Codul de etică universitară al Universităţii din Craiova, 2006

MINISTERUL EDUCAŢIEI
ŞI CERCETĂRII
UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA
CODUL DE ETICA UNIVERSITARA
CRAIOVA
2006
1
Universitatea din Craiova
Senatul Universitaţii
Comisia de Etică Universitară
CODUL DE ETICĂ UNIVERSITARĂ
Rolul şi funcţiile Codului de etică universitară
Codul de etică universitară, elaborat de Comisia de etică a Universităţii din Craiova, formulează în mod explicit principiile, valorile şi normele morale pe care membrii acestei comunităţii academice consimt să le respecte, modalităţile de realizare ale acestora, faptele şi acţiunile care constituie încălcări ale conduitei etice universitare, precum şi sancţiunile aferente. Codul de etică universitară, contract moral între profesori, studenţi şi personal administrativ, contribuie la realizarea coeziunii membrilor comunităţii academice, la cultivarea încrederii în mediul universitar ca mediu de educaţie şi pregătire profesională a studenţilor, la asigurarea unui climat de competiţie după reguli corecte, la protejarea membrilor comunităţii academice de comportamente nedrepte cu privire la evaluarea calităţilor profesionale ale acestora, la protejarea lor faţă de abuzul de putere. Codul de etică universitară arată angajamentul conducerii universităţii, al facultăţilor, al departamentelor şi catedrelor de a respecta normele eticii universitare. Acestea au obligaţia de a aduce acest cod la cunoştinţa membrilor comunităţii academice. Codul de etică universitară este în primul rând un îndreptar, un ghid al comportamentului academic care sprijină libertatea şi autonomia fiecărui membru al comunităţii şi cultivă responsabilitatea individuală.
Principii şi valori ale conduitei etice universitare
Principiile şi valorile pe care le promovează Codul de etică al Universităţii din Craiova sunt următoarele: libertatea academică, autonomia personală, meritul, profesionalismul, dreptatea şi echitatea, onestitatea şi corectitudinea intelectuală, transparenţa, responsabilitatea, respectul şi toleranţa, bunăvoinţa şi grija.
1. Libertatea academică
În condiţiile unui învăţământ laic, ale respectării statului de drept şi drepturilor omului, spaţiul academic universitar este un spaţiu liber de orice constrângeri politice, economice şi religioase, membrii săi fiind protejaţi de cenzură, de manipulări şi persecuţii care încalcă libertatea academică. Respectarea libertăţii celuilalt reprezintă un principiu esenţial al statului de drept. Ea include respectul pentru diferenţe şi descurajează orice formă de discriminare, promovând cooperarea şi parteneriatul intelectual în spaţiul universitar.
2. Autonomia personală
2
Autonomia personală în spaţiul universitar presupune posibilitatea de a alege individual, în cunoştinţă de cauză, programele de studiu şi cercetare, traseele de carieră academică, oportunităţile şi nivelul de excelenţă la care o persoană doreşte să acceadă. În acest sens, toate informaţiile de importanţă pentru membrii comunităţii academice sunt puse la dispoziţia tuturor celor interesaţi şi publicate pe paginile web ale universităţii.
3. Meritul
Recunoaşterea la nivel de universitate a meritului individual şi colectiv (creativitate, eficienţă, talent, performanţă) este esenţial pentru funcţionarea instituţiei academice. Stabilirea ierahiei calitative la nivel universitar este direct legată de realizarea principiului meritului.
4. Profesionalismul
Principiul profesionalismului este încurajat în mediul academic în vederea creşterii competitivităţii şi prestigiului cercetării, a calităţii ştiinţifice şi educaţionale, a eficienţei la nivel managerial şi administrativ. Profesionalismul este dat de: competenţa în exercitarea profesiei, recunoscută în interiorul spaţiului academic, în ţară şi în străinătate; prestigiul prin dedicarea faţă de cariera academică; încrederea studenţilor în autoritatea intelectuală şi morală a cadrului didactic; obligaţia morală a acestuia de a lucra în serviciul pregătirii profesionale a studenţilor, solidaritatea colegială cu cei care respectă standardele morale şi de profesionalism din universitate precum şi din acelaşi domeniu. Lipsa de profesionalism, amatorismul, dilentantismul, plafonarea, dezinteresul şi impostura scad prestigiul profesiei universitare afectând direct pregătirea studenţilor la standardele calitative şi morale de tip academic.
5. Dreptatea şi echitatea
Codul de etică universitară are în vedere respectarea criteriilor corecte de evaluare şi promovare profesională, de împărţirea corectă a puterii şi eliminarea abuzului de putere, promovând egalitatea şanselor în ceea priveşte accesul la studii, la angajare, la programe etc
Realizarea valorilor morale de dreptate şi echitate în mediul universitar presupune respectarea următoarelor principii:
a. Nediscriminarea şi egalitatea şanselor

Încălcarea drepturilor persoanei pe baza rasei, genului, orientării sexuale, disabilităţii, naţionalităţii, etniei, religiei, categoriei sociale, stării materiale sau a mediului de provenienţă în mediul universitar reprezintă acte de discriminare.
b. Prevenirea şi eliminarea conflictelor de interese

Conflictele de interese ce apar din cauza intersectării mai multor tipuri de relaţii sau poziţii afectează evaluarea corectă a membrilor comunităţii academice şi pot duce la încurajarea nepotismului şi favoritismului, la aplicarea unor standarde neconforme cu criteriile de apreciere şi de evaluare.
c. Prevenirea şi combaterea corupţiei

Corupţia este una dintre maladiile sociale redutabile. În mediul universitar generează tratamente inechitabile, nedreptăţi, favoritisme, înlătură aplicarea principiului meritului producând neîncredere în valoarea diplomelor, în competenţa profesională a absolvenţilor şi a cadrelor didactice.
6. Onestitatea şi corectitudinea intelectuală
3
Aplicarea acestui principiu este esenţială pentru realizarea deplină a actului de educaţie şi a dezvoltării cunoaşterii. Lipsa de onestitate academică şi de corectitudine intelectuală poate duce la evaluarea incorectă a performanţelor studenţilor, a cadrelor didactice şi a personalului administrativ, la încălcarea dreptului de proprietate intelectuală.
7. Transparenţa
Spaţiul academic este un spaţiu public şi presupune accesul la informaţie în ceea ce priveşte admiterea, evaluarea sutdenţilor, a personalului didactic şi nedidactic, angajarea şi promovarea, cu privire la utilizarea surselor de finanţare sau de cercetare şi criteriile după care sunt luate diverse decizii în univesitate. Universitatea se angajează să aplice un tratament corect tuturor membrilor săi, în ceea ce priveşte admiterea, angajarea, promovarea, acordarea gradaţiilor salariale şi a premierilor.
8. Responsabilitatea
Universitatea încurajează aplicarea principiului responsabilităţii personale şi profesionale pornind de la a cere membrilor săi să evite să facă rău unul altuia. Responsabilitatea personală şi profesională are în vedere un comportament corect faţă de ceilalţi asigurând exercitatrea drepturilor fecăruia. Prin aceasta se încurajează, diversitatea culturală şi intelectuală precum şi individualitatea experienţelor.
9. Respectul şi toleranţa
Mediul academic, al cărui rol este de a cultiva valorile civilizaţiei moderne, schimbul de argumente, autonomia, responsabilitatea individuală, presupune şi respect reciproc, toleranţă şi cooperare. Nici o dispută nu se rezolvă prin acţiuni ce reprezintă atacuri la persoană sau printr-un limbaj necivilizat (cuvinte, etichetări, stil, ton etc), ci prin argumente şi probe clare. În acest sens, trebuie dezaprobate orice tip de hărţuire: rasism, xenofobie, misoginism, sexism, şovinism, homofobie, hărţuire cu privire la convingerile religioase sau politice.
10. Bunăvoinţa şi grija
Universitatea trebuie să-şi manifeste bunăvoinţa şi grija faţă de toţi membrii comunităţii academice, încurajând aprecierea, recunoştiinţa, mândria faţă de cei meritoşi şi sprijinul celor aflaţi în nevoie, care trec prin crize de adaptare, drame, necazuri etc. Cultivă altruismul, amabilitatea, politeţea, înţelegerea, solidaritatea, solicitudinea, promptitudinea şi optimismul. Nu consideră dezirabile: invidia, cinismul, impostura, vanitatea, aroganţa, servilismul, lipsa de amabilitate, dezinteresul.
Fapte, acţiuni, exemple cu privire la aplicarea principiilor şi valorilor morale
1. Realizarea libertăţii academice
a. Având drept scop obiectivitatea ştiinţifică, universitatea, facultăţile, departamentele, catedrele, membrii comunităţii academice nu se supun, în activitatea lor, ideologiilor politice sau religioase chiar dacă rezultatele cercetării lor ştiinţifice contravin acestor ideologii.
4
b. Prin asumarea libertăţii academice, universitatea nu cultivă un comportament obedient faţă de o putere politică sau alta, în condiţiile în care o parte din resursele de finanţare vin de la buget, iar acesta este administrat vremelnic de un cabinet politic.
c. În condiţiile în care o parte din bani vin din surse private, universitatea nu cedează în privinţa standardelor sale ştiinţifice şi morale, prefabricând rezultate în folosul acestora (firme, grupuri de interese, partide politice etc).
d. Nici o credinţă religioasă sau ideologie politică nu poate fi impusă în spaţiul universitar laic prin abuz de putere sau de autoritate. Denaturarea conţinutului ştiinţific al cursurilor, rezultatelor cercetării în sensul obedienţei faţă de grupări politice, religiose sau economice contravine spiritului academic.
e. Îndoctrinarea politică, religioasă, dogmatică, în spaţiul universitar, încalcă dreptul studenţilor, cadrelor didactice, cercetătorilor la obiectivitate ştiinţifică şi la libertate de gândire.
f. Dreptul la confidenţialitate al studenţilor, cadrelor didactice şi personalului administrativ este garantat pentru problemele care ţin de viaţa privată, status marital, orientare sexuală, disabilităţi ascunse, domiciliu, apartenenţă politică, religioasă etc. Informaţiile pot fi furnizate numai organelor abilitate şi numai când există motive explicit întemeiate.
Comisia de etică intervine în condiţiile în care sunt încălcate normele morale cu privire abuzul de putere şi de autoritate, la încălcarea drepturilor membrilor comunităţii academice privind îndoctrinarea şi dogmatizarea, denaturarea rezultatelor cercetării, a conţinutului cursurilor şi seminariilor, a dreptului la intimitate şi confidenţialitate, propunând sancţiuni.
2. Exercitarea autonomiei personale
În vederea exercitării autonomiei personale în spaţiul universitar, toate informaţiile cu caracter public trebuie puse la dispoziţia celor interesaţi:
a. Informaţii cu privire la standardele academice, programele de studiu şi cercetare.
b. Informaţii cu privire la evaluarea, accesul şi promovarea (admitere, angajare, contractare).
c. Informaţii (CV profesional), cu privire la membrii corpului profesoral, membrii conducerii universităţii (rector, decani, prodecani, şefi de departamente, de catedre etc).
d. Informaţii cu privire la structura universităţii, cercetarea universitară, baza materială, serviciile sociale etc.
Comisia de etică intervine în condiţiile în care nu se asigură aplicarea acestui principiu, propunând sancţiuni.
3. Aprecierea meritului
Principiul meritului este realizat de către Comisiile sau Departamentele de Asigurare a Calităţii, de conducerea catedrelor, consiliilor facultăţilor, departamentelor, universităţii, care îşi asumă responsabilitatea aplicării standardelor de evaluare.
a. Meritul este stabilit, în cazul cadrelor didactice şi cercetătorilor, după următoarele criterii: calitatea cursurilor, a seminariilor, publicaţiilor ştiinţifice, câştigarea de granturi şi contracte de cercetare, evaluarea liberă făcută de către studenţi, implicarea în dezvoltarea facultăţii şi a prestigiului adus universităţii şi specilităţii sale în ţară şi în străinătate.
b. În cazul studenţilor, meritul este stabilit potrivit criteriilor de evaluare la examene, seminarii, laboratoare, licenţe, disertaţii, concursuri profesionale etc.
c. Meritul personalului conducerii se referă la: managementul eficient al resurselor, crearea şi menţinerea standardelor profesionale şi morale specifice mediului univesitar. El
5
este stabilit de către reprezentanţii studenţilor, de subordonaţi, de conducerea de la nivel superior.
Orice evaluare a meritului după alte criterii decât după standardele profesionale şi morale este viciată. Universitatea devine, în acest caz, profesional şi moral anomică riscând să-şi piardă în timp prestigiul academic. Comisia de etică intervine în condiţiile în care structurile de evaluare nu asigură aplicarea acestui principiu în evaluarea activităţii universitare, propunând sancţiuni inclusiv la nivelul conducerii.
4. Dreptul la studii de calitate
Realizarea principiului profesionalismului este indispensabilă realizării dreptului la studii de calitate. În acest sens, cadrele didactice, cercetătorii, doctoranzii au obligaţia de a cunoaşte cercetarea şi evoluţia ei din domeniul propriu, de a-şi actualiza cursurile şi seminariile, de a publica rezultatele cercetării. Refuzul acestora de a respecta cerinţele de mai sus atrage propunerea unor sancţiuni de către Comisia de etică în cooperare cu Consiliul pentru Asigurarea Calităţii.
Fără a afecta pregătirea studenţilor, universitatea susţine schimburile academice şi apreciază profesorii invitaţi ca specialişti în alte universităţi din ţară şi din străinătate, descurajând, în acelaşi timp, „turismul academic” şi impostura intelectuală.
Profesionalismul este indispensabil cercetării în scopul lărgirii cunoaşterii. Cercetarea presupune competenţă, integritate, examen critic, onestitate şi corectitudine intelectuală. Este apreciată ca o componentă a profesionalismului şi este recompensată ca atare.
5. Nediscriminarea şi egalitatea şanselor
Aplicarea acestui principiu presupune asigurarea unui tratament egal tuturor membrilor comunităţii academice indiferent de gen, rasă, vârstă, etnie, disabilitate, naţionalitate, orientare sexuală, stare materială, mediu de provenienţă. Universitatea poate încuraja, pentru asigurarea egalităţii şanselor, şi acţiunea afirmativă care avantajează în condiţii clar definite, poptrivit criteriilor amintite, anumite persoane defavorizate în trecut în vederea creşterii şanselor lor în competiţia profesională. De asemenea, este necesară descurajarea discriminărilor indirecte, un exemplu, în acest sens, fiind sprijinul pentru promovarea în funcţii de decizie, potrivit standardelor profesionale şi morale a femeilor şi tinerilor. Constituie discriminare prin abuz de autoritate (al şefilor de catedră, al decanilor etc.) şi împiedicarea promovării în ierarhia universitară a cadrelor didactice care îndeplinesc condiţiile de promovare potrivit legislaţiei în vigoare. Poate exista situaţia paradoxală în care un şef de catedră, prodecan, decan etc., ale căror rezultate profesionale sunt mai slabe decât cele ale subordonaţilor, să împiedice promovarea unui cadru didactic merituos. Comisia de etică recomandă ca alegerea în funcţii de decizie să fie făcută după o evaluare corectă şi transparentă a calităţilor profesionale şi morale ale candidaţilor. Candidatura acestora poate fi contestată pe bază de probe. Poate fi contestată pe baze de probe şi menţinerea într-o funcţie de decizie a unor membri ai comunităţii universitare care afectează prin incompetenţă profesională şi morală procesul de învăţământ.
Sancţiunile pentru diverse forme de discriminare indirectă sunt propuse de Comisia de etică în funcţie de gravitatea faptei. În cazul discriminării directe acestea se sancţionează potrivit legii.
6. Prevenirea şi eliminarea conflictelor de interese
Care sunt cazurile care produc conflicte de interese?
6
a. Cazurile în care din comisiile de evaluare (la examene de admitere, licenţă, disertaţii, doctorat etc) precum şi la acordări de granturi, angajare sau promovare, evaluarea performanţei academice şi manageriale, audit etc. fac parte persoane aflate într-o relaţie de rudenie de gradul I şi II cu candidaţii sau persoanele ce urmează a fi evaluate;
b. Cazurile în care cadrele didactice îşi supervizeazã în mod direct rudele de gradul I şi II, în vederea examenelor de licenţă, master, doctorat, sau orice alte forme de studii;
Comisia de etică recomandă să fie evitate :
c. Cazurile în care un cadru didactic îşi evalueazã rudele sau alte persoane cu care are relaţii personale de naturã să le influenţeze conduita academicã (de ex. conflicte prezente sau trecute, relaţii erotice sau obligaţii profesionale sau personale de alte natură);
d. Cazurile în care din organismele de evaluare (la examene de admitere, acordări de granturi, angajare sau promovare, salarizare, premiere etc.) fac parte persoane care pot fi influenţate de orice alte relaţii personale, inclusiv de natură financiară, cu candidaţii (meditaţii private, relaţii de afaceri, obligaţii din trecut);
Persoana aflată în conflict de interese trebuie să se autorecuze din comisia de evaluare sau supervizare în cazul respectiv, iar dacă refuză, să fie recuzată de către ceilalţi membrii ai comisiei.În situaţiile în care cazurile menţionate nu pot fi evitate este necesară numirea unui terţ care sã supravegheze sau verifice examenul (în cazul examenului curent).
Cazuri de conflicte ce decurg din interese materiale:
a. Cazul în care un membru al universităţii este şi membru al unei societăţi comerciale (sau rudele apropiate), firme, societăţi de servicii şi se foloseşte de poziţia sa în universitate pentru determina încheierea de contracte comerciale cu aceste societăţi, firme etc.
b. Angajarea studenţilor cu remuneraţie sau fără remuneraţie la diverse activităţi în societăţile comerciale sau asociaţii care aduc beneficii materiale cadrelor didactice (evaluatoare ale studenţilor) membre ale acestor societăţi.
Cazuri de conflicte care decurg din colaborările externe sau alte angajamente:
Îndeplinirea integrală a sarcinilor profesionale ale personalului didactic şi administrativ nu trebuie afectată de colaborările sau obligaţiile externe ale acestuia. Exemplu: materia unui curs trebuie recuperată integral prin replanificare cu acordul studenţilor. În cazul în care este necesară înlocuirea cadrului didactic respectiv pentru o periadă de timp, această înlocuire se face potrivit normelor în vigoare. Este sancţionată şi neefectuarea obligaţiilor contractuale profesionale ale cadrelor didactice din afara universităţii (neprezentarea la cursuri, realizarea unor cursuri de calitate slabă, neprezentarea ca evaluatori la examene etc.), mai cu seamă când se dovedeşte că este vorba de angajare de tip clientelar.
7. Prevenirea şi combaterea corupţiei
Combaterea corupţiei trebuie să reprezinte o prioritate a universităţii. Corupţia nesancţionată poate duce la crearea unei culturi instituţionale corupte. Contracararea acestui fenomen ţine de forţa de combatere şi de voinţa factorilor de decizie din universitate şi a ficărui membru al spaţiului academic. Pe lângă faptele de corupţie reglementate de lege constituie fapt de corupţie şi « capturarea » universităţii sau a facultăţii, departamentului, catedrei, de către persoane, clanuri, grupuri de interese care deţin puterea şi distribuie clientelar resursele materiale: dotări, salarii, prime, burse, resursele de educaţie şi cercetare.
Universitatea se angajază să sancţioneze sever din punct de vedere instituţional: mita şi tentativa de mituire (în bani sau servicii), traficarea clientelară (cumpărarea şi vânzarea în bani sau contraservicii) a examenelor, concursurilor pentru ocuparea posturilor, dar şi practicarea « pilelor ».
7
Formele de corupţie din mediul universitar:
a. Traficarea examenelor de admitere şi absolvire (vânzarea, cumpărarea sau substituirea de lucrări contra bani, servicii sau contraservicii);
b. Solicitarea de către membrii personalului universitar de bani sau cadouri precum şi tentative de mituire sau mituirea acestora, precum şi cointeresarea în alte forme;
c. Strângerea de fonduri de la studenţi pentru oferirea de cadouri sau pentru acoperirea costului meselor pentru cadrele didactice care participă la examenele de licenţă, dizertaţii, referatelor de doctorat etc.
d. Solicitarea unor servicii personale, de orice tip, de la persoane care sunt sau urmează să fie în proces de evaluare, angajare, sau promovare, precum şi oferirea unor astfel de servicii în schimbul indulgenţei.
Este sancţionat favoritismul în procesul de evaluare, angajare sau promovare, sau la împărţirea sarcinilor didactice ori administrative. Pot fi acceptate doar cadourile simbolice care nu afectează procesul educaţional, de angajare, evaluare sau promovare.
Tentativa de corupere
Constituie abateri sancţionabile de la etica universitară faptul de a oferi bani, cadouri sau servicii personale membrilor personalului universitar, atunci când acceptarea acestor cadouri / servicii are drept scop în mod explicit sau implicit:
a. Furnizarea serviciilor deja prevăzute în fişa postului unui angajat şi pe persoana care oferă “darul” are deja dreptul să le primească;
b. Influenţarea procesului de evaluare, angajare sau promovare.
Este interzis favoritismul, indiferent de criterii (prietenie, rudenie, afaceri, afiliere de orice tip etc.) în procesul de evaluare, angajare sau promovare, salarizare sau la împărţirea sarcinilor didactice sau administrative. Favoritismul nu se confundă cu preferinţa pe baze de competenţe demonstrate (de exemplu, cazuri de angajare pe motive de competenţă deosebită sau de excelenţă profesională recunoscute de către comunitatea specialiştilor în domeniu).
Toate aceste cazuri vor fi sancţionate de la avertisment până la eliminarea din universitate.
Pentru a evita suspiciunile de corupţie este necesar: să existe o informare corectă şi la timp în privinţa criteriilor de admitere şi de concursuri de orice tip; ca meditatorii, rudele, prietenii, persoanele cu care concurenţii au relaţii de afaceri nu trebuie să facă parte din comisiile de concurs ; ca sistemul de evaluare să fie transparent; să se respecte termenele limită impuse şi datele de examene indiferent de circumstanţele particulare ale studenţilor, cu excepţia celor pentru care aceştia furnizează în scris motivaţii, care se păstrează ataşate la catalog (adeverinţe medicale, situaţii personale grave etc.); să se păstreze lucrările de examen/de laborator/referatelor pentru o perioadă cât mai lungă de timp; să se informeze superiorii ierarhici într-un mod cât mai formal asupra eventualelor conflicte de interese care nu pot fi evitate.
8. Onestitatea academică şi corectitudinea intelectuală
În activitatea academică principiul adevărului este esenţial. El se exprimă prin onestitate academică şi corectitudine intelectuală.
Cele mai frecvente încălcări ale acestui principiu sunt:
a. Înşelăciunea (folosirea unor materiale documentare interzise în timpul examinării, copiatul);
b. Facilitatea înşelăciunii (sprijinul unei persoane care doreşte să înşele o comisie de examinare, oferirea unei lucrări gata făcute, substituirea unei persoane ce urmează a fi examinată etc);
8
c. Fabricarea datelor (utilizarea unor date improvizate într-o cercetare sau experiment, modificarea intenţionată a datelor unui experiment, citarea unor articole inventate);
d. Autoplagiatul (folosirea aceleiaşi lucrări la mai multe examene);
e. Includerea unor date false în dosarul de concurs sau de angajare etc.(ex. falsificarea CV- ului,);
f. Plagiatul;
Plagiatul este o fraudă intelectuală. Forma cea mai gravă de plagiat este aceea prin care o persoană îşi clădeşte o carieră universitară şi de cercetare pe baza unor publicaţii ca rezultat al fraudei.
Plagiatul semnifică preluarea integrală sau parţială a unui material realizat de un alt autor, şi prezentarea acestuia ca aparţinând propriei persoane (fie într-o lucrare scrisă, de tipul referatelor, articolelor, tezelor de licenţă, experiment etc., fie într-o prezentare orală).
Plagiatul poate fi voluntar (plagiat propriu-zis) sau involuntar (folosirea greşită a sistemul de citare, sau neindicarea sursei unui material). Materialul asupra căruia se comite plagiat poate fi o carte sau o parte a unei cărţi, un articol, o pagină de pe internet, un curs, o altă lucrare.
În elaborarea unei lucrări academice de orice fel sau a unei prezentări orale se va ţine cont de distincţia dintre parafrazare şi citare propriu-zisă. Prezentarea unui citat (text integral dintr-un material străin) ca parafrază (repovestirea ideii/argumentului unui autor), şi anume fără utilizarea indiciilor care semnalează în mod convenţional prezenţa unei citări (ghilimele, litere cursive, paragrafe distincte indentate etc.) constituie, de asemenea, plagiat.
Nu constituie plagiat folosirea unor sintagme sau definiţii scurte, considerate de către comunitatea disciplinară ca făcând parte din fondul de noţiuni de bază, comune, al disciplinei respective. Cu toate acestea, având în vedere faptul că o atare apreciere presupune un grad de subiectivism, este recomandat ca autorii să îşi exercite discernământul şi o atenţie sporită în utilizarea unor asemenea sintagme sau definiţii.
O acuzaţie de plagiat, pentru a fi validă, trebuie însoţită de dovada clară a plagierii, prin indicarea textului sau textelor din care s-a plagiat. Dacă două (sau mai multe) referate/articole prezentate simultan conţin fragmente comune, fără referinţe explicite la surse, acest lucru este suficient pentru a fundamenta o acuzaţie de plagiat; dacă materialul prezentat drept contribuţie proprie, sau un fragment din acesta sunt identificate în reţeaua internet, unde de asemenea sunt preluate din aceeaşi sursă ultimă (indicată sau nu), acest lucru este suficient pentru a fundamenta o acuzaţie de plagiat.
Descoperirea comiterii fraudei intelectuale implică, în cazurile în care frauda nu este direct sancţionată de către cadrul didactic (înlăturarea citatelor respective, referinţa explicită la surse etc.), sesizarea Comisiei de etică în vederea sancţionării persoanei vinovate, mergându-se în funcţie de gravitate (importanţa fraudei respective în clădirea carierei) până la desfacerea contractului de muncă, în cazul cadrelor didactice sau cercetătorilor.
Dacă plagiatul este comis de către un/o student/ă, iar acesta/aceasta este la prima abatere de acest gen, de regulă cazul îl rezolvă cadrul didactic, stabilind sancţiuni proporţionale: în anumite cazuri majore, de exemplu, autorizează anularea, pentru studentul/a în cauză, a examenului în cadrul căruia s-a comis fapta, urmând ca în anul următor acesta/aceasta să aibă posibilitatea de a relua cursul şi seminarul aferent, în regim cu taxă. Comisia de etică trebuie informată pentru a păstra sancţiunea în baza de date.
Dovezile despre incident se păstrează într-o bază de date care este consultată ori de câte ori un/o student/ă este acuzat/ă de plagiat. Descoperirea unui al doilea furt intelectual în cazul aceluiaşi/aceleiaşi student/e poate implica exmatricularea acestuia/acesteia din facultate, fără posibilitatea de a se reînscrie.
În cazul în care se demonstrează că plagiatul a fost atât parţial cât şi involuntar, în cadrul şedinţei Comisiei de etică se hotărăşte o sancţiune proporţională. În situaţia în care
9
materialul (referat, articol, prelegere, tratat etc.) care constituie furt intelectual descoperit şi demonstrat a fost publicat de către persoana în cauză, cazul este deferit forurilor justiţiei şi se pedepseşte conform legilor în vigoare.
Constituie plagiat:
a. Compilaţia de fragmente din mai multe surse/autori, fără referinţe clare la textele sursă;
b. Întrepătrunderea dintre fragmentele de texte furate şi munca proprie;
c. Preluarea unui text fără referinţe clare, cu modificarea unor expresii din text, şi/sau inversarea unor paragrafe/propoziţii/capitole;
d. Omiterea marcajelor clare de citare în text, şi menţionarea lucrării sursă (carte, articol, alt referat, resursă web etc.) în bibliografia finală;
Plagiatul minor:
a. Utilizarea greşită şi involuntară a materialelor, citatelor, din ignoranţă şi lipsit de intenţie, mai ales de către studenţii din primul an;
b. Utilizarea excesivă a surselor, însoţită de o cantitate neglijabilă de muncă proprie;
c. Situaţia în care este plagiată o foarte mică parte din lucrare şi când partea respectivă nu este determinantă în evaluare.
De obicei sancţionarea plagiatului minor este problema titularului/titularei de curs sau seminar. Ea este îndreptăţită să întreprindă cercetarea şi demonstrarea cazului şi să sancţioneze potrivit regulilor acceptate de către universitate.
Cazurile semnificative de plagiat
Acestea sunt fie cazuri de repetare a plagiatului minor, fie formele extinse de plagiat, mai ales plagiatul total. Nota studentului/studentei va fi scăzută proporţional, până la anularea examenului. În cazul în care este vorba despre un examen important, sancţiunea poate merge până la eliminarea din facultate cu sau fără reînscriere cu taxă în acelaşi an. Plagierea lucrărilor de diplomă sau a disertaţiilor de master se sancţionează cu anularea examenului. În cazul în care plagiatul este total, persoana respectivă nu are drept de reînscriere la examen.
Toate tipurile de cazuri sunt notate în dosarul personal al studentului, dar nu în suplimentul de diplomă.
Plagiatul în cazul doctoranzilor şi cadrelor didactice
În aceste cazuri se presupune că persoana este academic formată şi gradul de ignoranţă în privinţa regulilor, precum şi gradul de inocenţă sunt foarte scăzute. Din acest motiv, analiza cazului trebuie făcută de către specialişti în colaborare cu Comisia de etică. Persoana care comite plagiat minor sau involuntar primeşte direct avertisment, nu atenţionare. În cazul plagiatului semnificativ, a celui major extins, pedepsele merg până la retragerea dreptului de practică sau exmatricularea de la doctorat fără drept de reînscriere. În cazul publicării unei lucrări plagiate, iar aceasta are importanţă în cariera cadrului didactic, cercetătorului sau doctorandulului, aceştia sunt excluşi din universitate şi se dă curs prevederilor legii.
9. Asigurarea transparenţei
Universitatea asigură transparenţa la admitere, evaluare, angajare, promovare, în utilizarea resurselor materiale, un tratament corect şi egal tuturor celor implicaţi. Transparenţa are în vedere informarea cu privire la aplicarea următoarelor principii: meritul candidaţilor, nediscriminarea, egalitatea şanselor. Studenţii au dreptul de acces la informaţii despre criteriile de evaluare la examene, colocvii, la explicaţii cu privire la notele obţinute.
10
Criteriile de selecţie pentru angajare şi promovare sunt definite cu claritate şi corespund viitoarelor atribuţii ale persoanei evaluate. Scoaterea postului la concurs va respecta prevederile legale şi regulmentul interior al instituţiei de învăţământ.
Interviurile sau examenele de promovare trebuie să conţină întrebări clare cu privire la conţinutul disciplinei de concurs şi nu privind relaţiile personale, viaţa privată a candidaţilor, statul civil etc.
Transparenţa cu privire la utilizarea resurselor materiale are în vedere accesul la informaţie cu privire la utilizarea fondurilor puse la dispoziţie pentru învăţământ, cercetare, administrare de către universitate sau de către instituţii publice naţionale şi internaţionale, persoane fizice, firme, în conformitate cu scopurile procesului de învăţământ.
10. Respectarea principiului responsabilităţii
Responsabilitatea protejează drepturile tuturor membrilor comunităţii academice şi diversitatea culturală. Ea se manifestă ca responsabilitate indivduală şi colectivă legată de dezvoltarea cunoştinţelor şi tehnologiei. Responsabilitatea se manifestă faţă de studenţi, faţă de subordonaţi, de angajaţi, ca responsabilitate colegială, faţă de comunitatea academică, faţă de comunitatea exterioară celei academice. Membrii comunităţii universitare au dreptul moral la critică şi insubordonare exprimate în public (în cadrul şedinţelor de catedră, consiliilor profesorale, organizaţiilor studenţeşti, în Senatul universităţii, în afara universităţii), fără să suporte represalii sau persecuţii, în condiţiile în care le sunt încălcate drepturile sau au probe şi argumente că sunt încălcate standardele ştiinţifice, pedagogice, morale, legale, în cadrul instituţiei. În acelaşi timp, denigrarea publică, calomnierea, dezinformarea cu privire la persoanele şi activitatea din instituţie de către membrii acesteia sunt supuse sancţionării.
11. Asigurarea respectului şi toleranţei
Principiul respectului, în ceea ce priveşte transmiterea de cunoştinţe, se exprimă prin pluralitatea opiniilor. Natura ideilor, a cunoştinţelor sunt evidenţiate în spirit de dialog. Corpul didactic ajută studenţii în cultivarea unei distanţe critice în raport cu domeniul de studiu.
Un mediu academic sănătos se cultivă prin respect şi toleranţă faţă de celălalt nu prin dispute suburbane, prin bârfe, insulte, etichetări şi hărţuiri. Universitatea sancţionează toate formele de hărţuire. Hărţuirea reprezintă un comportament degradant, de intimidare şi umilire care afectează capacitatea persoanei hărţuite de a-şi exercita drepturile sau de a-şi desfăşura în mod firesc activităţile profesionale şi de studiu. Hărţuirea constă, de regulă, într-un comportament repetat, în interiorul şi în afara universităţii (de ameninţări fizice şi verbale, critici umilitoare, avansuri sexuale etc.), dar şi din acte singulare, atunci când acestea au o natură agresivă. Comisia de etică poate sesiza comisiile medicale, în cazul unor comportamente deviante repetate, de natură psihică, ale membrilor universităţii, care afectează desfăşurarea procesului de învăţământ şi se materializează prin presecuţii, hărţuiri, agresiuni. De asemenea, Comisia de etică poate sesiza conducerea universităţii în privinţa consumului repetat de alcool de către membrii comunităţii academice, propunând sancţiuni, dacă acesta afectează desfăşurarea procesului de învăţământ.
Hărţuirea poate fi îndreptată împotriva unei persoane anume, sau poate consta în acte care creează un mediu academic ostil, conducând la afectarea gravă a capacităţii membrilor unui grup (de obicei femeile, minoritarii etnici sau rasiali, persoane cu disabilităţi, persoanele cu orientare sexuală diferită de cea a majorităţii, minorităţile religioase) de a îşi desfăşura activităţile academice sau de a îşi exercita drepturile individuale.
Hărţuirea persoanelor cu funcţii ierarhice asupra subordonaţilor, de evaluatori asupra celor evaluaţi sau a profesorilor asupra studenţilor constituie un abuz de putere, o
11
circumstanţă agravantă, ce trebuie aspru sancţionată. Dacă există situaţii când membrii conducerii universităţii sunt hărţuiţi de către subordonaţi (injurii, telefoane de ameninţare etc.), Comisia etică va analiza aceste situaţii în funcţie de probe şi va propune, de asemenea, sancţiuni.
Una dintre formele frecvente de hărţuire este hărţuirea sexuală. Universitatea se opune hărţuirii sexuale şi este obligată să ia, în acest sens, măsuri drastice cu privire la comportamentele care contravin normelor legale şi principiilor morale.
Hărţuirea sexuală se manifestă prin : avansuri sexuale nedorite, cerere de favoruri sexuale şi alte manifestări verbale sau fizice de natură sexuală prin care se condiţionează instruirea, evalualuarea, angajarea, promovarea sau participarea la activitatea universitară.
Acest comportament afectează prin intimidare, ostilitate, ofensă, munca oricărei persoane, performanţa sa academică, condiţiile de viaţă, mediul de desfăşurare a activităţii.
Este posibil ca şi cadrele didactice sau cadrele de conducere să fie supuse unor tentative de corupere sexuală de către studenţi sau subordonaţi. Acest comportament trebuie, la rândul său, sancţionat.
Victimele hărţuirii sexuale pot să fie atât femeile cât şi bărbaţii, iar hărţuirea sexuală se poate manifesta între sexe diferite sau între persoane de acelaşi sex.
Exemple de hărţuire sexuală:
a. Insistenţa de a fi acceptat erotic sau sexual prin scrisori, telefoane sau acostare practicată de o persoană faţă de alta, atunci când cea din urmă a precizat clar că nu doreşte acest lucru;
b. Remarci cu încărcătură sexuală făcute în mod repetat de către o persoană aflată în conducere în faţa subordonaţilor şi, deşi a fost atenţionată să se oprească, acea persoană nu încetează;
c. O persoană (studentă sau un student) refuză să se întâlnească în universitate sau în afara universităţii cu un cadru didactic, în scopuri erotice, şi acest lucru afectează felul în care este notată, promovată la examen (acelaşi lucru este posibil şi în relaţiile ierarhice între membrii personalului universităţii);
d. În locuri comune (cantine, intrarea la cămine) grupuri de studenţi încearcă sistematic să abordeze pe cineva şi acest fapt are drept consecinţă evitarea locului respectiv de către cei pentru care comportamentul este indezirabil şi ofensator;
e. O persoană repetă sistematic enunţuri sexiste, glume cu conotaţii sexuale sau povesteşte fantezii sexuale, cei din preajmă neacceptând acest lucru, şi protestând împotriva acestui fapt;
f. O persoană trimite altei persoane materiale pornografice şi obscene nesolicitate sau nedorite;
g. O persoană atinge fizic, cu conotaţii erotico-sexuale, o altă persoană, fără consimţământul acesteia.
Măsuri la nivelul universităţii şi facultăţilor cu privire la hărţuirea sexuală:
Comisia de etică preia aceste cazuri şi cooperează cu un/o specialist/ă. Facultăţile îşi stabilesc, atât din rândul studenţilor, cât şi al cadrelor didactice, consilieri pentru astfel de probleme, precum şi un organism care se ocupă de siguranţa mediului universitar (în cămine şi în incinta universităţii).
Universitatea face publice modalităţile de adresare şi de rezolvare a unor astfel de plângeri, precum şi persoanele desemnate să ofere consiliere. Este necesar ca persoanele afectate de manifestările de hărţuire sexuală să fie încurajate să reclame toate aceste cazuri. Hărţuirea sexuală poate fi oprită prin răspunsuri directe, răspicate, negative, dezaprobatoare, din partea celor afectaţi.
12
Comisia de etică trebuie să păstreze un dosar al faptelor, pentru a putea verifica eventuala repetiţie din partea aceleiaşi persoane.
Cui se adresează o persoană hărţuită?
Dacă o persoană se consideră afectat de hărţuire se adresează membrilor comunităţii academice desemnaţi să rezolve astfel de cazuri printr-o rezoluţie potrivită şi promptă (informală sau formal-disciplinară). O rezolvare informală înseamnă medierea unui acord între părţi, cu sau fără ca ele să se întâlnească direct. O plângere formală este adresată unui organism desemnat de către Senatul Universităţii să dea rezoluţii disciplinare, în cazul nostru, Comisia de etică, în cooperare cu un jurist.
Asigurarea confidenţialităţii
Consilierii pentru acest gen de probleme sunt persoanele instruite să dea sfaturi, să răspundă la întrebări, să rezolve cazurile minore şi să protejeze persoanele consiliate de orice indiscreţii care le-ar putea afecta. Ei pot să facă parte din Comisiile de etică, dar nu este obligatoriu. Consilierilor nu li se permite să dezvăluie conversaţiile pe această temă (decât în cazul unei lezări fizice sau a unei disturbări psihice semnificative ca urmare a hărţuirii) fără permisiunea expresă a persoanei care a solicitat consilierea. Consilierii se pot adresa, la solicitarea celor consiliaţi sau atunci când cazul afectează serios climatul universitar, diverselor foruri responsbile (Comisiei de etică, Colegiului Decanilor, Colegiului Senatului, Rectorului, Senatului Universităţii).
Hărţuirea ca act singular, la prima abatere, poate fi sancţionată cu avertisment şi oferirea de scuze scrise persoanei sau grupului hărţuit. La a doua abatere, fie că s-a adresat aceleiaşi persoane sau aceluiaşi grup sau alteia/altuia, hărţuirea trebuie sancţionată cu măsuri administrative, care pot varia în funcţie de gravitate de la sancţiuni de tipul reţinerii din salariu/bursă (dacă este vorba despre persoane remunerate sau studenţi bursieri), până la eliminarea din comunitatea universitară respectivă.
Comportamentul insultător
Universitatea sancţionează comportamente insultătoare, respectiv actele de exprimare injurioasă, intimidantă sau umilitoare (în interiorul sau în afara ei), îndreptate împotriva participanţilor la activităţile din universitate, indiferent cine sunt aceştia. Comportamentul insultător contravine eticii academice atât atunci când intervine între persoane aflate în aceeaşi poziţie, cât şi în poziţie ierarhică. Orientate împotriva inferiorilor ierarhici astfel de acte pot constitui o formă de abuz de putere. Repetarea unui astfel de comportament faţă de aceeaşi persoană sau acelaşi grup tinde să devină o formă de hărţuire.
Fermitatea şi severitatea reprezintă comportamente insultătoare dacă devin deosebit de excesive şi sunt dirijate sistematic şi nedrept către aceiaşi oameni, până devin acte de persecuţie.
Sancţionarea acestor acte are loc în funcţie de gravitate.
12. Bunăvoinţa şi grija
Aplicarea acestui principiu nu trebuie folosită ca pretext pentru părtiniri. Membrii comunităţii academice trebuie să-şi manifeste solidaritatea şi sprijinul faţă de cei care trec prin situaţii în care au nevoie de sprijin moral şi material, să-şi manifeste aprecierea şi preţuirea pentru colegii lor meritoşi (nu invidia şi dispreţul). Pot fi sancţionate indiferenţa şi nepăsarea faţă de cererile repetate şi legitime ale studenţilor şi cadrelor didactice.
13
Notă :
Codul de Etică Universitară al Universităţii din Craiova este adaptat după proiectul Codului de Etică al Ministerului Învăţământului şi Cercetării, coordonatori : Mihaela Miroiu, Daniela Cutaş, Liviu Andreescu. La realizarea lui s-au utilizat, de asemenea, şi alte surse bibligrafice: Codul de Etică Universitară al Universităţii de Medicină şi Farmacie « Victor Babeş » din Timişoara, Codul de Etică Universitară, Universitatea din Chişinău (proiect), University of California Code of Conduct, Boston University Code of Ethical Conduct, Oxford University Research Service Academic Integrity Code of Conduct, Legea drepturilor de autor.
14