Rolul arhiereului in cadrul cultului ortodox poate fi studiat foarte usor din cartile de cult, in special din Arhieraticon. Cartea cuprinde detaliile implicarii arhiereului in randuiala Sfintei Liturghii, a hirotoniilor in cele trei trepte fundamentale ale clerului, a hirotesiilor, a sfintirii noilor biserici sau a celor renovate, in fine, a sfintirii in sobor a Sfantului si Marelui Mir. Acest rol are insa o semnificatie profunda, de mare importanta, caci arhiereul este mediatorul unirii noastre cu jertfa lui Hristos, cel care face posibila, euharistic, participarea noastra la moartea si invierea Domnului. In absenta unei atari intelegeri, rolul arhiereului ar aparea ca pur decorativ, ca fast menit sa impresioneze credinciosii sau ca o simpla inertie a traditiei, in plus, nu ar putea justifica in nici un fel retinerile ortodoxe de a concelebra cu membrii ierarhiei catolice sau chiar cu pseudo-sacerdotii diferitelor secte protestante.
Intelegerea importantei persoanei arhiereului in cult este, asadar, o problema mai mult de dogmatica decat una de liturgica, caci ea presupune o intelegere prealabila a semnificatiei pe care confesiunea respectiva o acorda cultului in general. Cum cele trei mari confesiuni nu descriu in acelasi orizont de referinta propriul cult, nici rolul pe care ele il atribuie sacerdotului nu are aceeasi semnificatie. Iata de ce o intelegere moderna, in orizontul problematicii de azi a acestei teme, necesita o prealabila expunere a doctrinei catolice, apoi a celei protestante in materie, ca suport pentru o mai buna abordare a invataturii ortodoxe in aceasta problema.
Semnificatia cultului in teologia romano-catolica
Pentru a stabili importanta pe care teologia romano-catolica o atribuie persoanei episcopului in cadrul cultului propriu voi face apel la documentele Conciliului al II-lea de la Vatican, selectand cateva referiri la Sfanta Liturghie, dar si la celelalte componente ale cultului catolic. "Liturghia sacra, declara documentul Sacrosanctum Concilium, e in special cultul adus Maiestatii divine (s.n.)". "Sacramentele sunt menite sa-i sfinteasca pe oameni, sa zideasca Trupul lui Hristos si sa dea cultul datorat lui Dumnezeu (s.n.). (...) Ele confera, intr-adevar, harul, dar celebrarea lor ii si dispune mai bine pe credinciosi sa primeasca rodnic acest har, sa dea cult cum se cuvine lui Dumnezeu (s.n.) si sa traiasca iubirea".
Dar cultul datorat unei Maiestati divine ofensate de pacatul omenesc este, in mod esential, o jertfa adusa acestei Maiestati. "Liturghia este culmea spre care tinde actiunea Bisericii si izvorul din care emana toata puterea ei. Caci scopul actiunilor apostolice este ca toti oamenii, deveniti fii ai lui Dumnezeu prin credinta si botez, sa se adune laolalta, sa laude pe Dumnezeu in Biserica, sa participe la jertfa (s.n.) si sa se hraneasca la Cina Domnului". In consecinta, "participand la jertfa euharistica, izvor si apogeu al intregii vieti crestine, (credinciosii) ofera lui Dumnezeu Victima divina (s.n.) si pe ei insisi odata cu Ea. Astfel, atat prin oferire cat si prin sfanta impartasanie, toti, desi nu in mod identic, ci fiecare in felul sau, isi implinesc rolul propriu in actiunea liturgica. (....) Cei ce se apropie de scaunul Pocaintei dobandesc de la mila lui Dumnezeu iertare pentru ofensa adusa (s.n.) si, in acelasi timp, sunt reconciliati cu Biserica, pe care au ranit-o prin pacate...".
Semnificatia atasata sacramentului Pocaintei, aceea de "iertare pentru ofensa adusa (lui Dumnezeu) ", este in deplin acord cu definitia romano-catolica a cultului ca jertfa adusa Maiestatii divine. Caci jertfa euharistica este menita sa reechilibreze ofensa adusa de pacatul omenesc acestei Maiestati, ofensa care, fiind infinita, nu poate fi iertata decat prin jertfa de valoare infinita a lui Hristos cel euharistic. Asadar, rolul fundamental al episcopului va fi acela de a aduce acestei Maiestati jertfa necesara iertarii ofensei. Orice celebrare legitima a Euharistiei este condusa de episcop, caruia ii este incredintata indatorirea de a aduce Maiestatii dumnezeiesti cultul religiei crestine (s.n.) si de a-l orandui conform poruncilor lui Dumnezeu si legilor Bisericii, pe care le aplica in dieceza sa, dupa judecata proprie".
Pana aici, cu exceptia acestei insistente asupra ideii de ofensa adusa Maiestatii divine, ciudata pentru un ortodox in constiinta caruia relatia omului cu Dumnezeu este aceea dintre un fiu si tatal sau, nu cea dintre un supus si un stapan, diferentele nu par a fi majore. Detaliind insa rolul episcopului, lucrurile incep sa se complice. "Prin puterea sacra de care se bucura, preotul hirotonit formeaza si conduce poporul sacerdotal, celebreaza jertfa euharistica in persona Christi si o ofera lui Dumnezeu in numele intregului popor (s.n.)". "In exercitarea functiei lor de a sfinti, episcopii sa nu uite ca au fost alesi dintre oameni si au fost randuiti pentru oameni in cele ale lui Dumnezeu, ca sa aduca daruri si jertfe pentru pacate (s.n.). Intr-adevar, episcopii se bucura de plinatatea sacramentului Preotiei...".
Aceasta idee si anume ca episcopul ofera jertfa euharistica in numele poporulu lui Dumnezeu a fost una din cele mai nocive pe care teologia romano-catolica le-a putut genera de-a lungul veacurilor si una din obstacolele majore in calea mult ravnitei concelebrari, caci ea a dus la consecinta mentionata in mod expres de Conciliu, ca episcopul sau preotul pot savarsi liturghii private. Dupa ce documentul Sacrosanctum Concilium mentioneaza in doua randuri "liturghiile care se celebreaza cu participarea poporului (s.n.)", o expresie care pentru ortodocsi este pleonastica in conditiile in care poorul este intotdeauna prezent la liturghie, in documentul Presbyterorum Ordinis apare in mod explicit permisiunea si chiar recomandarea de a savarsi liturghii private. Iata acest text: "in taina Jertfei Euharistice, in care preotii isi indeplinesc functia lor principala, se savarseste necontenit lucrarea rascumpararii noastre: de aceea se recomanda insistent celebrarea ei in fiecare zi, aceasta fiind un act al lui Hristos si al Bisericii, chiar si atunci cand nu poate fi prezent nici un credincios (s.n.). Asadar preotii, unindu-se cu actul lui Hristos Preotul, se ofera total lui Dumnezeu in fiecare zi...".
Documentul ofera in subsol, ca temei pentru indrazneala de a permite liturghii fara participarea poporului, indemnul Papei Paul al VI-lea din enciclica Misterium Fidei: "Fiecare Liturghie, chiar daca este celebrata in particular de preot, nu este particulara, ci este un act al lui Hristos si al Bisericii. Biserica invata sa se ofere pe sine in Jertfa pe care o ofera, jertfa universala, si aplica intregii lumi, spre mantuire, puterea rascumparatoare unica si infinita a Jertfei Crucii. Caci fiecare Liturghie care se celebreaza este oferita nu numai pentru mantuirea catorva, ci pentru mantuirea lumii intregi (...) Asadar le recomandam parinteste si staruitor preotilor, care sunt bucuria noastra deosebita si cununa noastra in Domnul, sa celebreze zilnic Liturghia (s.n.) cu vrednicie si cu evlavie".
O alta idee proprie teologiei romano-catolice si care induce divergente grave in raport cu ortodocsii in materie de cult este aceea a considerarii membrilor ierarhiei ca fiind de alta esenta decat masa larga a poporului lui Dumnezeu. Voi relua in acest scop un pasaj citat mai sus care spune urmatoarele: "participand la jertfa euharistica, izvor si apogeu al intregii vieti crestine, (credinciosii) ofera lui Dumnezeu Victima divina si pe ei insisi odata cu Ea. Astfel, atat prin oferire cat si prin Sfanta impartasanie, toti, nu in mod identic, ci fiecare in felul sau, isi implinesc rolul propriu in actiunea liturgica. (...) Preotia comuna a credinciosilor si preotia ministeriala sau ierarhica, desi diferenta dintre ele este de esenta si nu numai de grad (s.n.), sunt totusi randuite una pentru alta, caci si una si alta participa in modul sau specific (s.n.) la preotia unica a lui Hristos".
Modul specific de a participa la preotia lui Hristos este o formula pe care o foloseste si teologia ortodoxa. Dar ideea ca preotul sau episcopul sunt de alta esenta decat credinciosii obisnuiti este o afirmatie cu consecinte extraordinare pentru unitatea Bisericii. Documentul Lumen Gentium incearca s-o sprijine cu o fraza din Leon cel Mare, papa al Romei in vremea celui de al IV-lea Sinod Ecumenic, care a spus ca "participarea la Trupul si Sangele lui Hristos nu face altceva decat sa ne transforme in acela pe care il primim". Aparent, aceasta transformare ar fi una de ordin spiritual, proportionala, desigur, cu nivelul de duhovnicie atins de fiecare in cadrul efortului de unire cu Hristos, supozitia fiind ca preotii si mai ales episcopii ar trebui sa fie mai avansati spiritual, mai apropiati de Hristos prin viata curata pe care o duc.
Conciliul sugereaza insa ceva extraordinar si anume ca episcopul (si implicit preotul si diaconul, proportional cu treapta pe care se afla), prin participarea sa la actul jertfei liturgice, ar suferi nici mai mult nici mai putin decat o transsubstantiatie asemenea darurilor euharistice. Desi documentul Sacrosanctum Concilium nu are curajul de a folosi termenul tehnic amintit, sugestia este mai mult decat clara: "pentru a indeplini o opera atat de mare (ca aceea a mantuirii neamului omenesc, n.n.), Hristos este mereu prezent in Biserica Sa, mai ales in actiunile liturgice. El este prezent in jertfa Sfintei Liturghii, atat in persoana preotului, oferindu-se acum prin slujirea acestuia, El care s-a oferit odinioara pe cruce, cat mai ales sub speciile euharistice (s.n.)".
Aceasta credinta ca preotul, dar mai ales episcopul, este transformat asemenea elementelor, in timpul actului euharistie, explica afirmatia, repetata pana la obsesie de documentele conciliare, potrivit careia ierarhia actioneaza in persona Christi, in locul lui Iisus Hristos! "Din Traditia atestata mai ales in ceremoniile liturgice si in obiceiurile Bisericii atat din Rasarit cat si din Apus, rezulta clar ca punerea mainilor si cuvintele consacrarii confera harul Duhului Sfant, si imprima un caracter sacru, astfel incat episcopii, in mod evident si vizibil, tin locul lui Hristos - invatator, Pastor si Mare Preot si actioneaza in persona Christi - in numele si ca reprezentanti ai lui".
Teama ortodocsilor manifestata cu ocazia primului Conciliu de la Vatican (1870), ca prin atribuirea pe seama papei a infailibilitatii, atribut care nu poate apartine decat lui Hristos, iar Bisericii numai intrucat este Trupul Sau, se va ajunge la "papolatrie" nu este chiar atat de lipsita de temei pe cat s-a spus, din moment ce "prezenta lui Hristos" in episcopul celebrant este comparata, ba chiar pusa pe acelasi plan, cu "prezenta aceluiasi Hristos" in darurile euharistice! Chiar daca teologia romano-catolica a evitat cu intelepciune afirmarea unei asemenea consecinte, modul in care ea intelege actiunea in persona Christi a epsicopilor conduce inevitabil la ideea ca membrii ierarhiei mijlocesc prezenta lui Hristos prin propria lor esenta, ba chiar prin propria lor persoana, in paralel cu prezenta mijlocita de elementele euharistice.
O consecinta directa a acestei premize este specificul impartasirii in catolicism. Este vorba de impartasania "sub ambele specii, sub utraque specie". Abordand aceasta problema, documentul Sacrosanctum Concilium fixeaza urmatoarele: "Se recomanda mult acea participare mai desavarsita la Sfanta Liturghie prin care credinciosii, dupa impartasania preotului, primesc la aceeasi jertfa Trupul Domnului. Impartasania sub ambele specii, ramanand valabile principiile dogmatice stabilite de Conciliul Tridentin, poate fi data atat clericilor si calugarilor, cat si laicilor, in cazurile pe care le va preciza Scaunul Apostolic si dupa aprecierea Episcopului, ca de exemplu, noilor hirotoniti, la Liturghia sfintirii lor, celor care depun voturile, la Liturghia profesiunii religioase, neofitilor, la Liturghia care urmeaza botezului".
Ideea textului este ca impartasania sub utraque specie ar fi o participare "mai desavarsita" la jertfa euharistica. Cazurile enumerate in text de laici care pot participa la impartasirea nu doar cu Trupul, ci si cu Sangele Domnului, sunt exceptii. In mod obisnuit, de impartasirea sub utraque specie au parte numai clericii. Motivul este cel dezvaluit in text: ca membri ai ierarhiei, ei participa "mai desavarsit" la jertfa. Si participa "mai desavarsit" nu in baza vreunui progres spiritual, ci in baza unei mai mari conaturalitati cu speciile euharistice! Caci participand la preotia lui Hristos, preotii si mai ales episcopii celebranti sunt intr-o masura considerabil mai mare jertfa, asemenea lui Hristos, decat sunt credinciosii simpli. Acesta este sensul afirmatiei deja citata mai sus potrivit careia "Preotii, unindu-se cu actul lui Hristos Preotul (s.n.), se ofera total lui Dumnezeu in fiecare zi...".
Sangele este prin excelenta simbolul jertfei, efectul sacrificarii victimei. Or, actul lui Hristos este acela de a fi El insusi Marea Jertfa pe altar. Uniti cu acest act, episcopii si preotii sunt apropiati considerabil mai mult de sangele lui Hristos, marea Victima a ritualului liturgic, decat sunt credinciosii simpli. Membrii ierarhiei catolice se simt tot atat de deosebiti de poporul de rand, pe cat se simteau in Vechiul Testament preotii de la templu care, doar ei, aveau dreptul de a manca din "painile punerii inainte" (Matei XII, 4). Chiar daca doar Apostolii au putut suporta invitatia lui Iisus de a "bea sangele Lui", ramanand doar ei langa El, invitatia de a manca trupul Lui si a bea sangele Lui pentru a accede la viata vesnica a fost adresata tuturor aflati atunci de fata (Ioan VI, 54).
Semnificatia cultului in teologia protestanta
Interpretarea pe care teologia romano-catolica o da cultului, in special celui euharistic, si rolul pe care-l confera episcopului si in general ierarhiei in acest cadru, are la baza convingerea ca jertfa lui Hristos, departe de a fi un simplu eveniment inchis in trecut, ramane vesnic actual, "se impartaseste din vesnicia dumnezeiasca si astfel se situeaza deasupra tuturor timpurilor si se face prezent in toate timpurile". In consecinta, liturghia este o actualizare repetata a jertfei istorice a lui Hristos, o repetare in Biserica, tot atat de reala, desi euharistica, pe cat a fost de reala cea de pe Golgota. Aceasta este semnificatia afirmatiei Liturghierului Roman cand spune ca in Jertfa divina a Euharistiei "se actualizeaza opera rascumpararii noastre".
Dimpotriva, protestantii au respins cu totul atat necesitatea ierarhiei, cat si realitatea prezentei lui Hristos in general in actele de cult, dar mai ales in Euharistie. Cum se stie, Luther a respins teoria catolica a transsubstantiatiei inlocuind-o cu ceea ce unii au numit consubstantiatie. Desi painea si vinul in sine, ca substante, nu se transforma, Trupul si Sangele lui Hristos sunt totusi prezente in mod real in ele, cu ele, sub ele. Substanta Trupului si Sangelui lui Hristos subzista real impreuna cu substanta painii si a vinului euharistic. Aceasta a fost teoria pe care el a sustinut-o impotriva lui Zwingli in cursul asa-numitului "colocviu de la Marburg". Luther a negat, de asemenea, si caracterul de jertfa al liturghiei. De vreme ce Hristos a murit si a ispasit pe cruce o data pentru totdeauna pacatul oamenilor si de vreme ce credinciosul este justificat prin credinta pe baza acestei jertfe o data pentru totdeauna nu este nevoie de o jertfa repetata. Dar daca nu mai este nevoie de o reinnoire repetata a jertfei de pe cruce, nu mai este nevoie nici de jertfitor, deci de un oficiant in sensul sacerdotului catolic, episcop sau preot. "Luther a respins astfel sacerdotalismul (acea doctrina potrivit careia numai anumite persoane sunt calificate sa administreze sacramentele). Prezenta trupului si sangelui lui Hristos nu este un rezultat al slujirii preotului. Ea este o consecinta a slujirii lui Iisus Hristos. (...) Desi sacramentul trebuie sa fie administrat de catre un slujitor religios ordinat in mod corespunzator, prezenta trupului si a sangelui nu trebuie sa-i fie atribuita lui sau vreunui lucru facut de el".
Alte curente generate de Reforma au fost si mai radicale in ceea ce priveste prezenta lui Hristos in elementele euharistice. Calvinii au admis doar o prezenta pur spirituala, iar adeptii lui Zwingli au negat orice urma a acestei prezente, considerand Euharistia o simpla comemorare a unui eveniment istoric irepetabil. "Din dorinta infocata de a evita conceptia ca Iisus este prezent intr-un anumit mod magic, spune Miliard J. Erickson, anumiti baptisti, printre altii, au mers uneori atat de departe incat au dat impresia ca singurul loc in care Iisus nu este de gasit in mod sigur este Cina Domnului. Aceasta este ceea ce un lider baptist a numit doctrina despre absenta reala a lui Iisus Hristos". In aceste conditii, continua M. J. Erickson, "in unele grupuri complet lipsite de reguli liturgice nu exista nici un fel de restrictii speciale cu privire la cel care poate administra Cina Domnului. Orice crestin care are calificarea spirituala de a lua parte la Cina Domnului poate sa o si administreze. Daca o persoana laica urmeaza forma consacrata si are intentia cuvenita, sacramentul este valid".
Din cele expuse pana aici se poate face presupunerea ca modelul dupa care a inteles teologia romano-catolica sa fixeze rolul episcopului, ca si al preotului, in cadrul cultului, in special al celui euharistic, este acela al ierarhiei sacerdotale a Vechiului Testament. Dimpotriva, modelul protestant pare a fi acela al vremurilor anterioare lui Moise, cand jertfele erau aduse Domnului direct de catre capii de familie, cand insa nu aparuse ierarhia sacerdotala. Astfel de jertfe au adus patriarhii. Jertfele nu aveau valoare in sine, ci Dumnezeu era Cel care hotara daca-I sunt pe plac sau nu, cum s-a intamplat cu cele ale lui Abel si Cain.
Confesiunile occidentale oscileaza astfel intre o ierarhie care se crede aproape ontologic deosebita de poporul lui Dumnezeu, cum este cea catolica, si absenta totala a oricarui sacerdotiu in sensul de grupare aleasa de Dumnezeu pentru a aduce jertfa in protestantism. Si toate acestea datorita modului cu totul special de a concepe insasi ideea de jertfa: de o parte jertfa ca repetarea reala a jertfei de pe Golgota, pe de alta, ca simpla comemorare a aceleiasi jertfe, inteleasa doar ca un eveniment intamplat candva in istorie.
Revolta protestanta a fost generata tocmai de aceasta idee a teologiei catolice potrivit careia episcopul fiind un fel de loc privilegiat al prezentei lui Hristos, asemenea Sfintelor Daruri, poate actiona si conduce Biserica in persona Christi, in locul Lui. "Aici, in Biserica Romano-Catolica, scria teologul protestant E. Thurnseyssen, preotul se asaza intre Dumnezeu si mine. Eu ar trebui sa percep Cuvantul propriu al lui Dumnezeu si, totusi, nu pe al sau il aud, ci aud doar cuvantul reprezentantului sau. Or, prin aceasta nu se ajunge deloc la intalnirea cu Dumnezeu, caci reprezentarea nu este intalnire. Pentru aceea reformatorii nu s-au putut impaca cu preotul". Nu este locul aici sa ne extindem asupra acestor aspecte; am aratat insa ca actiunea episcopului catolic in persona Christi, la care teologia catolica tine ca la un dat fundamental, ajunge inevitabil la considerarea prezentei credinciosilor la jertfa euharistica drept inutila de jure si restrictiva in problema impartasirii, utila numai din motive psihologice pastoral-confesionale.
Semnificatia cultului in teologia ortodoxa
Rezumatul de mai sus cu privire la ce se crede in general in teologia catolica si in cea protestanta cu privire la semnificatia cultului crestin si implicit la rolul episcopului sacerdot este util pentru a intelege esenta invataturii ortodoxe in aceasta problema. Ma voi rezuma aici sa citez cateva texte fundamentale din marele nostru teolog, D. Staniloae. Parintele Staniloae arata cat se poate de explicit impotriva punctului de vedere protestant ca "toate Tainele au nu numai caracter de taina, ci si de jertfa . Ca prin aceasta toate Tainele stau intr-o legatura cu jertfa lui Hristos. In toate Tainele, spune el, primim puterea de a ne jertfi... (...). Si nu doar din amintirea jertfei Lui de pe Golgota, caci in acest caz puterea si-ar da-o omul si deci Tainele n-ar mai fi taine; ci dintr-o stare actuala a jertfei Lui... (...). Protestantismul, socotind ca problema mantuirii noastre s-a rezolvat in mod juridic, prin suportarea de catre Hristos a mortii in locul nostru, e firesc nu numai sa nu admita Euharistia ca jertfa, ci sa ia temelia tuturor Tainelor, al caror continut interior e puterea de jertfa actuala a lui Hristos".
Pe de alta parte, acelasi teolog are cateva pagini mai jos un pasaj care analizeaza cu multa patrundere ideea catolica a unitatii in diferite grade cu Hristos, idee care poate fi aplicata teoriei catolice despre "participarea mai deplina" a membrilor ierarhiei la misterul jertfei euharistice. "Unitatea cu Hristos, zice el, trece (intr-adevar) prin diferite gradatii, dar totdeauna persoanele credinciosilor raman distincte, ca partenere ale dialogului si ca cele ce se impartasesc de Hristos, nu ca cele care se dau unele altora spre impartasire, sau ca cele care se impartasesc in vreo anume privinta de ele insele (...). Caracterul distinct al credinciosului si faptul ca se impartaseste numai de Hristos si nu si de comunitate este afirmat in cuvantul preotului de la impartasanie: "Se impartaseste robul lui Dumnezeu (N) cu cinstitul Trup si Sange al Domnului si Dumnezeului nostru Iisus Hristos.
Observatia este valabila nu doar cu privire la masa credinciosilor, ci si cu privire la membrii clerului. Oricat de uniti s-ar crede episcopii catolici cu Hristos ca exponenti deplini ai Preotiei lui, niciodata nu se vor putea compara cu Euharistia; ei vor ramane totdeauna distincti de persoana lui Hristos, in timp ce in Euharistie, in elementele painii si vinului, El este prezent personal, inconfundabil. Aceasta distinctie pe veci ireductibila dintre persoana umana a arhiereului care savarseste jertfa euharistica si persoana divina a lui Hristos nu ingaduie nici un temei afirmatiei catolice despre actiunea in persona Christi a episcopului sau a preotului in timpul savarsirii actelor de cult, in special in timpul Sfintei Liturghii. In aceste conditii, care este rolul arhiereului in cultul ortodox? Si care este semnificatia cultului, in special a jertfei liturgice? Sa apelam la textele din Liturghier. Aflat in fata Sfintei Mese, inainte de Heruvic, arhiereul citeste urmatoarea rugaciune: "Multumim Tie, Doamne, Dumnezeul Puterilor, care ne-ai invrednicit pe noi a sta si acum inaintea sfantului Tau jertfelnic si a cadea la indurarile Tale, pentru pacatele noastre si pentru pacatele cele din nestiinta ale poporului (s.n.). Primeste, Dumnezeule, rugaciunea noastra; fa-ne sa fim vrednici a-Ti aduce rugaciuni, cereri si jertfe de sange pentru tot poporul (s.n.); si ne invredniceste pe noi, pe care ne-ai pus in aceasta slujba a Ta, cu puterea Duhului Tau cel Sfant, ca fara de osanda si fara de sminteala, intru marturia curata a cugetului nostru, sa Te chemam pe Tine (s.n.) in toata vremea si in tot locul...".
Conform acestui text, arhiereul ortodox este cat se poate de constient de rolul pe care el il are in cadrul Sfintei Liturghii: anume ca el este cel ce aduce inaintea Domnului "rugaciuni, cereri si jertfe fara de sange" in numele si pentru pacatele cele din nestiinta ale poporului si ca aceasta slujba sau misiune nu i-a fost fixata de comunitate, ci i-a fost incredintata lui de Duhul Sfant. Intreaga lui atentie, impreuna cu preotii care-l inconjoara, este indreptata, de aceea, spre Dumnezeu care primeste din mainile sale jertfa liturgica: "Multumim Tie si pentru Liturghia aceasta, pe care ai binevoit a o primi din mainile noastre, desi stau inaintea Ta arhangheli si zeci de mii de ingeri, heruvimii cei cu ochi multi si serafimii cei cu cate sase aripi, care se inalta zburand...".
Pe de alta parte, rugaciunea propriu-zisa de sfintire a Darurilor il face constient de faptul ca, in ciuda alegerii sale de catre Dumnezeu pentru a aduce la altar jertfa cea fara de sange in numele si pentru pacatele cele din nestiinta ale poporului, nu el este cel ce realizeaza transformarea Sfintelor Daruri in Trupul si Sangele lui Hristos, ci insusi Duhul Sfant. "Inca aducem Tie aceasta slujba cuvantatoare si fara de sange si Te chemam si Te rugam si cu umilinta la Tine cadem: trimite Duhul Tau cel Sfant peste noi si peste aceste Daruri ce sunt puse inainte. Si fa adica painea aceasta Cinstit Trupul Hristosului Tau, iar ceea ce este in potirul acesta, Cinstit Sangele Hristosului Tau, prefacandu-le cu Duhul Tau cel Sfant".
Textul cel mai elocvent privind rolul arhiereului liturghisitor in raport cu jertfa pe care o aduce in numele poporului este cel din cuprinsul rugaciunii pe care el o citeste in timpul cantarii heruvimice: "invredniceste-ma cu puterea Sfantului Tau Duh pe mine, cel ce sunt imbracat cu harul preotiei, sa stau inaintea Sfintei Tale mese acesteia si sa jertfesc sfantul si preacuratul Tau Trup si scumpul Tau Sange (...). Binevoieste sa-Ti fie aduse darurile acestea de mine pacatosul si nevrednicul Tau rob". Afirmarea clara si fara echivoc a rolului de jertfitor nu-l face sa piarda insa nici o clipa din vedere ca, totusi, adevaratul jertfitor este insusi Iisus Hristos: "Caci Tu esti Cel ce aduci (s.n.) si Cel ce Te aduci, Cel ce primesti si Cel ce Te imparti (s.n., Hristoase, Dumnezeul nostru, si Tie slava inaltam...".
In baza acestor texte se poate afirma fara dubii ca niciodata, aducand jertfa euharistica, arhiereul nu actioneaza in locul lui Hristos, oricat ar fi el de unit cu Hristos, mai exact cu Preotia Acestuia. Arhiereul este cel ce boteaza, cel ce savareste mirungerea, cel de leaga si dezleaga pacatele poporului, cel ce aduce jertfele de tot felul si in general cel ce savarseste de jure toate tainele si ierurgiile, preotii savarsindu-le la porunca si cu ingaduinta sa. De fiecare data insa, el este constient ca Cel ce le savarseste cu adevarat este Hristos insusi cu Care el nu se confunda si in locul Caruia nu va putea fi niciodata, nici macar in cadrul unei Biserici care, scufundata inca in istorie, este inca in via. Arhiereul ii inlocuieste pe apostoli, pe care-i urmeaza cu fidelitate, dar niciodata pe Hristos.
Fundamentare scripturistica a rolului arhiereului in cult
Care a fost ratiunea alegerii de catre Mantuitorul a celor doisprezece apostoli, apoi a celor saptezeci de ucenici? Care a fost adevarata semnificatie a Cinei celei de Taina si care a fost rostul implicarii apostolilor in desfasurarea acesteia? In sfarsit, care este temeiul cel mai profund al obligativitatii prezentei credinciosilor la savarsirea jertfei euharistice? Iata tot atatea intrebari la care nu se poate raspunde decat apeland la realitatea originara si intemeietoare a Scripturii insesi. Sa incepem cu semnificatia Cinei celei de Taina. Scandalizandu-i pe ascultatorii Sai cu afirmatia ca numai cel ce va manca Trupul Sau si va bea Sangele Sau va accede la viata vesnica, Mantuitorul spune: "Parintii vostri au mancat mana in pustie si au murit. Painea care coboara din cer este insa de asa fel, incat daca mananca cineva din ea, nu mai moare. Eu sunt painea cea vie care s-a pogorat din cer. Daca mananca cineva din painea aceasta, va trai in veac. Painea pe care o voi da Eu este Trupul Meu" (Ioan VI, 49-51). Si frangand painea in seara Cinei, El ii indeamna pe ucenici: "Luati, mancati, acesta este Trupul Meu...".
In seara aceleiasi Cine, Iisus spune la un moment dat: "Eu sunt adevarata vita si Tatal Meu este vierul..." (Ioan XV, 1). Oferindu-le apoi paharul, ii indeamna: "Beti dintru acesta toti, acesta este Sangele Meu..." Apoi adauga: "Va spun ca de acum incolo nu voi mai bea din acest rod al vitei, pana in ziua cand il voi bea nou, cu voi, in imparatia Tatalui Meu " (Matei XXVI, 29). Aceste texte si mai ales ultimele, in care Iisus se identifica pe Sine cu vita cea adevarata si cu vinul cel nou al imparatiei Cerurilor indica fara dubiu ca Iisus a conceput cultul euharistic nu dupa modelul jertfelor aduse de fiii lui Aaron la Cortul Marturiei, iar mai apoi la templul de la Ierusalim, ci dupa acela al pregatirii cuceririi Canaanului, mai exact dupa modelul celor doisprezece "trimisi" ai lui Moise sa aduca stiri despre bogatiile "pamantului fagaduintei".
Alegandu-i pe cei doisprezece apostoli, Mantuitorul ii trimite la randul Sau sa anunte in randul poporului "apropierea imparatiei Cerurilor", de fapt a Canaanului ceresc. Asa se explica afirmatia Sa ca "din zilele lui Ioan Botezatorul pana acum imparatia Cerurilor se ia cu navala" (Matei XI, 12). Imparatia Cerurilor este Noul Canaan, mai exact Canaanul de dincolo de lumea aceasta. Apostolii au primit prin urmare aceeasi misiune ca si "trimisii" lui Moise: anume sa imbarbateze poporul anuntandu-l ca "s-a apropiat imparatia" si ca numai cel ce va avea curajul de a o lua cu asalt, numai acela o va castiga: "Legea si proorocii au tinut pana la Ioan. De atunci incoace Evanghelia imparatiei lui Dumnezeu se propovaduieste si fiecare, ca sa intre in ea, da navala". (Luca XVI, 16). Dupa acelasi model Mantuitorul a mai ales apoi alti saptezeci de ucenici, adica dupa numarul celor saptezeci de batrani (sau prezbiteri) pe care i-a ales si Moise si i-a trimis in lume cu acelasi scop.
Urmand pe firul modelului mozaic, este usor de inteles ca painea vietii - Trupul lui Iisus, si vinul cel nou al imparatiei Cerurilor - Sangele Sau, sunt darurile pe care apostolii au fost abilitati sa le aduca poporului din imparatia Noului Canaan, ca semn al bogatiei fara egal al acelui taram indelung fagaduit prin prooroci, dupa modelul darurilor de struguri adusi de "trimisii" lui Moise din Canaanul istoric. Ceea ce ofera, deci, apostolii si apoi, neintrerupt, urmasii lor, episcopii Bisericii crestine poporului aflat inca in mars prin pustia istoriei, este painea cea cereasca a vietii vesnice si rodul vitei celei adevarate, vinul cel nou al imparatiei. Ele nu si-au pierdut caracterul de jertfa, dar ele sunt prin excelenta Trupul si Sangele lui Iisus cel mort pe cruce si acum viu, dupa cum El insusi o spune Sfantului Ioan in Patmos: "Eu sunt Cel viu. Am fost mort, dar iata ca sunt viu in vecii vecilor" (Apoc. I, 18).
Iisus cel viu este, asadar, darul cel mare pe care cei doisprezece au fost trimisi sa-l ofere lumii ca dovada a bogatiilor dincolo de imaginatie ale Canaanului Ceresc si prin consumarea carora avem acces la viata vesnica. Acest dar care este Trupul lui Iisus cel jertfit pe cruce si inviat apoi a treia zi spre nemurire are ca tinta poporul lui Dumnezeu, noul Israel. Acestui popor trebuie sa-i aduca episcopii, urmasii apostolilor, vestea cea buna si darul painii si al vinului imparatiei Cerurilor. In absenta poporului lui Dumnezeu anuntul lor din timpul Liturghiei si Darurile painii si ale vinului de pe altar isi pierd orice semnificatie. Nu poporul lui Dumnezeu este facut pentru episcopi, ci episcopii sunt "trimisi", asemenea apostolilor, catre popor pentru a-l anunta ca s-a apropiat imparatia, si ca trebuie sa se pregateasca s-o ia cu asalt.
Pe acest fond o liturghie in absenta poporului apare ca o blasfemie, ca o denaturare a adevaratei misiuni pe care Mantuitorul a incredintat-o celor doisprezece apostoli. Caci daca epsicopii sunt si ei "trimisi", asemenea apostolilor, - si teologia catolica nu neaga acest lucru - cum pot ei savarsi mise private? Catre cine mai sunt ei trimisi in cadrul unei mise in care nu mai exista nici cel ce trebuie sa auda marea chemare a apropierii imparatiei, nici cel ce ar trebui sa primeasca Darurile imparatiei Noului Canaan? De aceea adevaratul rol al episcopului in cadrul cultului crestin este acela de a face prezent in lume, in istorie, pe masa altarului Bisericii aflata inca in via, Darurile imparatiei lui Hristos de dincolo de lumea aceasta, care nu sunt altele decat Trupul si Sangele Celui care a fost mort, iar acum este viu in vecii vecilor, sunt de fapt painea cea cereasca si vinul vietii vesnice.
Intelese prin prisma modelului cuceririi Canaanului folosit de insusi Mantuitorul in fixarea semnificatiei Cinei si a misiunii apostolilor Sai, jertfa euharistica si rolul arhiereului crestin capata o puternica semnificatie eshatologic-anticipativa. Jertfa euharistica nu este altceva decat anticiparea "ospatului imparatiei" la care este chemat poporul Noului Israel, poporul credintei in dumnezeirea lui Iisus Hristos, poporul care nu se indoieste in nici un fel ca Darurile pe care le primeste de pe masa Sfantului Altar sunt Trupul si Sangele Celui Vesnic Viu. Fara poporul care sa primeasca vestea cea buna a apropierii de lumea noastra a acestei imparatii, episcopii, ca apostoli ai vremurilor contemporane noua, nu sunt adevarati apostoli, adevarati "trimisi", sunt niste trimisi fara adresa, fara sens.
Fara episcopi insa poporul lui Dumnezeu va zace in continuare in intuneric, fara vestea cea buna si fara vinul si painea imparatiei Cerurilor. Fara episcopi valid hirotoniti si avand in ascendenta lor ultima pe apostolii lui Iisus Hristos, painea si vinul de la Cina le va fi asemenea manei primite de evrei in pustie si apei izvorate din stanca cea seaca: le vor consuma, dar nu-i va feri de moarte. Doar cei pe care Dumnezeu i-a ales si i-a trimis sa vesteasca in fiecare veac apropierea imparatiei Sale, doar aceia pot aduce poporului crestin darurile vietii vesnice, adica Trupul real si Sangele adevarat al lui Iisus, Domnul cel vesnic viu.
Concluzii
Problema la ordinea zilei in cadrul intalnirilor ecumenice, mai ales cand este vorba de intalniri cu reprezentantii lumii catolice, este, fara indoiala aceea a concelebrarii. Cum se stie, in Romania exista chiar o oarecare presiune a laicilor catre o unificare in aceasta directie, datorata tot mai numeroaselor casatorii mixte sau celor care lucreaza fie si numai temporar in tarile vestice. Concelebrarea trebuie sa aiba insa la baza o recunoastere comuna a adevaratei semnificatii pe care o are arhiereul sau sacerdotul in cadrul actelor de cult.
O intelegere comuna a rolului sacerdotului in cult este blocat inca de modelul biblic diferit prin prisma caruia teologii celor trei mari confesiuni crestine sunt dispusi sa rezolve aceasta probema. Pentru confesiunile occidentale acest model este cel in care se aduceau jertfele in Vechiul Testament, pentru noi el este acela al structurii initiate de Moise in vederea cuceririi Canaanului istoric. Constientizarea acestei diferente ar putea fi, probabil, un pas inainte pe calea ajungerii la concelebrare.
Pr. lect. dr. Adrian Niculcea
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu