Ministrul Educaţiei, Ioan Mang, şi-a dat demisia din funcţie, a anunţat premierul Victor Ponta, la finalul şedinţei de guvern. Gestul lui Mang apare în urma nenumăratelor acuzaţii de plagiat care au apărut în ultima vreme. Premierul i-a aprobat demisia.
Ponta a precizat că asigurarea interimatului de către Liviu Pop a fost acceptată de preşedintele Traian Băsescu.
"Ioan Mang mi-a solicitat astăzi să îşi înceteze activitatea ca ministru având în vedere situaţia în care a fost pus, acuzaţii care mai de care venite într-o sarabandă pe care o cunoaştem, pornite şi susţinute de către cei din PDL şi UDMR. Din punctul meu de vedere, mang are în acest moment mâinile dezlegate să-şi poată apăra imaginea, prestigiul şi munca de atâţia ani şi sunt absolut convins că, în zilele următoare, fără a mai avea presiunea acestei funcţii care se dovedeşte mult mai dificilă decât am crezut vreodată, va restabili adevărul şi mă va ajuta şi pe mine, şi probabil şi pe dumneavoastră, să înţelegem exact ce s-a aflat în spatele acestor atacuri repetate asupra celor care au fost nominalizaţi pentru funcţia de ministru al Educaţiei", a spus Ponta.
Ioan Mang este cel de-al doilea ministru al Educaţiei care renunţă la mandat din Guvernul Ponta. Prima a fost Corina Dumitrescu, acuzată că şi-a falsificat CV-ul.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu