Scandalul a început atunci când un deputat PDL, Doiniţa Chircu, l-a interpelat pe ministru despre o lucrare despre care spune că ar fi plagiată. Mang a precizat că dacă se va dovedi că e vinovat, va demisiona imediat din funcţia de ministru.
Apoi, liderul PDL, Emil Boc, a prezentat, într-o conferinţă de presă, un articol al actualului ministru al Educaţiei pe care acesta l-ar fi publicat în 2003 la Craiova şi care, conform PDL, reprezintă "în integralitate o copie a unui alt articol ştiinţific al unor autori japonezi". "Demisia este necesară şi evidentă. Este inadmisibil să ai în fruntea Ministerului Educaţiei un om care din nefericire a fost promovat pe bază de plagiat", a spus Emil Boc.
El a arătat că nu are nimic cu Ioan Mang, îl respectă, dar a repetat faptul că în fruntea Ministerului Educaţiei "nu are ce căuta" o persoană cu o carieră "fundamentată pe plagiat".
Emil Boc a susţinut că întreaga operă academică a lui Mang "este una de plagiat între 80 şi 90%" şi a apreciat că numirea acestuia în fruntea Ministerului Educaţiei "arată uriaşele interese" care există la acest minister pentru a schimba Legea educaţiei.
Ioan Mang este succesorul Corinei Dumitrescu, cea care a fost propunerea iniţială a premierului Victor Ponta, dar s-a retras după ce în CV-ul său au fost descoperite câteva greşeli elementare de gramatică. Dumitrescu a dat vina pe cel care a transcris CV-ul, dar a acceptat să îşi depună mandatul, încredinţat ulterior lui Mang.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu