel
6;7/7
34
LĂCĂTUȘU I. Raluca
ABS
35
MITĂ E. Sorina-Ileana
9;8/9
36
MOCANU T. Livia-Cătălina
8;9/9
37
NECULA D. Liliana
8;9/9
38
NICULESCU C. Mihaela-Adelina
8;10/9
39
OTTU D. Nica-Monica
10;10/10
40
PASCU V. Lucreţia
10;10/10
41
PîRVAN V. Cristina-Mihaela
8;10/9
42
POPA S. Florentina
9;10/10
43
POPESCU V. Florin-Ștefan
ABS
44
PREDESCU M. Ioana-Cristina
8;10/9
45
SADOVEANU G. Alexandru-Ionuţ
6;9/8
46
STAN GH. Nicuşor
8;9/9
47
STĂNESCU F. Ani-Nicoleta
8;10/9
48
STOIAN V. Mădălina-Gabriela
9;10/10
49
STUPARU I. Ana-Elena
10;10/10
50
ȘTEFĂNESCU P. Magdalena
ABS
51
TĂNASIE I. Nicoleta
8;8/8
52
TUDOR-PRIPOIU GH. Tatiana
6;9/8
53
VLAD I. Mirela-Corina
10;10/10
54
VOICU S. Lucica
8;9/9

Lect. Dr. Iulian Mihai Constantinescu

Papa propune DREPTATEA ca temă de reflecţie pentru Postul Mare

05.02.2010, Vatican (Catholica) - “Dreptatea lui Dumnezeu vine prin credinţa în Isus Cristos” (Romani 3,21-22) este tema pe care Papa Benedict al XVI-lea a dorit să o pună în centrul reflecţiei sale pentru Postul Mare din acest an. În secolul al III-lea, juristul roman Ulpiano a definit dreptatea ca “a da fiecăruia ce este al său”. Dar ce este acest “al său”? Aceasta este întrebarea pe care Sfântul Părinte o pune în introducerea textului. Papa atrage atenţia că pentru a se bucura de o existenţă în deplinătate, omul are nevoie de ceva mai intim care poate să îi fie acordat numai în mod gratuit: “omul trăieşte din acea iubire pe care numai Dumnezeu i-o poate comunica”.

În orice caz, Pontiful explică faptul că bunurile materiale sunt “utile şi necesare”, şi face referire la faptul că Isus s-a preocupat “să vindece bolnavii” şi “să sature mulţimile care îl urmau”. În Mesajul său, Papa Benedict al XVI-lea avertizează cu privire la pericolul identificării cauzei nedreptăţii într-un element extern, eroare adesea adoptată de multe ideologii moderne, şi afirmă că acest mod de a gândi este “naiv şi miop”. “Nedreptatea, rod al răului, nu are rădăcini în mod exclusiv exterioare; are originea în inima omului, unde se găsesc germenii unei misterioase convieţuiri cu răul”.

“Omul este făcut fragil de un impuls profund, care îl răneşte în capacitatea de a intra în comuniune cu celălalt”, făcându-l să simtă “înlăuntrul său o stranie forţă de gravitaţie care îl face să se închidă în sine însuşi, să se afirme deasupra şi împotriva celorlalţi: este egoismul, consecinţă a păcatului originar”. Papa se referă aşadar la Geneză, explicând că Adam şi Eva “au înlocuit logica încrederii în Iubire cu aceea a suspectării şi a competiţiei; logica primirii, a aşteptării cu încredere de la Celălalt, cu aceea plin de anxietate a acaparării şi a acţionării de la sine, experimentând ca şi rezultat un sentiment de nelinişte şi de incertitudine”.

Papa Benedict al XVI-lea explică şi termenul ebraic “sedaqah”, semnificând “acceptarea deplină a voinţei Dumnezeului lui Israel”, ce duce la “echitate faţă de aproapele”. “Dumnezeu este atent la strigătul celui nefericit şi ca răspuns cere să fie ascultat”. De aceea, pentru ca omul să fie cu adevărat drept, trebuie să iasă “din acea iluzie a auto-suficienţei, din acea stare profundă de închidere, care este originea însăşi a nedreptăţii”. Pontiful arată că în Cristos dreptatea lui Dumnezeu ajunge la deplinătatea ei. O dreptate care “care vine din har, unde nu omul este cel care repară, cel care se vindecă pe sine însuşi şi pe ceilalţi”, dar şi o dreptate în care iubirea lui Dumnezeu se deschide “până la extrem”.

În faţa acestei realităţi, Papa îşi pune încă o întrebare: “Ce dreptate este acolo unde dreptul moare pentru cel vinovat şi vinovatul primeşte în schimb binecuvântarea care i se cuvine dreptului?”. Aici, răspunde el, se manifestă “dreptatea divină”, “în mod profund diferită de cea omenească”, având în vedere că nedreptăţile umane au fost plătite cu un preţ “cu adevărat exorbitant”: “dreptatea Crucii”. În faţa acesteia, “omul poate să se revolte”, dar cel care primeşte acest dar reuşeşte să iasă “din iluzia autosuficienţei pentru a descoperi şi a accepta propria nevoie – nevoie de ceilalţi şi de Dumnezeu, exigenţa iertării Sale şi a prieteniei Sale”.

Pentru ca să se întâmple acest lucru, este indispensabil “a accepta că am nevoie ca un Altul să mă elibereze de `al meu`, pentru a-mi da în mod gratuit `al Său`”, şi aceasta are loc în Sacramente, mai ales în Spovadă şi Euharistie. Sfântul Părinte încheie aşadar Mesajul său invitând omul să primească dreptatea “cea mai mare”: “aceea a iubirii, dreptatea celui care se simte în orice caz mai mult datornic decât creditor, pentru că a primit mai mult decât putea să se aştepte”. Această dreptate îl împinge “să contribuie la formarea unor societăţi drepte, unde toţi să primească ceea ce este necesar pentru a trăi după propria demnitate de oameni şi unde dreptatea este însufleţită de iubire”.

O mare personalitate a Bisericii noastre și un reper actual: Mitropolitul-canonist Andrei Șaguna. Pe când canonizarea ierarhului de peste munți?

de Iulian Mihai L. Constantinescu

În anul 2008 s-au împlinit 200 de ani de la naşterea Mitropolitului-canonist Andrei Şaguna şi 135 de la trecerea sa la Domnul, personalitate marcantă a Bisericii şi culturii românilor, dar, prin activitatea sa culturală, pastorală şi social-politică, impunându-se în întreaga Ortodoxie ecumenică, o mărturie în acest sens stând lucrările sale de Drept canonic traduse în principalele limbi ale Ortodoxiei, precum şi numeroasele referinţe la Statutul Bisericii din Transilvania şi la Compendiul său de Drept canonic, atât în lumea ortodoxă, cât şi în cea romano-catolică. Astfel, în 2008, în Biserica Ortodoxă Română, au avut loc mai multe manifestări ştiinţifice, simpozioane, conferinţe, colocvii, însă, un eveniment editorial important fiind publicarea volumului colectiv Mitropolitul Andrei Şaguna, creator de epocă în istoria Bisericii Ortodoxe din Transilvania, din iniţiativa Mitropolitului Prof. Dr. Laurenţiu Streza al Ardealului, regăsind aici frumoasele cuvinte ale Patriarhului Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitul Dr. Daniel, care afirma: „Ierarh erudit şi patriot statornic, Mitropolitul Andrei Şaguna era în acelaşi timp un om harnic şi un păstor înţelept, care ştia să se folosească de momente şi împrejurări favorabile pentru a apăra şi promova identitatea şi demnitatea românilor ortodocşi din Transilvania. El a unit, în mod pilduitor, mărturisirea credinţei ortodoxe cu dezvoltarea culturală şi socială a vieţii românilor ortodocşi din Transilvania” .

Despre Mitropolitul-canonist Andrei Şaguna s-a scris foarte mult . Acest fapt este justificabil având în vedere faptul că Şaguna a fost cea mai reprezentativă personalitate a românilor ardeleni din secolul al XIX-lea, fiind, după cum afirma istoricul bisericesc ortodox român, Părintele Acad. Prof. Dr. Mircea Păcurariu, „ierarhul cu cele mai multe realizări pe plan naţional-politic, organizatoric-bisericesc, cultural şi social din toată istoria Bisericii noastre (Biserica Ortodoxă Română, n.n.). Ar putea fi comparat doar cu românul Petru Movilă, mitropolitul Kievului, care cu două secole înainte de el ridicase Biserica Ortodoxă din Ucraina şi Bielorusia din starea de umilinţă în care se găsea, sub stăpânire polono-catolică, la o strălucire la care contemporanii lui nici nu s-ar fi gândit. De altfel, există multe similitudini între ei” . Între numeroasele elogii aduse mitropolitului Şaguna, menţionăm o poziţie avizată a celui mai mare dogmatist ortodox al secolului al XX-lea, Părintele Prof. Dumitru Stăniloae care, într-un articol publicat după un manuscris în Revista Teologică de la Sibiu (75, 1993), numit La începutul Ortodoxiei contemporane din Transilvania a fost Şaguna, făcea următoarea afirmaţie: „Mitropolitul Andrei Şaguna a adus în conducerea Bisericii Ortodoxe din Transilvania o energie neobosită şi o bogăţie excepţională de însuşiri şi preocupări, care l-au făcut în stare să redea acestei Biserici posibilitatea să satisfacă multiplele trebuinţe ce se impuneau poporului român în vremea mai nouă şi în situaţia unei existenţe periclitate, datorită ameninţării lui de către stăpânirea maghiară şi de uniatism” .
Andrei Şaguna s-a născut în 1808 la Mişcolţ (Ungaria) într-o familie macedo-română, fiind botezat în biserica ortodoxă a comunităţii române-greceşti, crescut şi educat în credinţa ortodoxă, deşi într-un timp tatăl său, trecând printr-o situaţie materială dificilă, înclina spre a-şi creşte copiii în credinţa catolică, datorită diferitelor promisiuni de ordin material. A urmat şcoala greco-valahă la Mişcolţ, gimnaziul superior al călugărilot pietişti din Pesta, urmând apoi studii de Filosofie şi Drept la Universitatea din Pesta (1826-1829), precum şi studii de teologie ortodoxă la Vârşeţ. Cu binecuvântarea mitropolitului Ştefan Stratimirovici al Carloviţului, a intrat în monahism în mănăstirea Hopovo (în 1833), cu numele Andrei, fiind numit şi profesor la Seminarul din Carloviţ, iar din 1842 a funcţionat ca profesor la secţia română a Seminarului teologic din Vârşeţ. Deşi a trăit şi s-a format între sârbi, totuşi nu şi-a uitat sentimentele româneşti, îndreptându-şi întotdeauna atenţia spre poporul său .
Anul 1846 a marcat o nouă epocă în viaţa arhimandritului Andrei Şaguna, dar şi în viaţa românilor din Transilvania, întrucât, după moartea episcopului Vasile Moga (1845) de la Sibiu, tânărul Andrei Şaguna a funcţionat ca vicar general al episcopiei vacante, fiind recunoscut ca episcop de către Curtea de la Viena în 1848, în urma alegerilor din 2 decembrie 1847 de la Turda. Fără a i se impune condiţii umilitoare, precum episcopului Vasile Moga în 1810, Andrei Şaguna a fost sfinţit episcop al românilor ortodocşi din Transilvania şi Ungaria, în aprilie 1848, de către mitropolitul Iosif Raiacici, în catedrala Mitropoliei din Carloviţ, cu acest prilej episcopul Andrei rostind un discurs care trasează direcţiile activităţii sale, mai precis conturează un adevărat program reformator al Bisericii Ortodoxe pe baza Sfintei Scripturi şi a dreptului canonic : „Se cere de la mine ca, prin ocârmuirea mea, să se pună în lucrare reînvierea diecezei noastre transilvane, şi reînvierea aceasta să corespundă trebuinţei Bisericii, mântuirii poporului şi spiritului timpului” , propunându-şi trei obiective principale şi anume: mult dorita emancipare a Bisericii românilor din Tansilvania de sub jurisdicţia Bisericii sârbe, autonomia ei; restaurarea vechii mitropolii a românilor din Transilvania; contribuţia la ridicarea nivelului intelectual şi economic al clerului şi credincioşilor . Punerea în practică a acestor deziderate şi atingerea scopului final, l-au făcut pe Mitropolitul Andrei Şaguna, pe lângă unul dintre marii părinţi ai ştiinţei Dreptului canonic ortodox, cel mai mare conducător, organizator şi reformator bisericesc al secolului al XIX-lea în sânul Bisericii Ortodoxe de Răsărit.
Într-o lucrare de mare importanţă şi de actualitate , având în vedere sursele sale bibliografice pentru cunoaşterea aprofundată a vieţii şi activităţii mitropolitului Andrei Şaguna, a tânărului teolog luteran Johann Schneider, originar din Transilvania şi stabilit în Germania, sunt explicate detaliat direcţiile activităţii mitropolitului Şaguna, care, a pus în legătură reînvierea diecezei cu trebuinţele Bisericii, cu mântuirea poporului şi cu spiritul timpului. Astfel, Şaguna are ca centru şi punct de plecare în activitatea sa, Biserica, trebuinţele Bisericii, fiind deosebit de important să se înţeleagă liniile principale ale ecleziologiei mitropolitului. Într-o vreme tulbure din punct de vedere politic, când trebuia să existe o rezistenţă împotriva spiritului necreştinesc al timpului la care contribuiseră din plin şi legile austriece din mai 1868, mântuirea poporului ortodox transilvănean în Biserică era însoţită în gândirea mitropolitului Şaguna de emanciparea naţională, înţelegându-se aici prin spiritul timpului o conlucrare activă, în spaţiul bisericesc, a tuturor membrilor Bisericii, deci şi a laicilor la conducerea şi administrarea Bisericii (întărirea principiului canonic constituţional bisericesc pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii). Ocârmuirea lui Şaguna şi organizarea bisericească din acest ţinut greu încercat, în acest context, nu se puteau întemeia decât pe „Cartea Cârmă” a Ortodoxiei (gr. Pédalion), adică pe colecţia de canoane şi de legi bisericeşti deosebit de importantă pentru perioada post-bizantină , întocmită de călugării Nicodim Aghioritul şi Agapie (sec. XVIII) şi care a fost tradusă în limba poporului de învăţatul mitropolit al Moldovei, Veniamin Costachi şi publicată la Neamţ în 1844, dar şi pe valoroasele comentarii ale canoniştilor clasici ai secolului al XII-lea, Teodor Balsamon, Ioan Zonaras şi Alexie Aristenos, publicate în Sintagma ateniană, în 6 volume, în perioada 1852-1859, la Atena, de renumiţii profesori şi jurişti greci, G. A. Rallis şi M. Potlis.
Pentru a se înţelege situaţia Bisericii Ortodoxe a românilor din Transilvania şi din Imperiul austriac în general, pentru a se înţelege acţiunea Mitropolitului Andrei Şaguna şi principiile promovare, este relevant a se vedea Petiţia românilor adunaţi la Blaj în 3-15 mai 1848, adunare la care a participat şi episcopul Andrei Şaguna şi alţi clerici , prin care se cereau: egalitatea în drepturi a românilor cu celelalte naţiuni; înfiinţarea de şcoli româneşti în toate localităţile; folosirea limbii române în administraţie; Biserica românilor să fie neatârnată de ierarhii străine şi egală în drepturi cu celelalte Biserici din Transilvania; reînfiinţarea Mitropoliei Ortodoxe a Transilvaniei şi să fie aleşi episcopi români pentru eparhiile ortodoxe din Transilvania. Aceste revendicări erau fireşti în contextul în care românii ortodocşi nu beneficiau de libertăţile celorlalţi de alte confesiuni şi naţionalităţi, în lupta lor pentru emancipare accentuând principiul libertăţii tuturor religiilor, acesta fiind un principiu fundamental la alcătuirea statului român .
Astfel, pe lângă valoroasa operă canonică a Mitropolitului Şaguna, o mare realizare a sa a fost restaurarea vechii Mitropolii a românilor ortodocşi din Transilvania, prin invocarea principiilor istoric şi etnic (can. 34 apostolic), reorganizând-o pe baza Statutului Organic, la temelia căruia se găseau principiile autonomiei, sinodal şi constituţional bisericesc sau organic, adică pe baza tradiţiei Bisericii primare . După numeroase opoziţii din partea ministrului cultelor Leo Thun, a Bisericii sârbe şi a Bisericii Unite din Transilvania, Andrei Şaguna a reuşit prin justificări argumentate canonic să reactivere mitropolia, primind în decembrie 1864 „autograful imperial” de reînfiinţare a Mitropoliei Ortodoxe a Transilvaniei, având trei eparhii: Arhiepiscopia Sibiului, Episcopia Aradului şi Episcopia Caransebeşului. Aşadar, în ciuda faptului că a fost foarte controversat , Statutul Organic al lui Şaguna a fost adoptat cu unele modificări de către Congresul Naţional bisericesc, reuşindu-se prin promovarea autonomiei faţă de stat să se evite amestecul din partea autorităţilor politice în treburile bisericeşti, iar prin susţinerea principiului constituţional bisericesc, colaborarea între clerici şi laici în conducerea treburilor bisericeşti pentru evitarea absolutismului ierarhic, adică participarea elementului laic la exercitarea puterii conducătoare la toate nivelurile organizării bisericeşti, cu excepţia competenţelor specifice ierarhiei. Statutul Mitropolitului Şaguna, cea mai importantă constituţie bisericească a secolului al XIX-lea, a păstrat tradiţia instituţiilor biblice şi a canoanelor bisericeşti , fiind baza statutelor viitoare ale Bisericii Ortodoxe Române până astăzi.

Un proiect actual de cercetare ştiinţifică la Viena

Apreciem faptul că astăzi, la Universitatea din Viena, există un proiect de cercetare ştiinţifică (P16017), din 2002, cu tema: Canonişti ortodocşi şi politicieni în Imperiul Austriac, având drept coordonator pe profesorul de Drept, Richard Potz, în cadrul Institut für Recht und Cultul Abteilung für Staatskirchenrecht[1], în care sunt implicaţi şi alţi jurişti şi canonişti, precum: Eva Synek, Thomas Mark Németh sau profesorul grec, Spyros Troïanos. Sper ca acest proiect să-şi atingă scopul, reevaluarea şi revalorizarea operei canonice a celor mai importanţi canonişti ortodocşi din secolul al XIX-lea, menţionând aici patru canonişti, cu contribuţii esenţiale la naşterea şi dezvoltatea ştiinţei Dreptului canonic în Biserica Ortodoxă: Mitropolitul Andrei Şaguna, Episcopul Nicodim Milaş, dar şi politicienii jurişti şi canonişti, Profesorul Joseph Zhishman şi Mihalis Potlis, între aceştia existând unele legături fireşti, mai ales că au activat în graniţele Imperiului austriac, unde s-a născut în Ortodoxie, mult mai târziu comparativ cu Biserica Romano-Catolică, ştiinţa Dreptului canonic ortodox. În ciuda contribuţiei importante a acestor canonişti, opera lor a fost oarecum insuficient pusă în lumină, asta încercând să realizeze proiectul de la Viena, în centru stând profesorul Joseph Zhishman prin aportul său deosebit la ridicarea ştiinţifică a învăţământului teologic ortodox la Cernăuţi (şi prin îndrumările studenţilor ortodocşi la Viena, viitori profesori de teologie la Cernăuţi) şi prin facilitarea de burse acordate ortodocşilor la Viena şi în alte ţări, urmând figura impunătoare a Mitropolitului Andrei Şaguna, prin opera sa canonică şi prin implicarea activă în înfiinţarea de şcoli teologice şi laice. Nu contestăm şi ideile politice, precum şi implicarea în viaţa politică a acestor jurişti şi canonişti, acestea fiind fireşti în contextul socio-politic al secolului al XIX-lea când naţiunile ortodoxe au luptat împotriva regimurilor străine pentru câştigarea drepturilor lor fireşti şi pentru autodeterminare, în cadru etnic, mai apoi în state independente şi cu Biserici autocefale, independente din punct de vedere bisericesc, jurisdicţional-administrativ.

Aşadar, acest proiect de cercetare al juriştilor vienezi actuali doreşte să evidenţieze, atât contribuţia canonică şi actele politice ale canoniştilor şi juriştilor secolului al XIX-lea, cât şi actualitatea implicării acestor canonişti în iniţierea şi dezvoltarea învăţământului academic teologic ortodox, încadrat în universităţi de stat, în cadrul căruia se preda şi Dreptul canonic, ca disciplină academică aparte teologică şi juridică, pe temelia tratatelor sistematice de Drept canonic alcătuite de canoniştii mai sus menţionaţi. Menţionăm că juriştii vienezi, singurii care se ocupă astăzi în mod expres, alături de profesorul Troïanos, de contribuţia canonică a acestor patru canonişti ai secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea, au reuşit să publice chiar un volum de Drept al Bisericii Ortodoxe[2] în 2007, precum şi alte studii în reviste de specialitate, Eva Synek cu privire la Andrei Şaguna, Thomas Mark Németh privind opera şi acţiunile profesorului Joseph Zhishman, prof. Spyros Troïanos privind opera lui Mihalis Potlis şi J. Zhishman, despre episcopul canonist Nicodim Milaş scriind părintele sârb Luka Novakovici, directorul bibliotecii patriarhale din Belgrad, care l-a sprijinit şi pe tânătul teolog luteran Johann Schneider să întocmească o valoroasă teză de doctorat, susţinută la Universitatea din Erlangen în 2004, privind viaţa şi opera marelui Mitropolit canonist al românilor, Andrei Şaguna[3].

În acest context, menţionăm că opera şi întreaga activitate juridic-canonică, politică şi educaţional-ştiinţifică a celor patru canonişti nu este astăzi suficient de cunoscută în lumea ortodoxă, în ciuda citării în lucrările de specialitate a operelor lor canonice, neexistând studii sistematice privind contribuţia acestor mari canonişti ortodocşi. Spre exemplu, în Biserica Ortodoxă Română opera canonică a profesorului J. Zhishman nu este tradusă, fiind numai la îndemâna celor care cunosc limba germană, nefiind cunoscută nici activitatea sa academică. Despre episcopul Nicodim Milaş nu avem multe date, doar tratatul său de Drept bisericesc oriental şi comentariile la canoane fiind traduse în limba română încă din primele decenii ale secolului al XX-lea, iar despre Mihalis Potlis făcându-se referire numai în ceea ce priveşte opera sa şi a profesorului G. Rallis, Sintagma ateniană (Atena, 1852-1859), nefiind tradusă în limba română. Cu privire la Mitropolitul-canonist Andrei Şaguna, pe lângă opera sa literară (între care şi lucrările de Drept canonic), s-au impus cu precădere studiile de istorie bisericească, existând prea puţine lucrări de Drept canonic care să evalueze opera sa canonică şi organizarea Bisericii românilor ortodocşi din Transilvania şi Ungaria pe baza Statutului Organic.

---

[1] Vezi detalii la http://www.univie.ac.at/recht-religion/, 15.11.2009.

[2] A se vedea aici Richard POTZ, Eva SYNEK, unter Mitarbeit von Spyros Troianos, Orthodoxes Kirchenrecht, Eine Einführung, Kirche und Recht 25, Herausgegeben von Herbert Kalb, Richard Potz und Brigitte Schinkele, Verlag: Plöchl Druck-GmbH, Freistadt, 2007.

[3] Vezi aici Der Hermannstädter Metropolit Andrei von Şaguna Reform und Erneuerung der orthodoxen Kirche in Siebenbürgen und Ungarn nach 1848 (Studia Transylvanica, Band 32), Böhlau Verlag, Köln Weimar Wien, 2005. Despre această lucrare, a ultimului istoriograf al Mitropolitului Andrei Şaguna, istoricul bisericesc luteran Johann Schneider, putem afirma că izvoarele şi vasta sa bibliografie, stilul clar, plăcut şi comprehensibil, documentarea aprofundată a evenimentelor cu caracter istoric şi revalorizarea operei canonice a Mitropolitului Andrei Şaguna, pe lângă actualitatea practică a temei, recomandă această operă tuturor teologilor, istoricilor şi canoniştilor pentru o redescoperire în actualitate a tezaurului nepieritor al operei celui mai mare Mitropolit ortodox al românilor.