Ministrul propus de Victor Ponta pentru Educatie, Corina Dumitrescu si sotul ei, deputatul PSD Cristian Dumitrescu, au fost dati in judecata, in anul 2007, pentru plagiat. Ce doi sunt profesori la Universitatea Crestina Dimitrie Cantemir si au fost acuzati de Octavian Manolache, autorul mai multor carti de drept, ca au copiat in cartea lor pasaje intregi din lucrarile sale.
Octavian Manolache, profesor conferentiar doctor in drept, absolvent summa cum laude, premiat de Academia Romana pentru una dintre lucrarile sale de drept, a declarat ca “procesul a avut multe termene, demne de CEDO, insa, doamna Dumitrescu nu s-a prezentat niciodata. Nu m-am intalnit cu ea, doar cu avocatii dumneaei”.
Lucrarea despre care Octavian Manolache spune ca face obiectul plagiatului se numeste “Drept comunitar: Cele patru libertăţi fundamentale. Politici comunitare” si a fost publicata de autor in 1999, la editura All Beck. Manolache sustine ca a regasit pasaje intregi, copiate integral din cartea sa, in lucrarea sotilor Dumitrescu “Distante care apropie – Integrarea Romaniei in Uniunea Europeana”, publicata in anul 2002 de editura Scripta.
“Ceea ce este foarte ciudat este faptul ca au pastrat inclusiv numerele articolelor legislative amintite de mine, in conditiile in care, acestea nu mai erau valabile in 2002 dupa adoptarea tratatului de la Amsterdam din 1999, prin care s-a modificat numerotarea articolelor”, spune Octavian Manolache, citat de Evz.
Dupa desemnarea sa ca ministru al Educatiei in Cabinetul Ponta, Corina Dumitrescu a fost acuzata ca se afla in stare de incompatibilitate potrivit legii educatiei. Potrivit Legii Funeriu rectorii nu au voie sa ocupe functii de demnitate publica, iar Corina Dumitrescu este si membru CSM din partea societatii civile.
Corina Dumitrescu este si presedintele Asociatiei Universitatilor Particulare din Romania si a dat statul roman in judecata pentru criteriile de evaluare a universitatilor. Ministerul Educatiei a castigat procesul in prima instanta, dupa ce Curtea de Apel a respins solicitarea AUPR de a se retrage ordinul de ministru privind clasificarea universitatilor. Decizia nu este definitiva si poate fi atacata cu recurs.
Rectorul Universitatii Crestine Dimitrie Cantemir, Corina Dumitrescu este unul dintre sustinatorii reglemantarii care da dreptul membrilor fondatori sa isi insuseasca patrimoniul universitatilor private la desfiintarea acestora. Reglementarea a fost sustinuta Catalin Croitoru, demisionar din PDL in ziua motiunii si de Cristian Dumitrescu, sotul doamnei, presedinte al Comisiei de invatamant din Camera deputatilor.
Corina Dumitrescu a fost acuzata in 2006 de Monica Macovei ca si-a luat licenta de notar la limita legii, fara examen. Macovei a acuzat atunci mai multi magistrati, sprijiniti de PSD, ca ar fi facilitat intrarea in Notariat fara examen. Sotiile membrilor PSD Miron Mitrea si Cristian Dumitrescu erau atunci pe lista de acuzati ai ministrului Justitiei.
Presa a desoperit ca desi ministrul desemnat pentru Educatie si-a trecut in cv ca a frecventat in 1996 cursurile Universitatii Stanford din SUA pentru care a obtinut o diploma, acest lucru nu este real. Eplicatia ministrului ca a participat la un stagiu de pregatire in drept intrenational la Institutul Hoover a fost demontata chiar de oficialii Institutului. “Institutul Hoover nu sustine cursuri, asa ca aceasta persoana despre care ne-ati scris nu ar fi putut studia aici, cel mult poate a vizitat Institutul in alta calitate”, este poziția oficiala a institutului, citata de realitatea.net.
Mai mult decat atat, mai multi profesori universitari i-au adresat o scrisoare deschisa premierului desemnat Victor Ponta, prin care ii cer acestuia sa retraga nominalizarea Corinei Dumitrescu pentru portofoliul de ministru al Educatiei.
Puteti citi argumentele profesorilor universitari din Scrisoarea deschisa aici.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu