În luna ianuarie 2003, s-au împlinit 20 de ani de la promulgarea noului Cod de Drept Canonic (25 ianuarie 1983), iar în aceşti 20 de ani, s-a putut constata, după cum a afirmat Sfântul Părinte cu ocazia acestei aniversări, "cât de multă nevoie avea Biserica de un nou Cod".
Într-un interviu pe care preşedintele Consiliului Pontifical pentru Textele Legislative, Arhiepiscopul Julián Herranz, l-a acordat Agenţiei Fides, acesta subliniază cu claritate importanţa Codului pentru viaţa Bisericii.
- Ce importanţă a avut promulgarea actualului Cod de Drept Canonic pentru viaţa eclezială?- În actul de promulgare a noului Cod, Papa Ioan Paul al II-lea a spus că acesta este rodul unui mare efort de traducere în limbaj canonic a doctrinei Conciliului Vatican II. Fericitul Papă Ioan al XXIII-lea, de fapt, când a anunţat convocarea Conciliului Vatican II, a dorit şi reforma Codului de Drept Canonic, ca o "încununare a Conciliului". Iar astăzi, după douăzeci de ani deja, Codul s-a dovedit a fi un instrument valid atât pentru conducerea Bisericii, cât şi pentru promovarea unei mai ample participări a credincioşilor laici la misiunea Bisericii, potrivit condiţiei lor.
Datorită promulgării Codului din 1983 şi reînnoirii serioase a ştiinţei canonice, s-a depăşit deja atitudinea anti-juridică de după Conciliu, şi de aceea se speră că se va acorda o mai mare grijă pregătirii miniştrilor sacri în cunoaşterea cuvenită a legilor Bisericii.
Aş vrea să subliniez în plus că nu numai noul Cod al Bisericii latine, ci întregul Corpus Iuris Canonici reflectă în mod deplin, atât în principiile de bază, cât şi în formularea normelor, natura proprie a Poporului lui Dumnezeu, Trup Mistic al lui Cristos, "communio spiritualis" de credinţă, de speranţă şi de iubire şi, totodată, compendiu vizibil, societate dotată cu organisme ierarhice (cfr. `Lumen gentium`, 8). Tocmai imposibilitatea absolută a separării acestor două realităţi - carismatică şi instituţională - este cea care asigură Dreptului Canonic şi Legii ecleziastice caracterul specific juridic al său, propria identitate şi finalitate.
- Unul dintre punctele cele mai discutate în timpul Conciliului Vatican II a fost acela referitor la participarea laicilor la misiunea Bisericii. Ce noutate a adus Codul în acest domeniu? A răspuns Codul în mod adecvat la aşteptările conciliare şi la nevoile Bisericii în faţa provocărilor celui de-al treilea mileniu?- Vocaţia universală la sfinţenie şi la apostolat, proclamată în capitolul al V-lea din Constituţia dogmatică `Lumen gentium`, a fost un punct fundamental al Conciliului Vatican II, şi dobândeşte o importanţă deosebită relativ la laici, deoarece scoate în evidenţă faptul că şi ei sunt chemaţi să fie sfinţi şi să răspândească Evanghelia. Nu este aşadar surprinzător faptul că noul Cod de Drept Canonic a introdus două noi titluri cu 24 de canoane, care stabilesc cu claritate şi forţă drepturile şi îndatoririle tuturor credincioşilor, precum şi drepturile şi îndatoririle specifice credincioşilor laici.
Este vorba despre o amplă normativă care respectă şi tutelează legitima lor libertate de acţiune, corespunzătoare responsabilităţilor lor personale, pe care le exercită din proprie vocaţie în căutarea Împărăţiei lui Dumnezeu "ocupându-se de cele vremelnice şi orânduindu-le după voinţa lui Dumnezeu" (cfr. `Lumen gentium`, 31), în viaţa şi activităţile de zi cu zi, în familie, prin muncă, prin angajamentele sociale şi politice, etc. Se poate înţelege bine cât poate contribui noul Cod de Drept Canonic - dacă normele sale sunt bine cunoscute şi aplicate - la necesităţile misionare ale Bisericii în faţa provocărilor noului Mileniu.
- Însă în afara acestui rol propriu laicilor în evanghelizarea realităţii temporare, noua legislaţie canonică deschide alte posibilităţi de participare la viaţa Bisericii? Care ar putea fi terenul de acţiune al credincioşilor laici în interiorul structurilor ecleziastice?- Codul şi alte norme succesive universale au deschis noi perspective pentru credincioşii laici şi la nivel de colaborare în conducerea Bisericii (can. 129, § 2). Prin urmare, ei pot să îi asiste pe păstori ca experţi şi consultanţi, chiar şi în consultanţa pastorală (can. 228 § 2), dar şi prin ocuparea unor funcţii ecleziastice (§ 1), ca de exemplu: econom diecezan (can. 494), administrator al bunurilor (can. 1282), judecător al tribunalului ecleziastic (can. 1421, § 2 şi can. 1428), promotor al dreptăţii (can. 1434), şi altele. În ce priveşte funcţia de a învăţa, cu excepţia rezervării omiliei miniştrilor sacri, posibilităţile de slujire a Cuvântului de către credincioşi în Biserică sunt foarte variate, incluzând predarea Ştiinţelor Sacre (can. 229, § 3), chiar şi în Facultăţile ecleziastice. În plus, pot să desfăşoare nenumărate funcţii în viaţa parohială şi în locurile de misiune, ca de exemplu cele de acoliţi şi lectori, cantori şi dirijori de cor, cateheţi, îndrumători în întâlnirile de rugăciune, în asistenţa celor săraci şi bolnavi, şi în multe alte activităţi. În acest sens, este de ajuns să ne gândim la importanţa minunatului serviciu adus de cateheţii din zonele de misiune pentru transmiterea credinţei: în Africa sunt peste 50.000.
Mai sunt apoi situaţii de necesitate deosebită, mai ales din cauza numărului mic de miniştri sacri, situaţii în care, pe lângă ceea ce este propriu vocaţiei lor specifice, credincioşii laici exercită unele funcţii cu caracter suplinitor. În asemenea circumstanţe, ei pot fi numiţi, spre exemplu, miniştri extraordinari ai Botezului (can. 861, § 1), ai Sfintei Împărtăşanii şi ai Expunerii - nu ai binecuvântării - Sfântului Sacrament (cann. 910, § 2 e 943), delegaţi pentru a asista la căsătorii (can. 1112).
Desigur, normativa canonică ţine cont de diferenţele esenţiale şi nu doar de diferenţele de grad dintre preoţia comună şi preoţia ministerială. Este bine ştiut, de fapt, că numai sacramentul ordinului îi atribuie ministrului sacru o participare caracteristică la ministerul lui Cristos, cap şi păstor, şi la preoţia sa veşnică. Corecta aplicare a normativei canonice îi ajută aşadar pe toţi credincioşii, laici şi păstori, să trăiască în fidelitate propria vocaţie în slujba unicei misiuni a Bisericii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu